coffee story(3) broscoiu

Gata! Gata! Am închis această monstruozitate de calculator zornăitor.Biiinee... nu chiar acum, că-mi mai fac o cafea, la facultă... nu mai merge să intru cu peste o jumătate de oră întârziere... nu-i înțeleg pe colegii mei cum de nu resimt dificultăți de funcționare înainte de amiază... pare-se că nici ei nu mă privesc cu prea multă-nțelegere când deschid ușa la mijlocul cursului ca aterizat de pe lună și-l întreb pe prof dacă pot să intru. Îmi mai fac o cafea, abia am timp să-mi fac inventaru înainte să ies și să pornesc spre lucru.

Așaaa... mi-am băut cafeaua, deja sunt pe cale să-ntârzâi și la muncă, așadar voi, cu siguranță, acum, fără nicio altă amânare, voi închide acest calculator. Ei, nu chiar imediat, că parcă aș mai lăsa winapu deschis până-mi culeg ceva haine s-arunc pe mine și parcă aș mai da un refresh paginii de facebook. Se-ncarcă greu. Mă aplec ca un boșorog cu hernie și dureri de spate și toate apăsările... bine, răscolesc grămada de haine curate + murdare de la poalele patului în căutarea unora care să nu pută și să-mi convină azi. Piesa e gata, da-ncepe alta, pagina de facebook s-a-ncărcat, dar mai bine așteptam 20-30 de minute până să ajung la lucru.

O colegă a postat o poză... dintr-alea de-ți vine să dai like, eventual să și comentezi dacă te simți haios la respectiva oră... un grup... elitele nu știu ce și nu știu cui... poză de-aia ce-o pui pe facebook de-amuzament ori de creșterea respectului de sine... în stânga un amic înalt iese în evidență și-mi amintește că-i datorez ceva bani... tristețea vine din faptul că-s puțini, iar eu am și mai puțini.

Tot e bine, îmi spun, între timp trăsesem hainele de ieșit afară pe mine, măcar o să încui broasca pentru datorii și-o să las cheia acasă. Închid în sfârșit calculatorul și sunt aproape gata de ieșire.

Mai rămâne doar să văd ce broaște las deschise, pe care le-ncui și ce chei iau cu mine.

Analiza situației se dovedește simplă, eu, Vasile Georgescu, nu preconizez mari evenimente pentru ziua în curs.

Important pentru întocmirea cât mai eficientă a legăturii de chei e să anticipezi pe de o parte cu cine te vei întâlni azi, pe de altă parte ce speri de la cei cu care te întâlnești și-n plus cu cine ai mai spera, visa , dori să te-ntâlnești și ce-ai vrea să se dezvolte din dorințele astea.

Așa că... până la urmă... întocmirea legăturii de chei se dovedește ceva mai complicată.

Până una alta începi cu cele elementare. Mergi la muncă... deschizi iala comunicării superficiale... și lași cheia acasă... deschizi broasca discuțiilor profesionale și iei chia cu tine... nu o să ai chef de toată lumea, mai ales că riscul să comunici cu un șef sau mai mulți sunt constant iminente de vreo săptămână... încui iala contactelor emoționale spontane cu persoane neînregistrate în baza de date cu drepturi de utilizator... știi că sunt zile în care lucrurlie promițătoare se dovedesc nefaste și nu ți-e greu să anticipezi că asta, la fel ca mai toate, e una din acele zile... închizi broasca risipelor financiare fie împrumuturi rambursabile fie nerambursabile și iei cheia cu tine, plus o copie... nu se știe niciodată de ce ai nevoie, broasca asta e una prealabilă celei pentru ușița datoriilor sentimentale...

De ce? Habar n-am. Clinghetul cheilor înșirate pe rând într-o sârmă argintie înlocuiește muzica. Pe noptieră așteaptă împrăștiate mai multe duzini de chei. De zile săptămâni luni, cu siguranță, îmi spun că o sa fac odată și odată ordine, normal că de fiecare dată când aș avea timpul și starea să mă apuc prefer să fac altceva.

Trecem peste cheile elementare, ar mai fi rămas câteva iale de-nchis ori deschis, le-am lăsat cum au rămas din ziua precedentă, dacă am supraviețuit până azi, mă gândesc că nu am făcut nicio alegere fatală ieri.

Ajung la broaștele mai de la margini, mai ascunse, cu încuietori nu chiar frontale, unele chiar cu cartelă sau cod ca un seif. Deja la stadiul ăsta pot să iau doar măsuri de precauție și atât, deși nici astea nu-s utile de fiecare dată, uneori încuietorile cedează ne-așteptat de ușor. Azi mă rezum să-mi verific broasca sincerității inoportune aplasată între coaste aproape sub brațul stâng, să fie închisă și, doamne ferște să nu am cheia la mine, mai verific iala ușiței pe care se evacuează frustrările cu risc de manifestare violentă, amplasată pe coapsa dreaptă, și las cheia acasă, mai verific încuietoarea disponibilității spre confesiuni patetice, amplasată lângă fiere și într-un final trec cartela peste încuietoarea generală a oricăror broaște legate de emanarea dorințelor amoroase, totuși o iau cu mine, că cine știe... răzgândirea poate interveni, cu toate că broasca aferentă ei, ar trebui să fie încuiată de săptămâna trecută... nu mai am timp să verific acum că-i tocmai sub ceafă și are o cheie foarte mică și fină, pe care o nimeresc, de obicei în cel mai bun caz, abia în vreo 20 de minute.

Se pare că broasca aferentă limbajului injurios utilizat în situații stresante a rămas deschisă, pentru că uitându-mă la ceas... constat că nu mai am nicio șansă de a nu întârzia la lucru și înjur încontinuu, parcurgând distanța de la noptieră, pe care sunt cheile broaștelor de pe corpul meu, până la ușa de la ieșire.

Măcar broasca reacțiilor violente în caz de surpriză neplăcută o închisesem ieri, pentru că reacția mea, când am constatat că nu știu unde mi-e cheia de la ușa garsonierei, a fost niciuna.

Generator:

„ (30 august 1912)Va fi greu să mă zgâlțăie ceva, și totuși sunt agitat. Azi după masă, când zăceam în pat și cineva a răsucit repede o cheie în broască, am simțit preț de o clipă că am niște broaște de ușă pe tot corpul, ca pe un costum de bal și că la intervale scurte se deschidea sau se închidea, din loc în loc, câte-o broască.” Kafka, Jurnal