Cum tanti de la uşă se grăbea, pe la 3 jumate am fost informaţi printr-un strigăt politicos - noi eram în sala de la etaj, doamna la parter în fotoliu probabil, că se grăbeşte, să ne grăbim şi noi, aşa că nu am văzut toate exponatele, dar I'll be back!
Deschizi uşa, în stânga e un fel de paralelipided din lemn, vopsit roşu, tăiat oblic în partea de sus, ca un suport pentru cartea sfântă, carte tăiată în lemn şi ea, deschisă şi scrisă cu rânduri din cuie, fiind bătute la adâncimi diferite, efectul e foarte tare, chiar ai impresia că scrie ceva acolo, dar într-un sistem de scriere uitat sub valuri de pământ. Din păcate, nu era nicio etichetă cu autorul.
Apoi, mi-a atras atenţia o formă aproape cubică din lemn, aruncată parcă, pe un ciot pătrat putrezit şi colţuros, semnat Ioan Pop.
Maxim Dumitraş expune două lucrări circulare din lemn îmbrăcat parţial în foaie metalică, care aduc cu nişte serpi imenşi înnodaţi, primul pare legat în Ochiul, şi m-au dus cu gândul la Jormungand, şarpele gigantic ce înconjoară Pământul, personaj apocaliptic din mitologia scandinavă.
