obosit
mă ridic de la scris
când muza îşi termină tura de noapte
iese cu halatul pe braţ
rămas un om
cu viscerele supradimensionate
un schelet neputincios
îmbrăcat în multă piele şi puţină carne
simt nevoia
să te găsesc sub plapumă
să cad în somn
cu moaca-ntre sânii tăi
ca un prunc bătrân întors
la ţâţa Mamei Pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu