mânia.ro la 74

uai!... am reuşit să mă tirez la timp de la lucru şi să-mi onorez rezervarea făcută de oana aseară în Teatru 74 la mânia.ro

pe scenă... Paul Socol, Mihnea Blidariu şi Andrei Puiu. înainte mă gândeam că vor lega versurile lui Mihnea în ceva asemănător unei monodrame, dar a fost mai mult un spectacol de poezie, aproape fiecare text fiind tratat ca un moment separat. de la abordări supărate până la abordări comice din partea protagonistului(ză actor - Paul) versurile lui Mihnea rămân aceleaşi, tema social-politică persistă chiar şi în cele cu tentă amoroasă, toul se-ntâmplă în relaţie cu societatea şi mediul politic(cel care în mare măsură o controlează discreditar), oamenii iubesc, copilăresc, suferă, râd, plâng, disperă, se bucură tot timpul sub un regim politic. Mă tem să nu fiu eu cel nebun(citat cât de exact mai ţin minte) e problema cea mai terifiantă cu care se confruntă individul cu atitudine socială, individul nemulţumit de lumea, mediul în care (nevoit?) trăieşte, indivitul care criticând şi ridicând problema în faţa prietenilor, publicului, societăţii speră că odată formulată, depistată, diagnosticată are sănătoasa impresie că a făcut un pas înspre rezolvarea sau începerea rezolvării ei.
La început mă gândeam ce dracu caută Mihnea pe scenă, nu deoarece cânta - asta o face şi a făcut-o foarte bine, dar a vorbit, şi-a recitat câteva poezii şi se vedea stingher şi crispat, dar până la urmă a ieşit bine şi spectacolul a funcţionat. asta şi datorită momentului când Andrei Puiu încearcă să citească şi el o poezie, iar Paul şi Mihnea îl urmăresc ca doi profesori plictisiţi şi ofticaţi puţin din cauza lipsei de talent a elevului.

Bă, România!(...)(...)(...) oamenii cântă!

văzut&auzit

n-am bani, nu plătesc


onestitate, furt, minciună, familie, supravieţuire, societate...
cât de onest mai poţi şi mai are rost să fii când te rupe foamea, cât repect mai poţi avea, mai trebuie să ai pentru/faţă de o societate/lume care nu te respectă ?

un carambol în care demnitatea se-mpleteşte cu orgoliul şi rezultă mârşăvie, în care grija domestică şi entuziasmul şi iubirea conjugală se rostogolesc în jurul minciunii şi mânate de neputinţă, frustrare, revoltă şi disperare sfidează realitatea hiperbolizând-o

rezultă, şi datorită abordării regizorale şi a scenografiei, o comedie care te provoacă să râzi (în dauna jocului slab, instabil, exagerat uneori/adesea:) al actorilor - mai mai ales partea feminină a distribuţiei), şi râzi, cel puţin eu am râs, şi chiar dacă am ieşit cam contrariat din sală, am ieşit cu o stare... aia pe care ar trebui să o ai când ieşi de la o comedie - nu de la un spectacol impresionant care te lasă trăznit de admiraţie, dar nici de la unul tradiţional TN-ului mureşean când ies nervos, iritat şi cu un gheizăr injurios în spatele buzelor :)

duelul viorilor - filarmonică(pentru mai multe informaţii "?" google)
uau:)
ajunge?
bun... n-am mai auzit o vioară să sune ca una dintre cele două, asta nu scoate din prim plan calitatea interpreţilor :)

un răsfăţ!!!!

ps
sper ca n-am bani, nu plătesc! nu v-a ajunge doar o viitoare clinică a amanţilor :(

şi poate ar fi bine venită o campanie a tntg-ului - nu-mi place, nu plătesc :)

Ziua opricinicului, Vladimir Sorokin – o mică distopie rusească în traducerea fraţilor Vakulovski, editura Curtea Veche, 2008

Rusia, anul 2027, societate monarhică structurată după modelul monarhiei ţariste, mai ales cea condusă de Ivan cel Groazinic, dar şi cu măsuri politico-economice specifice unui regim comunist(vezi ghereta rusească înlocuitoarea supermarketurilor, unde se găsesc doar câte două tipuri de produse din fiecare categorie pentru a uşura viaţa cetăţenilor, înainte frustraţi şi frământaţi de abundenţa varietăţii produselor – ex: în ghereta rusească se găseşte carne doar cu sau fără os). Ţara e izolată de occident prin construirea Zidului de Vest, ambasadele străine sunt desfiinţate, cetăţenii renunţă la paşapoarte – arse în Piaţa Roşie, iar Kremlinul e vopsit în alb.

Romanul se desfăşoară pe parcursul unei singure zile, trăită şi narată de opricinicul Komiaga. Poliţie secretă creată în 1565 pentru a-l servi direct pe ţar Opricina e condusă de Tataie, apropiat al Conducăturului, şi e împărţită în două aripi: cea stângă şi cea dreaptă, Komiaga fiind un membru important al aripii drepte.

Ziua începe cu trezirea opricinicului Komiaga şi se sfârşeşte cu adormirea acestuia în braţele slujnicei Anastasia după o zi epuizantă în slujba Opricinei. Cu excepţia, poate, a mazilirii celui de-al doilea bărbat în stat, ginerele conducătorului, în urma unui scandal piromano-sexual, ziua opricinicului e una ordinară care se va repeta fără încetare, cel puţin atât timp cât va face parte din Opricină şi va rămâne în viaţă.

Cu o scriitură extrem de clară şi de precisă, adesea cu un stil sărăcăcios, întrerupt doar de fragmentele când personajele consumă prafuri sau peştişori de aur (cel mai tare drog găsibil pe piaţa rusească – drog procurat în acea zi chiar de Komiaga drept o parte din şpaga primită de la o primă balerină), dar şi în descrierea halucinaţiei Sorokin rămâne la fel de precis.

Personajele lui Sorokin sunt de obicei gata conturate, nu au dileme, nici probleme metafizice, par a fi nişte roboţei lucioşi desenaţi foarte exact şi cu parametrii ficşi, care-şi fac datoria cu o obedienţă de nezdruncinat până când cineva îi va distruge la propriu sau se vor auto-distruge. De obicei totul e la propriu, deşi romanul e o satiră politică, în interiorul naraţiunii un om spânzurat e un om spânzurat, căcatul e căcat (Juna dintre deciziile Conducătorului e interzicerea vulgarităţilor), drogul e drog, banii sunt bani, şpaga e şpagă etc.

Imaginează-ţi 1984 narat din perspectiva unui adjuvant direct al Big Brotherului sau un evenual roman despre regimul comunist neaoş narat de un securist din direcţia 5 a securităţii. Aşadar Ziua Opricinicului e departe de-a fi o poveste care prezintă un regim cu intenţia făţişă de-l contesta, mă refer din prisma naraţiunii – naratorului, în mod direct de la nivelul exclusiv al textului regimul e unul în continuă perfecţionare în timp ce Conducătorul e cel mai bun şi cel mai tare, poate singurul moment în care e prezentat poporul e într-una din misiunile zilei pentru opricinicul Komiaka când trebuie să închidă gura unui artist popular al cărui cântecel făcea aluzii directe şi deşucheate la adresa Conducătoarei – e singura misiune neîndeplinită de Komiaga.

Altfel un roman fain şi lejer la lectură – îl citeşti într-o zi.

Însă recomand înaintea Zilei Opricinicului, Dimineaţa lunetistului, volum de povestiri găsibil de asemenea la judeţeană.

A... şi o mostră de Sorokin găsiţi aici:

http://www.tiuk.reea.net/8/trad.html

Şi dac tot trece cineva pe la raftul cu ruşi, se poate încerca şi Pelevin, Mitraliera de lut – roman halucinat la propriu. (pentru cine ştie maghiară mai e şi Generetion P de acelaşi Pelevin, care acum aflu că a fost şi ecranizat)

*Atât Pelevin, cât şi Sorokin îs scriitori ruşi contemporani, din ce-am văzut, probabil unii dintre cei mai apreciaţi şi contestaţi 

e atât de...

am/n-am
fost/fusei

mai stau

cine o să-mi spună
cât e de fain când ai sau n-ai

din ce a fost a fost:
peninsula şi n-o să pronunţ mai mult că nu a fost
şi ziua lui bos şi-a lu zaki trăiască mult-mândoi

din ce nu fuse
spuneţi-mi fusul care va-nvârtoşa

răsuciţi răsucirea şi-aţa din gem-
-ul de lână se va scurge
învârtoşindu-se-njurul fusului
lăsat de bunică la marginea patului
înainte să-şi rupă mâna

nici trei peturi de lapte
sau treizeci de schimburi de replici
nocturne cu mă-ta

nu va suda vreun os obosit
doar răbdare şi faşe prietene
sunt singurele tale amice
noi nu suntem acolo noi nu suntem aici
deşi când ne gândim la/sau vorbim
despre tine am vrea să râzi cu noi

a... şi nu mă pot abţine
să nu vă anunţ
hazardul şi starea de bine au plecat
într-un in-cuantificabil concediu fără plată

aşa-i că-ţi vine cam greu să-ţi asculţi
gândurile-n linişte
atunci...

dar când te-ntrebă tu ce-ai vrea să asculţi
şi o să spui o liană!
va spune n-am
atunci o cascadă de verde!
nici asta!
atunci un shot!
... bine am înţeles nu mai este...

şi totuşi ce ai vrea să asculţi
am un litru jumate de lapte şi ar trebui să mă simt
ca superman în cele zece porunci
da polonezu ăla-l abandonase-n primul episod se pare
atunci din miere şi lapte te vei...
miere n-am

bine mă da ce vrei să asculţi!?
mă... nu ştiu ce... dar ştiu
cenuvreauebineaşa!?

padina fest 2000 unşpe! - primul concediu - ultimele 3 zile

Traseu: Târgu Mureş-Braşov-Buşteni-Babele-Peştera-Padina :)) => A fost odată ca... ca... ca niciodată!


Joi: trec pe la lucru, Marius mă fericeşte cu 200 de lei :)/:( -- Şedinţa continuă!
... ziua se lungeşte, între timp îl întreb pe Alin dacă mai vrea să mergem la Padina, răspuns pozitiv, ieşim mâine dimineaţă la stop. Parada o comandăm noi!

Vineri: nopatea s-a lungit şi ea, după o oală plus 1/2 de cafea, ies pestilenţial din apartament şi iau busu spre Corina(Tudor) unde mă aşteaptă Alin!
Prindem foarte repede ocazie şi până una alta suntem în Braşov. Aici mai să ne pierdem speranţa, când un şofer de microbus, tangent la pensie(şoferu), care transporta medicamente expirate ne ia până în Buşteni.
* noi, cel puţin, n-am depistat niciun indicator cu inscripţia telecabină 
ne descurcăm şi fără doar nu suntem turişti străini şi când ajungem la telecabină... pfuuuu - ce coadă, ne îndreptăm spre capătul coziii şi-l găsim cu puţin înainte să dăm roată clădirii până înapoi la intratre - pfuuuuuuuu ce coadă! stoici şi destoinici rezistăm - Şedinţa continuă! 
*rezistăm chiar şi ademenirilor tipilor care stăteau la ciupeală cu flota de 4 ori 4 (nu de alta da aveau un tarif dublu faţă de telecabină şi... - volan pe dreapta, înmatriculată în Bulgaria, afacere tipic sudistă - vorba lui Alin)
Telecabina: 32 de lei până la Babele, da merită! :) şi numai pentru senzaţia că o să-ţi pocnească urechile la următorul stâlp - plus priveliştea, nu exagerată, da faină! păcat că înainte de babele cu vreo 5 stâlpi, parcă, norii erau atât de aproape că, dacă ar fi fost galbeni şi ai fi întins mâna pe geam, puteai să-ţi rupi un noruleţ magic Nimbus a la Goku, deci se vedea exact nimic - tooootuşi nu s-ar spune că n-a fost şi asta ceva.
Babele: Câteva babe, o poză două, sfinxu nu ne-am prins unde era că abia dacă vedeai la 20 de metri, nu mai povestesc faza cu crucea albastră că ne facem haz, aşadar coborât-am pe jos până la Padina, platoul Padina(padină înseamnă podiş sau platou mare, mi-a zis maică-mea dup ce-am ajuns acasă), via Peştera că nici n-aveam pe unde altundeva. Bine am fi putut lua iar telecabina pâna la Peştera, da 18 lei nu ne erau de prisos.

Padina Fest:
Festivalu începuse de miercuri(parcă) şi urma să ţină până sâmbătă noapte, continuat duminică de un raliu pentru mountainbike'ări (pentru informaţii exacte da-ţi search pe google - au site - festu, spun, cu toate alea).
Lume? multă şi faină preponderent bucureşteni şi braşoveni.
Cazare normal la cort - fără nicio taxă, de-altfel nu era nici bilet de intrare sau ceva.
WC-urile? Cred că cele mai curate şi nepişate peste tot pe care mi-a fost dat să le văd până acum, dintre astea categoria ecologice - găseai şi hârtie :)
Mâncare şi băutură - pe jetoane, jeonul-5 lei
un pahar de bere, nevoluminos şi nici prea bună - 1 jeton
un pahar de vin fiert, foarte bun, părerea mea - 1 jeton, dar bun la frig şi-atât
a... :) mâncai chiar bine cu 2-3 jetoane
dar... mai a doua zi am descoperit cabanele din jurul festivalului, unde preţurile erau chiar ok (la bere mă refer :) şi vin:)))
Alte alea? Tiroliană, biciclete de închiriat, rapel, oină, alte joculeţe şi Adventure Parcu unde ne-am băgat şi noi :) (Alin a căzut da dup aia s-a scos că a apărut la ştirile de la ora 5)
Concertele
Vineri: primu, Robin şi nu mai ştiu cum, dac ascultaţi mai des ca mine guerilla tre să-i ştiţi - solistupărea cam afectat şi sub influenţa aerului tare de munte - da mie mi-a plăcut :)
apoi toulouse lautrec - cu căciuli ruseşti - mega faini
şi la urmă suie paparude cu bean - mă dureau gambele şi m-am retras la cort înainte să plece de pe scenă
* noaptea frig rău de tot se zvonea c-au fost minus două - d-a supravieţuit toată lumea
Sâmbătă:
2 trupe într-un fel de deschidere, prima habar n-am, a 2-a - stillborn, tipa avea o voce care dădea a laura stoica şi sărea pe toată scena
apoi travka ... dap nu mă aşteptam să-mi placă, diferiţi rău, în bine, de albume, apoi viţa de vie pleasnă, apoi mărgineanu cu trupa....... cred că-mi luasem un pahar de ţuică fiartă(juma de jeton) şi presupun c-au fost ok având în vedere că după aia m-am dus şi la focu de tabără

Duminică
ne-am trezit fără dureri de cap sau alte neplăceri, în afara bugetului restrâns, şi după ce mi-am fumat ultima ţigară am luat-o la pas către babele. Şi-am urcat şi-am urcat şi-am urcat şi-am urcat şi ne tot întrebam de ce nu am luat aaaaaaaaaapă cu noi şi-am urcat şi-am ajuns la babele.
Aici nu se mai punea problema telecabinei, aşadar singura dilemă rămasă era jepii mici sau jepii mari? primul traseu mai scurt dar mai greu, al doilea mai uşor dar mai lung - noi, destul de frânţi şi neobişnuiţi cu-atâta auto-talpă în condiţii de teren accidentat, am ales jepii mari via piatra arsă şi nu o să ştim dacă a fost alegerea corectă până nu i-om vedea şi pe cei mici, treaba-i că mergeam şi mergeam şi mergeam şi nu mai ajungeam... da :) drumu din poveste s-a terminat şi-am ajuns frânţi cu bine în buşteni după aproape 7 ore de la părăsirea Padinei.
a... şi să nu uit sâmbăta am vizitat şi peştera ialomiţei, la 6 lei intrarea - merită merită

Din Buşteni am luat trenu, prinzându-ne în timp util că la stop n-avem şanse şi cu trei lei / căciulă oferiţi fără comentarii şi discuţii naşului am ajuns în Braşov. unde am stat şi-am stat vreo 2 ore fără succes la stop. Dar cum încă n-am încălecat pe nici o şa, m-am dus la magazin să cumpăr o sticlă de apă minerală... şi pe când mă-ntorc, ce să vezi, Alin aruncase pieptenele magic care s-a transformat într-o pădure deasă... bine bine ne-a ajuns cu pădurea pe ziua aia, a oprit un microbus cu-un singur loc disponibil, unde fericiţi şi rumeni la faţă după atâtea ore sub ceru senin şi-nsorit nea-m îngrămădit cu bogdaproste, deşi am fost luaţi de un tip şi-o tipă din baia mare(sper că ţin bine minte) care vindeau prăjituri pe la târguri şi festivaluri.
Bine pa!

Şedinţa continuă :))