Günter Grass nu știa să se dea pe bicicletă

și asta i-a salvat viața :))

Citesc Decojind ceapa, autobiografia lui Gunter Grass și venind cam frânt de la redacție, fără mult chef rămas pentru alte activități, îmi fac o cafea cu muuult lapte și mă pun să mai întorc câteva pagini. Cartea e și savuroasă și instructivă și mi-era dor de G.G. ce mai :), iar secvența cu țoagla mi-a refăcut ziua :D
La sfârșitul celui de-al 2-lea WW, Grass înrolat inițial voluntar în armata germană (pe la vreo 15-16 ani), fără mare entuziasm, urmează trupele ca membru component în retragerea lor strategică împinse de ruși înspre în jurul Berlinului. Stai că oboseala vorbește și mai bine apelez puțin la volum.
brb

Prima ocazie să mă curăț în rafale de mitralieră sau să cad prizonier, ca să învăț prin urmare supraviețuirea în Siberia, s-a ivit atunci când un grup împrăștiat de șase sau șapte oameni comandat de un plutonier a întreprins tentativa de a evada din pivnița unei case cu etaj. Casa se afla în partea ocupată de ruși a unui sat pentru care încă se mai dădeau lupte

Deeeci era în Siberia...
Mai departe nici Grass nu-și amintește cu acuitate cum au ajuns acolo, dar se face că în pivnița casei erau depozitate câteva biciclete.
Apoi...

Iar plutonierul trebuie că făcea parte din categoria oamenilor care se decid repede, căci, după ce spusese „Acum ori niciodată”, îl aud mai degrabă șoptind decât strigând: „Dați-i drumul, fiecare își înhață câte o bicicletă. Și pe urmă, țuști, dincolo...”

Ideea era simplă, aplicarea părea facilă - tot ce aveau de făcut era să treacă strada, cât mai repede, la casele de vizavi, care erau apărate de nemți. Dar Grass are de obiectat...

Obiecția mea exprimată cu jenă, dar fără nici o îndoială: „Domnule plutonier, din păcate nu știu să merg cu bicicleta” va fi considerat-o drept o glumă proastă. Nimeni n-a râs.

Explicația o dă în același paragraf, maică-sa n-a avut bani să-i cumpere una nici măcar la mâna a doua.

Astfel încât, înainte ca eu să-mi fi putut lăuda, în compensație, aptitudinile de înotător timpuriu deprinse, plutonierul a fost din nou rapid în decizii: „Dați-i drumul, puneți mâna pe mitralieră și acoperiți-ne. Vă scoatem noi mai târziu...” 

Acum cred că-i lesne de anticipat ce se va întâmpla.

La fereastra pivniței am luat poziție cu o armă cu care nu fusesem instruit. Soldatul, și de data aceasta incapabil, nici nu ar fi apucat să tragă vreun foc, căci, abia ce apucaseră cei cinci sau șase oameni să iasă cu bicicletele lor, printre care se găseau și câteva de damă, mai întâi din pivniță și apoi din casă, prin ușa din față, că i-a și secerat în mijlocul străzii focul unor arme automate...

surse foto (în ordine)
http://www.theaustralian.com.au/news/arts/all-about-their-father/story-e6frg8nf-1225982459338
http://www.atlantic-times.com/archive_detail.php?recordID=623
http://www.newyorker.com/reporting/2007/06/04/070604fa_fact_grass

Și logic, toate citatele sunt din Gunter Grass, Decojind ceapa, Polirom, 2007