Joris-Karl Huysmans, În răspăr, o fază trasă de păr :)

pagina 2:

Supranumit "Biblia decadenţilor", romanul "În răspăr" se concentreză asupra ducelui Jean des Esseintes, ultimul supravieţuitor al unei familii de viţă nobilă. Se izolează în interiorul casei sale, protejându-se de realitate prin intermediul unei acumulări de artefacte artistice şi trăind călătorii în imaginaţie. Episodul încrustării cu aur şi pietre preţioase a unei ţestoase sau acela al concertului de parfumuri sunt mostre ale unui fin de siecle care recondiţionează conceptul de "plăcere", iar des Esseintes a rămas în istorie ca un prototip al tuturor decadenţilor esteţi ai literaturii universale.
 Alexandra Olivotto

Coperta 4:

Totul e sifilis! Asta e părerea nevroticului Des Esseintes despre omenire. Degenerat şi cu simţurile tocite, neputincios sexual încă din tinereţe, protagonistul lui Huzsmans e ultimul reprezentant al dandzsmului francez, a cărui grotescă agonie e consemnată cu răceală în paginile acestui roman.Ridicolul personaj care prevetează deznădăjduit metode noi pentru a scăpa de umilinţele impotenţei are o uriaşă cultură şi un gust artistic lipsit de ezitări. Carte a unui sclipitor - şi suportabil! - spectacol de erudiţie, În răspăr îi pasionează de peste un secol pe rafinaţii litaraturii universale şi deopotrivă pe ciudaţii careredescoperă periodic farmecul bizar al decadentismului. 

Eroul "În răspăr"-ului, ultimul mare dandy sau primul personaj consumist!?

Mai ales de la capitolul cu florile, în mintea mea, des Esseintes se conturează ca o variantă masculină a Emmei Bovary.
Emma Bovary: provincială get-beget, mai mult săracă decât înstărită, cu o pregătire sumară, cu o sete de viaţă terifiantă, cu aspiraţii incomparabile cu posibilităţile ei umane şi materiale.
Des Esseintes: părăseşte Parisul, cumpărându-şi o casă la ţară, suficient de bogat, foarte instruit, dar aproape lipsit de orice aspiraţie.
Dacă E.B. e o femeiuşcă naivă şi cam proastă, D.E. e un bărbat trecut prin viaţă, cu o inteligenţă sclipitoare, malefică adesea.
Dacă E.B. e foarte futăcioasă, D.E e impotent.

Ceva parcă nu puşcă aici!
Nimic nu ar trebui să pună alături, să suprapună chiar, aceste două personaje.

A... şi dacă tot ne aflăm în jurul Emmei Bovary şi dacă tot vrem să facem tot felul de speculaţii, să găsim asemănări, paralele etc. un interesant exerciţiu de imaginaţie ar fi intercalarea capitolelor "În răspăr"-ului în romanul lui Flaubert, înlocuind doar numele lui Des Esseintes cu cel al lui Rodolphe Boulanger (direct răspunzotorul de primul adulter al Emmei).

Şi totuşi... şi totuşi...

După ce-i moare tona de flori, D.E., obsedat de persistenţa mirosului singurei orhidei pe care şi-o comandase, o greşeală de altfel, restul florilor fiind inodore, plănuieşte ca pe o evadare, scăpare, o excursie în Londra.
Însă în timpul aşteptării dinaintea îmbarcării îşi aminteşte de singura excursie făcută de el până atunci: în Tările de Jos, excursie dezamăgitoare prin discrepanţa imensă dintre aşteptările sale, generate de imaginaţia alimentată, excitată de surse picturale şi livreşti, şi ceea ce văzut cu proprii ochi. Incidente din timpul aşteptării sau mai bine spus incidentul aşteptării îl face să se răsgândească şi să se-ntoarcă.

"Ce putea să aştepte, dacă nu noi deziluzii, ca în Olanda?" (pg. 100)

"În zilele care urmară întoarcerii sale, des Esseintes îşi studie cărţile, şi la gândul că ar fi putut să se despartă pentru mult timp de ele simţi o satisfacţie la fel de afectuasă ca aceea pe care ar fi simţit-o dacă le-ar fi regăsit după o îndelungată absenţă. Sub impulsul acestui sentiment, obiectele acestea i se părură noi, fiindcă percepea în ele frumuseţi uitate din epoca în care le cumpărase." (pg. 101) - de subliniat cuvântul obiectele.

Încă o caracteristică, abilitate a lui des Esseintes, care-l îndepărtează de Emma, capacitatea de auto-deziluzionare.

Bine, bine, îmi spun, ce îndrug eu aici, până acum, nu pare să-mi apropie prea mult personajele. Emma Bovarz nu s-ar fi întors niciodată din niciun drum, ar fi făcut ocolul pământului de 60 de ori (pentru 60 de bărbaţi diferiţi), ea nu şi-ai folosit imaginaţia pentru a-şi uzurpa viitoarea încântare, ci pentru a o potenţa. Ei bine, uite că-ncepe să se-mbuce treaba. Imaginaţie - un cuvânt aproape magic care pare să-i unească pe cei doi eroi. Sau fantezie?! uite un cuvânt de-a dreptul magic. Aţa care-mi leagă şi deopotrivă îmi urzeşte personajele. Nu cred că trebuie să argumentez fantezia în cazul E.B., iar în cazul D.E. ce altceva poate fi existenţa pe care şi-o construieşte împreună cu noua casă pe care şi-o decorează, amenajează. Avem acelaşi material, doar croiala face diferenţa. ŞI atunci ce le face atât de frapant diferite? Răspuns unu: experienţa. Bingo! Răspuns doi: instruirea. 2xBingo!

Sunt abia în mijlocul cap. XIV din cele XVI ale romanului, şi-s curios dacă fantezia mea personicească o să reziste sau se va destrăma până la sfârşit. Bine, e posibil şi să fi început din start o construcţie falsă, dar până la următoarele lecturi ale romanelor, probabil pereţii construiţi până acum vor rămâne.

A... încă două chestii care mi-au excitat puţin neuronii. 1.Dacă aţi citit Parfumul lui Suskind şi În răspărul, în ordinea asta, nu cred că la capitolul cu parfumurile nu v-a sărit în faţa ochilor personajul principal din romanul lui Suskind. 2. Capitolul cu florile, un monument închinat artificialităţii, m-a aruncat direct în mrejele teoriilor ludice ale maestrului Gombrowicz.

În final, lucrurile nu sunt cu mult mai clarificate. Dacă Emma Bovary vrea să scape din plasa soţului ei mediocru, Des Esseintes vrea să scape din plasa întregii lumii văzută ca mediocră şi vulgară.
Cert e că la fel ca Emma Bovary, des Esseintes îşi părăseşte lumea urzită de fantezie.

Şi acum un citat bengos şi supărat şi rău:

"În fond, rezumatul înţelepciunii umane era să lungeşti cât mai mult lucrurile; să nu spui niciodată un da hotărât; fiindcă nu poţi manevra generaţiile decât atunci când le faci să-şi piardă vremea fără rost!" (pg. 125)