coffee story(4): pickamer

Știați că sunt mai multe tipuri de pickamere? Eu am ajuns un pickamerist profesionist de conjunctură. Sunt un om care se implică în ceea ce face din necesitate. Când simt că fac ce fac ca pe o aflare în treabă, nu mă simt sănătos și chiar dacă nu-mi place, dacă tot o fac, mi-am dat seama că-i mai fain să-ți faci treaba ca pe o chestie meseriașă, decât ca pe ceva nasol. Știi cum îi, îți spui, fratele meu, nu ești singuru om de pe lumea asta, care nu lucră ce vrea să facă. Mai bine bagi capu-n față ca un berbec și speri că nici mâine nu-i poimâine. Știi cum îi, poate că nici ție nu-ți place-n ce lume o duci de pe o zi pe alta, da poate că nici lumea nu-i încântată de persoana ta, poate că nu-ți convine ce ți-o dat Dumnezo, da poate că nici lui ce-ai făcut cu ce ți-o dat și tot așa. Mă, știi, io cred că ăl de sus, dacă tot îi sus, îi numai ce visăm noi mai fain. Îi așa un fel de ce și cum ni s-ar părea nouă să fie cel mai mișto la oameni și la lume. Numa că și oamenii și lumea suntem tot noi.
No, bine, să mă-ntorc la pickameru vieții lu pește! Mie îmi place unealta asta de mor, să fie clar, da unealta asta îmi atârnă de gât ca râma care-l scoate pe pește din tău. Și știi cum îi, că am un patron, meseriaș, de treabă și bengos, așa de felu lui omu, numa că trage de tine ca la o multinațională, după ce ești tratat ca unu care dă la sapă, am colegi care spun că mai rău. Acuma, eu nu știu, tată, cum îi la multinaționale, de la prieteni, numa, mă scuzați, știți cum îi, unu spune una altu spune alta, da când mai mulți spun tot aceeași treabă, parcă îți vine să spui, mă, poate că-i așa.
Eu nu-s, știți cum îi, nici prea prea, nici prea prea, nu spun că-s cult, da față de unu și de altu, îs mai de doamne ajută, față de altu și de unu, ca să fac un șmen de limbă, îs vai de viața mea, numa că, zic eu, o bucată de raft de cărți în școală am citit și eu că am vrut, că nu, că mi-o plăcut, că nu, eu dacă ceva trebuie făcut fac, că așa mă știu. Și, nu să mă laud, da ce vreau de la viața mea consider că știu, apoi ce visez, iarăși, numa că asta mă ajută și nu tot atât.
Care-i treaba cu pickameru? În primul rând că-i iubirea vieții mele, după femei, cu diferența că pe el îl am, îl stăpânesc și-l înțeleg, că la femei, știți cum îi, mai greu. Nici cu pickameru nu-i ușor că, vorba aia, Domnu îți dă, da nu-ți bagă în traistă, așa-i și cu domnu patron, așa că eu visez, de când am început să lucru, să nu mai lucru. Să nu mai lucru pentru altu, că dacă nu vrei să dai ortu la popă, ce nici nu vreau că mai bine îl țin pentru mine, atunci, tată, trebuie să lucrii, altfel... Știi cum îi, unii o mâncat, alții n-or avut parte când o fost mici, da s-o vărsat tot căcatu peste ei după aia.

coffee story(3) broscoiu

Gata! Gata! Am închis această monstruozitate de calculator zornăitor.Biiinee... nu chiar acum, că-mi mai fac o cafea, la facultă... nu mai merge să intru cu peste o jumătate de oră întârziere... nu-i înțeleg pe colegii mei cum de nu resimt dificultăți de funcționare înainte de amiază... pare-se că nici ei nu mă privesc cu prea multă-nțelegere când deschid ușa la mijlocul cursului ca aterizat de pe lună și-l întreb pe prof dacă pot să intru. Îmi mai fac o cafea, abia am timp să-mi fac inventaru înainte să ies și să pornesc spre lucru.

Așaaa... mi-am băut cafeaua, deja sunt pe cale să-ntârzâi și la muncă, așadar voi, cu siguranță, acum, fără nicio altă amânare, voi închide acest calculator. Ei, nu chiar imediat, că parcă aș mai lăsa winapu deschis până-mi culeg ceva haine s-arunc pe mine și parcă aș mai da un refresh paginii de facebook. Se-ncarcă greu. Mă aplec ca un boșorog cu hernie și dureri de spate și toate apăsările... bine, răscolesc grămada de haine curate + murdare de la poalele patului în căutarea unora care să nu pută și să-mi convină azi. Piesa e gata, da-ncepe alta, pagina de facebook s-a-ncărcat, dar mai bine așteptam 20-30 de minute până să ajung la lucru.

O colegă a postat o poză... dintr-alea de-ți vine să dai like, eventual să și comentezi dacă te simți haios la respectiva oră... un grup... elitele nu știu ce și nu știu cui... poză de-aia ce-o pui pe facebook de-amuzament ori de creșterea respectului de sine... în stânga un amic înalt iese în evidență și-mi amintește că-i datorez ceva bani... tristețea vine din faptul că-s puțini, iar eu am și mai puțini.

Tot e bine, îmi spun, între timp trăsesem hainele de ieșit afară pe mine, măcar o să încui broasca pentru datorii și-o să las cheia acasă. Închid în sfârșit calculatorul și sunt aproape gata de ieșire.

Mai rămâne doar să văd ce broaște las deschise, pe care le-ncui și ce chei iau cu mine.

Analiza situației se dovedește simplă, eu, Vasile Georgescu, nu preconizez mari evenimente pentru ziua în curs.

Important pentru întocmirea cât mai eficientă a legăturii de chei e să anticipezi pe de o parte cu cine te vei întâlni azi, pe de altă parte ce speri de la cei cu care te întâlnești și-n plus cu cine ai mai spera, visa , dori să te-ntâlnești și ce-ai vrea să se dezvolte din dorințele astea.

coffee story(2): Antitero

Dimineață târzie, primăvară târzie, domnul Ghiță la cei 70 și plus-minus ani ai săi, spune că se află în zorii târzii ai vieții, depinde și de cum se simte la momentul rostirii, alteori spune că-i la amurgul tinereții, dar de cele mai multe ori se plânge că n-are ce face.

O zi de miercuri, la fel ca orice altă zi a săptămânii pentru nea Ghiță, cum îi spun vecinii de boxă din beciul blocului, sau domnul Ghiță cum îi spun ceilalți vecini de pe scară și tot restul celorlați oameni decând e pensionar, cu excepția copiilor din bloc pe care i-a învățat să-i spună bade Ghiță.

Domnul Ghiță e un cetățean foarte activ, abil și descurcăreț de felul lui. Dimineața se trezește la 5 fix fără ceas, bea o cafeluță scurtă, își întinde puțin ghioamb ele, dând o fugă până în beci, înainte să se trezească soția sa Aneta, alintată Anișor de mult prea-iubitorul domn Ghiță. Alte lucruri remarcabile la dânsul, pe lângă deja remarcată vitaliate, sunt spiritul anteprenorial, spirit acuns și ținut bine sub păvază de cunoștința nevestei, din grijă și iubire - ne de-alta, și abilitatea de a se adapta oricărui regim politic, legislativ sau economic - vorba lui: fie criza cât de rea, de-ți mere mintea, nici jăbu gol nu-ți stă! Metoda lui e simplă și se pare că e aplicată pe o scară mai largă decât a unui bloc cu patru etaje, dictonu-n afaceri al domnului Ghiță, fiind: fă pe prostu și vezi-ți de treaba ta!

coffee story(1): Pachet

Cornel se trezeşte brusc la 7 şi 34 de minute. Se uită la telefon şi nu-i vine să creadă, apoi... dacă l-ar fi privit cineva din uşa camerei cum stătea sub plapumă rezemat în cotul mâinii stângi în timp ce cu dreapta ţinea telefonul mobil, la care se uita nedumerit, ar fi văzut cum muşchii feţei i se relaxează, obrajii îi coboară câţiva milimetrii, buzele iniţial arcuite în sus se încovoaie strâmbându-se puţin, iar imediat după aceea se împreunează strânse ca atunci când îţi uniformizezi stratul de ir sau ca atunci când parcă ţi le-ai muşca pe amândouă odată de nervi.

Îşi explică: telefonul era pe silenţios şi alarma setată la ora 6:30 a sunat mută până când s-a plictisit.

Sare din pat şi, uşor încovoiat de spate, se-ndreaptă spre bucătărie pentru a-şi pregăti cafeaua. Aruncă zaţul rămas din ibric în closet. Zaţul era uscat şi când scutura ibricul, cu fiecare zvâcnitură a braţului încerca să se descotorosească de uşoara dezamăgire care-l năpădise. Ce idiot! Îşi spune, în timp ce pune ibricul pe ochiul mare aprins al aragazului. Se aşează şi scoate o ţigară din pachetul de Winchester roşu lung de pe masă.

Strânge ţigara ne-aprinsă între buze şi-şi aminteşte că luna asta era vorba să se lase de fumat. Mai sunt 3 zile din luna asta cu tot cu azi! Îşi spune şi aprinde bricheta. Se uită la flacără, o apropie încet de vârful ţigării, aude sfârâitul apei, lasă bricheta pe masă şi, cu ţigara ne-aprinsă în gură, aruncă trei linguri mari de cafea în apă. Învârte ţigara între buze, îi muşcă filtrul, ridică ibricul câţiva centimetrii deasupra flăcării, îl lasă uşor, îl ridică iar puţin când spuma cafelei clocotind se apropie de buzele ibricului, repetă mişcarea de trei ori în joacă.

Stinge focul şi scoate laptele din frigider. Îşi toarnă cafeaua şi amestecă zahărul, două linguriţe. Continuă să se joace cu ţigara ne-aprinsă dintre buze şi se gândeşte la toţi prietenii, cunoştinţele, în sfârşit, oamenii pe care-i ştie că s-au lăsat de fumat, apoi toarnă în cafea şi câţiva stropi de lapte, suficient cât să-i dea o culoare maro închis şi-şi dă seama că-i e frică să se lase. De la întâi mă las! Îşi spune. Până atunci... nu o să mai fumez deloc în cameră, nu o să mai fumez deloc în timp ce merg pe stradă şi nu o să mai fumez mai mult de o ţigară pe oră!

Îşi aduce din cameră Bătrânul şi marea, într-un volum subţire, împrumutat de la bibliotecă, citit şi răscitit, cu câteva foi desprinse, ieşite cu o jumătate de centimetru dintre celelalte, îndoite la colţuri şi uşor crăpate pe margini.