scrisoare deschisă către primăria municipiului

dragă primărie administraţie sau ce-i fi fiind tu care ai în grijă trotuarele acestui oraş te rog

bine hai să trecem peste formalităţi

mătură/măturaţi trotuarele-n pula mea că nu suport gurile de canal camuflate!

canalo-gura- fobia-mi are motivaţii/justificări clare şi de naturi multiple

în eventualitatea-n care

da bine

acuma vine şi ăsta vali şi numai cum să-ncarce lista de cereri cretine cu fobia lui stupidă

nici măcar nu binevoieşte să se gândească că-i frig şi că mături oameni pe vremea asta cine a mai văzut

nici nu mă gândesc

clar că nu mă gândesc

io vreau să văd gurile/capacele de canal în rest nu mă interesează că-i gheaţă şi oameni dezechilibraţi se pot aluneca pe şale

măturaţi măcar gurile de canal şi-atât

dac stau mai bine să-mi amintesc azi m-am tot dat pe gheaţă-n ăn staţia din faţa teatrului naţional şi-aş vrea s-o mai găsesc acolo-n staţie şi mâine că-i mare plictiseală altfel până vine busu

am un tricou verde şi o bluză roşie cu elefanţi negri

ie frumos să fii trist da chiar nu vrei

crezi că ieşti mai simpatic aşa ştii că e vagă empatia

asculţi albi cu voce neagră

striază-te şi se dilată pupila

fă bulgări sub bec că ninge

drum tăcut cu obstacole până-n bucătărie
dacă vrei aer viciat

o bluză roşie se-ngălbeneşte dacă se decolorează

ce se-ntâmplă dacă arzi bonuri

să stai să te uiţi la lista de mess

ai mai face un drum până-n bucătărie

poate mai incolo

wonder new 2084 world

Bine-aţi venit la bileteria trenuleţului prezent-trecut-viitor.

Maşinaţiunea hieroglifică a început cu... ? ... ha-maşina, aşadar semnele de circulaţie.

Aici la tejgheaua, pe scândura din faţa tejghelei bileteriei dacă ai călcat cu amândouă picioarele, s-a suspendat timpul.

În spatele tejghelei te aşteaptă, întâmpină, odată ajuns, o wonde’woman. Meniul e clar: două produse: trecut – Piteşti!, viitor – 2084.

Alegi, indiferent ce deocamdată, şi eşti dus pe peron, pe şine un trenuleţ din scaune de birou legate în şir. Numerele pare: trecut, numerele impare: viitor.

Atenţiune! Atenţiune! Urmează staţia Piteşti! Încă vă mai puteţi răzgândi! Dacă nu, nu vă îndepărtaţi de ghid! Aţi ieşit din raza lui vizuală, aţi ieşit de pe lista de pasageri, aţi ieşit din evidenţa prezentului, n-o să vă caute nimeni!

            Începe partea a..., a..., nu, începe bucata 3 din partea doi, fără a şi fără feminizare – oua, căci aici, nici măcar din greşeală, în „4 Spital” nu sunt femei, orice femeie va fi sau va apărea, va fi fiind existând numai şi numai prin intermediul lui Vasile Pop – anamneză/fluxul memoriei (mie-mi place mai mult mandelbrot), personaj narator, martor, principal, erou, el e singurul cu disponibilităţi anamnetice(după Cis) pe bune. Totul aici funcţionează... o celulă, o închisoare, nişte deţinuţi – totul aici funcţionează pentru că gardienii sunt cantităţi neglijabile.

            De exemplu:

            „De cum Ţurcanu îi rosteşte numele, Verhovinski spune, sau încearcă:

            - Tot ce am avut de declarat am declarat la Securitate.

            Ţurcanu însă nu are încredere în declaraţiile de la Securitate. Ai zice că el e cel puţin mareşal al unei instituţii care controlează Securitatea.”

            Cine-i, ăsta, Ţurcanu? Cine a auzit de Sade să scoată trupul de femeie din peisaj, opera s-a pierdut, şi-l are pe Ţurcanu.

            Mai clar? Poţi spune că e un deţinut? Stă în celula „4 spital”, închisoarea Piteşti, legionar, fost legionar, nu are voie să părăsească închisoarea, şi-o transformă însă în casă, de oaspeţi ai spune, unde experimentează cu subiecţi umani re-educarea. Poţi spune şi om de ştiinţă.

            Mecanismul e supra-fiinţial, însă mecanicul e acolo, jos, lângă ei. Lângă el, personaj martor narator, erou privilegiat cu două gloanţe în genunchi înainte să ajungă aici, Vasile Pop, fără popi în familie, doar învăţători, el cel care vede ca o cameră de filmat – doar ce se află în calea obiectivului, însă nimic nu-l împiedică să-nregistreze şi restu! Microfonu planează, vorba lui: nu are pleoape peste urechi, auzim ceea ce el nu vede. Ne transmite, reproduce, simţim tactil senzaţiile, fiorii, cu tot sarcasmul, cu toată reproducerea mecanismului. Simţim inevitabil prin porii lui, prin cel de-al câtelea o fi simţ fiorul, fiorii. Cum îi trec prin toate organele de receptare, cum în celula „4 Spital”, se ridică ciomege, se rup oase care pocnesc, cum se cacă şi se pişă pe ei, cum un re-educabil care nu mai suportă, nu mai înţelege, îşi muşcă venele, empatizăm cu dinţii lui am vrea să-i reuşească, însă asta nu se-ntâmplă. Aici se moare doar după ce el, Ţurcanu, se hotărăşte să joace hora pe tine până ţi se opreşte pulsul.

            Sistemul e mult prea pervers aici ca săţi ofere şansa morţi la alegerea ta. „Trebuie să vă reeducaţi altă scăpare n-aveţi!”

            Pauză.

Atenţiune! Atenţiune! Urmează staţia 2084! Încă vă mai puteţi răzgândi! Dacă nu, nu vă îndepărtaţi de ghid! Aţi ieşit din raza lui vizuală, aţi ieşit de pe lista de pasageri, aţi ieşit din evidenţa prezentului, n-o să vă caute nimeni!

            Aici bibliotecile sunt muzee, în cele câteva librării rămase se vând cărţi electronice.

            Nostalgicii, ăia care mai ştiu să citească, cred că trăiesc începutul unui nou ev întunecat.

            Lumea nu s-a schimbat considerabil faţă de prezent, doar interfaţa ca la windows. Într-adevăr combustibilul fosil e folosit doar în cazuri izolate accidentale.

            Aici toată lumea vorbeşte o singură limbă, din Tanganika până pe Champ Elisse. Ei bine, da... cu greu poate fi numită o limbă, cei din prezent, n-ar considera limbajul universal din 2084 o limbă.

            Clar! Nimic nu se petrece, întâmplă peste noapte. S-a-nceput treptat. Eludarea, înlocuirea cuvintelor din comunicare.

            Semne de circulaţie, logouri – imaginea mai simplă mai penetrabilă mai comprehesibilă decât cuvântul, în sfârşit emoticoanele!

            Limba scrisă, aici, în 2084 e o serie de emoticoane.

            Limba vorbită aici e o serie de gesturi, o mimă însoţită de interjecţii.

            Pauză.

Înapoi la Piteşti.

            Uneori îşi vine să râzi, ţi-l reprimi. Abordarea ironică, naratorul care nu înţelege tot devine sarcastic, trage concluzii, judecă totul după o logică pe care evenimentele nu o susţin, o logică pe care o va pierde, care treptat se va disipa, devenind halucinantă. Treaba asta regăsindu-se în discursul narativ, care l-a un momendat se descoase, nimic nu mai este cert, certficarea şi-o primeşte când intervine pastişarea stilului evanghelic, pentru că astea sunt “Patimile după Piteşti” adică Evanghelia după Ţurcanu, apocrifă semnată de Goma.

            De ce privilegiat? De ce Pop Vasile nu o ia pe coajă, de ce nu stă pe prici, de ce nu primeşte binecuvântata re-educare cu ciomagu, de ce a fost repartizat în unul din singurele două paturi din celulă, de ce are dreptul la lingură? Ţurcanu are alte planuri cu el, re-educarea prin doar privirea spectacolului re-educării, de pe pat să poată vedea ca din lojă. Aici nu mai contează că nu se poate deplasa, că e practice un olog, care nici treaba mică nu şi-o poate face fără asistenţă, aici intervenţia milei lipseşte.

            Cum se-ntâmplă re-educarea? Intri în celulă. Capeţi bătaie, capeţi până te hotărăşti, până ţi se dă dreptul să te auto-demaşti. Să spui că eşti un anti-sovietic, plin de “putrigai”, dar eşti gata, eşti dispus să-l dai afară, eşti pregătit să te re-educi. Atunci, treci de partea cealaltă. De partea cealaltă primeşti dreptul la ciomag. Ciomag pe care să-l foloseşti fără reţineri pe capul, spatele, coastele, celorlalţi colegi de celulă până trec şi ei de partea cealaltă. Şi încă nu ai scăpat! La cea mai mică reţinere, atenuare în avântul ciomagului, eşti “întors” în partea cealaltă, până ţi se permite următoarea auto-demascare.

            Pauză.

Înapoi în 2084.

            „Întrucât concizia este sufletul spiritului,

            Digresiunea trupul şi ornamentul exterior,

            Mă voi exprima pe scurt.” (Hamlet, Polonius apud Freud)

            Urmăriţi ghidul nu vă scăpaţi din ochii lui.

            Aha! Se pare că mai există teatru. Cel puţin clădirea. Aha! Se pare că stăm la o coadă.

            Uai! Se vede afişu! Hamlet în 2084!

            Intri-n sală, cutie italiană, se trage cortina, 5 minute, se trage cortina.

            Aha! N-au dispărut nici aplauzele. Actorii ies la marginea scenei. Personaje: Hamlet, un craniu, regele şi regina.

            Ce s-a-ntâmplat. Cortina. Intră Hamlet cu un craniu mare în mâna stângă, cu mâna dreaptă în buzunar. În fund, pe un pat cu roţi care se mişcă spre avanscenă regele şi regina şi-o trag. Hamlet se-ntoarce cu spatele spre public, scoate mâna din buzunar, încă nu vedem ce are în mână, aşteaptă, aşteaptă, patul ajunge în faţa lui. Hamlet dă un ocol patului. Patul între el şi spectatori, vedem un revolver argintiu în mâna lui dreaptă. Îi împuşcă. Îşi trage craniu în cap ca pe o cască de mobră, se urcă în pat o trage pe regină de pe rege, regina deşi împuşcată îşi continuă orgasmu, se urcă peste ea. Cortina. Aplauze. Cortina. Multe aplauze. După 2 minute spectatori sunt scoşi afară din sală de pompieri cu jeturi de apă.

            Pauză.

Înapoi la Piteşti.

            „- Bini, măi creştinilor, da’ ci fel di creştini sunteşi voi? Azi e Vinerea Mare şi voi... Ia hai să sărbătorim şi noi Patimile Mîntuitorului după cum se cuvine! Dup datină! Creştineşte... Ia, măi, băietu-ista di pisti Prut, Şăptifraţ’! Ian vină...”

            Acum aici urmează liturghia în regia lui Ţurcanu, jucată, improvizatăîn celula 4 spital. Exemplu:

            Ţurcanu:

„- Brava, mucenicule! Acum tot după Matei, capul 26, paragraful tot 26!

            - Iar pe când ei mâncau, Iisus, luând căcat şi binecuvântând, l-a frânt şi dând ucenicilor, a zis... 

- Intră, băi Isuse şi zi-i!

            - Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu, recită Grigoraş.

            - Aşă, bre, brava Isuse! Ia, toată lumea trece la împărtăşanie! Treci, bre Isuse, pe la fiecare şi dă-le din trupul tău!”

            Nimic nu se termină aici. Vasile Pop îşi pierde privilegiul tocmai în Vinerea Mare. Apoi urmează patimile lui Vasile Pop. Apoi cazul dă pe afară. Se muşamalizează un proces şi Vasile Pop e eliberat, însă afără un Vasile Pop mutilat, semi-schizoid, semi-paranoic, nimic nu se mai termină până nu-şi va primi ortu în mâna de pe piept.

Gata, gata! Îmbarcarea ne-ntoarcem aici la noi că iar a nins iar şi iar n-am somn şi iar nu mai am ţigări iar.

              

neaţă

joi neaţă
mă trezesc la 4 jumate am
deşi mi-am pus telefonul
să sune abia la 5 am
după ce ieri m-am întâlnit cu tati
şi-am luat mortu şi cursu cu cis
şi office la rând euforic
nici nu mă doare capu
chiar dacă am zece mături în cameră
şi-ascultam de vei pleca

mornin connectin

Aprinzi ultimul ciot

Şi vopseşti văduva alb

Îl aprinzi până la ultimul strop

Înainte să-ncepi excursia

Până în bucătărie

Ce pupile mari ai bunicuţă

Să te sparg mai bine

Dacă auzi o maşină de spalat

Nu în direcţi aia

Trebuia să mergi

Dacă vrei să găseşti scara

Mai am două beţe

Ce poţi face cu două beţe şi lapte

Poţi să cauţi altă rasă

Ar muri bateriile la termostatus

Nu am buletin şi nu l-am pierdut

Fă o paranteză şi pune semnu opus

Scoate o oază din deşert

Şi arunc-o-n aer

O insulă în spaţiu

Îţi mai vine să vorbeşti despre tine

Desangajarea fără puncte

Fără întrebare fără exclamaţie

Fără suspensie

O biciletă

Mai vreau o cafea

Am una cu lapte şi zahăr

Fără linguriţă

Cum e să găseşti

O forţă gravitaţională

În maşina de cusut

Nu articula detaşarea

Trebuie să găseşti o linguriţă

O lamă de ras blana

Chiar dacă trebuie să o speli

Şi să o ştergi de izmene

Îţi vin idei când mergi

Când ai mers ultima dată în patru labe

Nu mai era cafea-n ibric

Aşa că mi-am pus din altă ceaşcă

Altundeva pe muzica asta

Niciodată nu te pui jos pe scaun

Te pui pe colacu de la closet

Apasă j şi pune bootzilla

Şi stealing in the name of jah după ea

Pentru ce nu trebuie să aştepţi

Îţi sprijini capu cu gâtu

În podul palmei

Ai vreau un mouse rachetă

Şi un sistem audio

Şi-o chelneriţă şi-o barmaniţă

Şi mese pline

Toată lumea vorbeşte tare

Aveai o pungă cu lapte

Care s-a vărsat pe jos

Gata j pune

Mothership connection