joi, 15 ianuarie 2009

speculaţie matinală

mă uit peste cursu de la folclor, care-i aplecat mai mult asupra mentalităţii tradiţionale
şi se ştie oricum că înainte zeităţile nu eram nici bune nici rele, aveau cel mult aspecte preponderent benefice ori malefice (după caz), aşa că muritorii erau nevoiţi să-i îmbuneze periodic prin tot felul de ofrande, chestii, ritualuri etc.
dup aia îmi amintesc de camuflarea sacrului în profan a lui Eliade şi cum noi suntem o populaţie, totuşi încă, deţinătoare a unei mentalităţi destul de agrară, asta explică unele chestii

miercuri, 14 ianuarie 2009

revoltă de dragul ei

chiar dacă ştiu că nu am dreptate, mi se par exagerate şi tâmpite toate măsurile care de ceva vreme încoace
se tot iau împotriva fumatului!
ăştia tot scumpesc de-a sula ţigările, că ei îşi permit să le cumpere oricum, un pachet de ţigări ar trebui să coste vreo 2-3 lei, dacă n-am plăti statului restul pănă la preţul din magazin. numi convine de nici un fel să plătesc pentru dreptul de a fuma, că asta înseamnă toate taxele puse peste preţul normal. e ca şi cum mi-aş cumpăra pe lângă ţigări şi un bilet care-mi dă dreptul să le fumez
mai am o problemă şi cu nefumatu în locurile publice, da... ştiu că n-am dreptate, da tot mi se pare chestia asta un fel de persecuţie.
în plus toate campaniile antifumat sunt tâmpite şi nu cred că au făcut campaniile lor să se lase de fumat nici măcar un singur om. sunt doar bani aruncaţi de-a pula
dacă nu vreau să mă las de fumat, deşi recunosc că fumatul e o tâmpenie, totuşi nu văd de ce trebuie să finanţez cu fiecare jumate de pachet campanii tâmpite
aşa, şi pozele alea de pe pachete sunt chiar drăguţe, de-a dreptul candide şi chestia aia cu "Fumătorii mor mai tineri" e genială, păi nu asta vrem toţi să fim tineri pănă murim!

...*...

roşu cer turn drum ceas pat scări aspirator apă crocodili aer

elefanţi triciclete găini aripi albastru gratii cărămizi pietre frunze

pahare caiete plastic tastatură ferestre ziduri uşi oameni cărţi

maimuţe alţi oameni scaune muşte flori trotuare copaci femei

crengi ghips gură păr portocale zăpadă zâmbete flegmă ţigări

iepuri cuvinte farfurii cartofi masă cheie papuci robinet buze

ochi picioare tălpi brazi trepte deal bardă tomberoane clădiri feţe

o pagină de jurnal dintr-o zi obişnuită a oricărui om obişnuit