prin perdeaua roșie cu dinozauri albaștri și galbeni se văd peste balcon frunzele verzi negre și verzi aprinse de lumina soarelui, care-ar trebui să troneze deja undeva în spatele blocului pe albastrul deschis al colțului de cer vizibil între acoperișul blocului din față și plafonul balconului de la etajul superior.
oarecare apatie și lipsă de motivație se poate remarca observându-mi-se degetele plutind alene deasupra tastaturii, în timp ce deținătorul lor ascultă mașina de spălat turându-se și apoi eliminând apa utilizată. în timpul ăsta mă-ntreb dacă mai simt o nevoie organică de a scrie, cum credeam nu foarte demult.
mă-ntreb dacă atracția spre ficțiune nu e doar rodul unui miraj al posibilității de sfidare a sentimentului imposibilității deținerii controlului asupra lumii. aici lumea e un termen vag. care cuprinde cel puțin trei elemente bine delimitate: ceilalți, societatea și succesiunea evenimentelor. cu siguranță nici acum nu-s foarte clar.
am impresia, o impresie care se întărește constant tinzând să-și depășească prerogativele, că zbor pe un covor care se destramă, mai exact preș.
poate că degradarea sentimentului că am tot timpul din lume...
din câte-am întâlnit până acum în lumea beletristicii, în general, viața unui individ e împărțită în patru segmente, două pe plus, două pe minus: copilăria și tinerețea(plus), adolescența și bătrânețea(minus). mai rămâne maturitatea, care, pare-mi se, e mâncată de celelalte patru. copilăria ar fi un iepuraș zglobiu și ludic ce roade mărunt, adolescența să fie o fiară care sfâșie, tinerețea pare o rumegătoare cu multe stomace, iar îmbătrânirea e ca o balenă sau poate mai plastic un șarpe care se dilată excesiv și-nghite pe de-a-ntregu.
uneori, acum, mi se pare mai problematică tinerețea decât adolescența. ce-i drept se pare că mă cam agoasează maturitatea.
sfârșitul primei reprize. revin după pauză :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu