joi, 21 aprilie 2011

o specie de pesimism light

Obosesc în blocstarturi

Când o să ajungă sunetul
Cu genunhiul în zgură
Pistolului descărcat
Cu siguranţă într-un paraşutist
Înainte să tragă de mâneru roşu
Sau verde sau galben

Până o să-mi fiarbă cafeaua
Până o să-mi umplu cada
Până o să-mi dea iar în foc
Până o să mă spăl pe dinţi
Până o să murdăresc iar aragazu
Pe care nu ştiu cine-l spală

Glonţul orb o să-i continue
Prăbuşirea
Nici o înflorire de pânză
Nu-l va face să aştepte
Până îmi găsesc hainele cheile
Telefonul şi două şosete asemănătoare

O să-mi încordez degetele
O să deschid uşa
Voi pleca mai rapid ca un alergător
De sută într-un maraton scurt
Dacă aş fi sigur că nu se va transforma cursa
Într-una de o mie de paraşutişti
Cazuţi din cer

Un comentariu: