Slănină versus proprietate intelectuală

Mede/ea, la Ariel - cronică

Cu dureri de fese și reașezări frecvente de pe o buncă pe alta, că a fost lume multă și-am prins loc doar pe jos am urmărit spectacolu, după ce cupidonii (Luchi și Didi) ne-au dat (viitorilor spectatori) să completăm un chestionar despre fericire :D
Așa... altfel, unu, spectacolu e drăguțel, de vară și merge văzut chiar și de jos, cam alinelegeian, dar asta nu-i neapărat de rău, că pân la urmă textul Roxanei Marian, deși cam feminist așa, mi-a plăcut.
Altfel, doi, tangențial... La douăzeci de ani, bărbatul e păun; la treizeci, leu; la patruzeci, cămilă; la cincizeci, şarpe; la şaizeci, câine; la şaptezeci, maimuţoi; la optzeci, nimic. (Baltasar Gracian)

A... și-am scris și o cronicuță, aici!

alegerile

imagini chiar obscure
mâine am fost obosit

sunt sau

voi fi fiind

nicio culoare nu va mai exploda ieri

aţi câştigat felicitări
materiale declaraţii
eu dimineaţă îmi închid
telefonul în seara asta

salut te cheamă cumva îmi pare bine

şi mie
mi se pare că există foame şi lene şi sete

şi starea ca un glonţ
care rămâne lângă ureche

câştigătorul ne interesează
ne doare-n pulă cine-o pierdut

comunicarea se va dovedi
c-un singur clik foarte complicată

gândurile se opresc în gât
şi sentimentele se tem
cum se tem becurile de penele de curent

bine pe azi

în-jur

lumea se construiește în jurul tău
pe măsură ce pierzi ori câștigi
intervale de timp

alternanța prezenței și a absenței
treci de la statutul de cioplitor
la cel de cioplit

când ai un pas în față
ecartul ăla de o jumătate de secundă
care-ți permite să dai ritmul
să anticipezi curbele
să desenezi geografia circuitului

atunci probabil apare tentația
de a prelungi linia dreaptă
în care ai intrat după o curbă de nouăzeci de grade
viteză accelerezi nu mai e nimic în fața ta
doar o bandă liberă dreaptă de asfalt
spre infinit - extazul șterge din mintea ta
conștientizarea faptului că te afli pe un circuit
și linia dreaptă se va continua
într-o curbă-n ac de păr
auzi scârțâitul frânelor în spatele tău...

încă nu e totul pierdut
ai ieșit
dar ești pe o porțiune cu iarbă
te poți întoarce fără alte pierderi
decât de timp în cursă

ai de recuperat
urmează o cursă obositoare nebună
de urmărire plutonul e în fața ta
nu foarte departe - îi prinzi din urmă
aici lucrurile se complică
nimeni nu se va da la o parte
circuitul e desenat de alții
și lumea cu fiecare secundă
se construiește cu indiferență
față de eforturile tale
noile linii ale proiectului îți brăzdează și ție fața
între accelerație și următoarea depășire
intervine decorul

no bine, am întârziat la lucru :)
plouă năpraznic
nu se mai vede nimic
mașinile cu girofar întră pe pistă
și după ele toată lumea
va intra la boxe

live text de la marginea patului

prin perdeaua roșie cu dinozauri albaștri și galbeni se văd peste balcon frunzele verzi negre și verzi aprinse de lumina soarelui, care-ar trebui să troneze deja undeva în spatele blocului pe albastrul deschis al colțului de cer vizibil între acoperișul blocului din față și plafonul balconului de la etajul superior.
oarecare apatie și lipsă de motivație se poate remarca observându-mi-se degetele plutind alene deasupra tastaturii, în timp ce deținătorul lor ascultă mașina de spălat turându-se și apoi eliminând apa utilizată. în timpul ăsta mă-ntreb dacă mai simt o nevoie organică de a scrie, cum credeam nu foarte demult.
mă-ntreb dacă atracția spre ficțiune nu e doar rodul unui miraj al posibilității de sfidare a sentimentului imposibilității deținerii controlului asupra lumii. aici lumea e un termen vag. care cuprinde cel puțin trei elemente bine delimitate: ceilalți, societatea și succesiunea evenimentelor. cu siguranță nici acum nu-s foarte clar.
am impresia, o impresie care se întărește constant tinzând să-și depășească prerogativele, că zbor pe un covor care se destramă, mai exact preș.
poate că degradarea sentimentului că am tot timpul din lume...
din câte-am întâlnit până acum în lumea beletristicii, în general, viața unui individ e împărțită în patru segmente, două pe plus, două pe minus: copilăria și tinerețea(plus), adolescența și bătrânețea(minus). mai rămâne maturitatea, care, pare-mi se, e mâncată de celelalte patru. copilăria ar fi un iepuraș zglobiu și ludic ce roade mărunt, adolescența să fie o fiară care sfâșie, tinerețea pare o rumegătoare cu multe stomace, iar îmbătrânirea e ca o balenă sau poate mai plastic un șarpe care se dilată excesiv și-nghite pe de-a-ntregu.
uneori, acum, mi se pare mai problematică tinerețea decât adolescența. ce-i drept se pare că mă cam agoasează maturitatea.
sfârșitul primei reprize. revin după pauză :)