în-jur

lumea se construiește în jurul tău
pe măsură ce pierzi ori câștigi
intervale de timp

alternanța prezenței și a absenței
treci de la statutul de cioplitor
la cel de cioplit

când ai un pas în față
ecartul ăla de o jumătate de secundă
care-ți permite să dai ritmul
să anticipezi curbele
să desenezi geografia circuitului

atunci probabil apare tentația
de a prelungi linia dreaptă
în care ai intrat după o curbă de nouăzeci de grade
viteză accelerezi nu mai e nimic în fața ta
doar o bandă liberă dreaptă de asfalt
spre infinit - extazul șterge din mintea ta
conștientizarea faptului că te afli pe un circuit
și linia dreaptă se va continua
într-o curbă-n ac de păr
auzi scârțâitul frânelor în spatele tău...

încă nu e totul pierdut
ai ieșit
dar ești pe o porțiune cu iarbă
te poți întoarce fără alte pierderi
decât de timp în cursă

ai de recuperat
urmează o cursă obositoare nebună
de urmărire plutonul e în fața ta
nu foarte departe - îi prinzi din urmă
aici lucrurile se complică
nimeni nu se va da la o parte
circuitul e desenat de alții
și lumea cu fiecare secundă
se construiește cu indiferență
față de eforturile tale
noile linii ale proiectului îți brăzdează și ție fața
între accelerație și următoarea depășire
intervine decorul

no bine, am întârziat la lucru :)
plouă năpraznic
nu se mai vede nimic
mașinile cu girofar întră pe pistă
și după ele toată lumea
va intra la boxe

live text de la marginea patului

prin perdeaua roșie cu dinozauri albaștri și galbeni se văd peste balcon frunzele verzi negre și verzi aprinse de lumina soarelui, care-ar trebui să troneze deja undeva în spatele blocului pe albastrul deschis al colțului de cer vizibil între acoperișul blocului din față și plafonul balconului de la etajul superior.
oarecare apatie și lipsă de motivație se poate remarca observându-mi-se degetele plutind alene deasupra tastaturii, în timp ce deținătorul lor ascultă mașina de spălat turându-se și apoi eliminând apa utilizată. în timpul ăsta mă-ntreb dacă mai simt o nevoie organică de a scrie, cum credeam nu foarte demult.
mă-ntreb dacă atracția spre ficțiune nu e doar rodul unui miraj al posibilității de sfidare a sentimentului imposibilității deținerii controlului asupra lumii. aici lumea e un termen vag. care cuprinde cel puțin trei elemente bine delimitate: ceilalți, societatea și succesiunea evenimentelor. cu siguranță nici acum nu-s foarte clar.
am impresia, o impresie care se întărește constant tinzând să-și depășească prerogativele, că zbor pe un covor care se destramă, mai exact preș.
poate că degradarea sentimentului că am tot timpul din lume...
din câte-am întâlnit până acum în lumea beletristicii, în general, viața unui individ e împărțită în patru segmente, două pe plus, două pe minus: copilăria și tinerețea(plus), adolescența și bătrânețea(minus). mai rămâne maturitatea, care, pare-mi se, e mâncată de celelalte patru. copilăria ar fi un iepuraș zglobiu și ludic ce roade mărunt, adolescența să fie o fiară care sfâșie, tinerețea pare o rumegătoare cu multe stomace, iar îmbătrânirea e ca o balenă sau poate mai plastic un șarpe care se dilată excesiv și-nghite pe de-a-ntregu.
uneori, acum, mi se pare mai problematică tinerețea decât adolescența. ce-i drept se pare că mă cam agoasează maturitatea.
sfârșitul primei reprize. revin după pauză :)