Uneori deschiderea unei sticle de vin poate dura mai mult, mult mai mult decât un solo de jazz. Fără să menționăm că obținerea ei s-a produs într-un interval de timp echivalent cu un concert.
Oameni suferă pe lângă noi.
A.Z. îmi spune, mai devreme, nu mai pot să mă enervez pe unu și pe altu, de fapt nici pe unu nu mai pot.
Eu m-am dus la baie, m-am pișat și mă simțeam bine. Am sunat-o pe M. și-i spuneam că mă simt bine, și mă simțeam fantastic vorbind cu ea, dar i-am spus că doresc să mai stau, că mă simt bine și sunt mulți oameni cu care aș vrea să mai vorbesc, că vreau să-mi exersez abilitățile sociale, nu foarte abile, momentan, spuneam, n-am mai vorbit cu nimeni. Am fumat câteva țigări, puținele abilități s-au dovedit epuizate și am fugit acasă.
Aș putea să mă plâng, sau să mă scuz, că am fost întrerupt. Tot timpul suntem întrerupți. E..., voi renunța la capitalele de după punct, atât de ciudat că am plecat dintr-un loc plin cu oameni ca să scriu scrisoarea asta deschisă și o scriu așa de încet. înainte de paragraful doi pornisem un clip cu mccoy tyner pe youtube, care ținea aproape 15 minute. o să pun un clip, din dreapta, îi spune „meditation(zen music)”, l-am pus și-ncepe fain, deși presupun că o să mă enerveze din trei motive. unu: deși ador influențele îndepărtat asiatic-muzicale, le aud la M.E. când se uită la serialul coreean în compania mea. doi: cuvântul meditație a căpătat o conotație neplăcută în masa vocabularului meu. trei: e prea monoton, deși ideea de zen îmi surâde.
Nu sunt un adept. aici aș pune o bulină în locul punctului.
venind spre camera mea, unde speram că voi scrie în sfârșit ceva, îmi spuneam că voi începe cu: am uitat ce voiam să spun, nu pot să spun asta, dar trebuie să schimb muzica că... nu că nu-mi place, dar acum mă disperă.
no bine, am pus un playlist cu mccoy.
mă gândeam că vroiam să vorbesc despre ceva și că în general vrem să vorbim despre ceva vorbind despre altceva. mă supăra, mai demult, că... da, hai să o luăm altfel. ești într-un loc, sunt oameni, toți vorbesc unii cu alții, te-ntristează că nu vorbesc pe bune, îi asculți și auzi, te-ntristezi și mai tare când îți dai seama că vorbesc pe bune.
mă simt foarte aiurea când folosesc cuvântul oameni. venind înspre unde sunt acum mi-am notat pe telefon: aș vrea să am un dispozitiv cu care să-mi înregistrez gândurile; incapacitatea oamenilor de a fi martori la necazul celuilalt. acum dispozitivul mi se pare superfluu. prin cap îmi trece doar că îmi vine tare să mă piș.
mi se pare foarte ciudat că suntem disponibili să acordăm din timpul nostru momente de înțelegere pentru un personaj ficțional, mai lungi ca unui om. cât de dureros e pentru tine când nu reușești să-i transmiți altuia cât de mult îți pasă de el, dar cum e pentru el, că nu o faci, îți vine și greu să te-ntrebi.
simt și-mi trec prin cap o tonă de senzații și gânduri, care mă apasă cu o greutate echivalentă, pentru care aș avea nevoie de o masă le fel de mare de posibilități de exprimare. aș vrea să pot să generez texte, imagini, clipuri, sunete și performări în ritmul în care simt și gândesc.
începe să mi se pară complet inoportun subiectul pentru și despre care ar fi trebuit să vorbesc. relatat succint: verificând mail-ul redacției, am văzut un text scris de nu mai știu cine, unui politician, chiar nu mai știu care, ca răspuns la răspunsul acestuia pentru o scrisoare deschisă a nu mai știu cui. după ce am deschis mailu și am văzut cât era de lung, am conștientizat subit că nu o să-l citesc niciodată. asta e tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu