luni, 12 decembrie 2011

nu-i bai :D

nu-i bai totul se sudează
totul se repară se cârpeşte şi va fi mai bun ca nou

o noapte de culoarea laptelui în care scapi doi stropi de cafea

o noapte căzând
ca o ghilotină peste un gât de fier beton

ia vezi două versuri cu iz romantic
ştii cerurile alea acoperite de un strat uniform
de nori transparenţi prin care se mai întrezăreşte căte o stea
cerul ăla aproape alb când norii par uşor fosforescenţi
în lumina unei luni pline care nu se vede
se văd doar două pete două găuri albastre închis

nu-i bai totul se-nchide
orice se repară lanţul se sudează
şi pedalăm în continuare

până când voi uita va rămâne
doar nesomnul marcat prin două cercuri
vineţii de-a dreapta şi de-a stânga nasului

;p

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu