undeva între 1:30 şi 3:00am
asta pentru că eşti/sunt/suntem un puroi.
poate că... pentru că am o tendinţă/înclinare de a folosi persoanele 2 sg. şi 1 pl. sau
poate pentru a folosi /(slash) sau
paranteză
: explodează,
implodează,
erupe,
imrupe/
dă afară!
- regurgitează
- cacă
!
cine vrea să fumeze rahatul ăsta cu mine
sau
bah vrea carv 1 cui
?
nu-ţi răspunde nimeni la mas-ul suliminal tocmai trimis
mai sus plouă în zăpadă
scrumiera de aici de jos e foarte roşie
între paranteze: mă urmăreşte culoarea asta
pentru că acasă nu pot să ascult muzică deoarece maică-mea se uită la tv-u şi fiindcă soră-mea vrea linişte
cânva mi-a lipsit foarte mult maică-mea
şi poate de-aia bla-bla necesităţi de maternalism
du-te şi mai ia-ţi o bere că patetizezi!
mă duc să mă piş/ mă piş/ am fost să mă piş
descriere baie evolution:
gresie neagră, faianţă roşie, pişuare perfect albe, cu pastilă verde
faină şi reflexia în fainţă
tocmai ce s-a rupt recipient săpun
nu ai senzaţia că se pierde ceva important cum ar fi esenţa
asta era o întrebare sau era doar aşa
asta era o întrebare.
altfel sunt egoist:
dovadă:
nu-mi place să vorbesc dar când vorbesc îmi place să vorbesc invariabil despre mine
altceva
mă mai gândesc
sunt teribil de consecvent în inconsecvenţă
aştepţi oglindirea fiecărei mişcări, fie şi în aer
astă noapte avem cuie de ştrec la cină
ps.
crăciun fain! şi un an nou bun (şi cu mult căcat)!
joi, 24 decembrie 2009
luni, 14 decembrie 2009
timp de o ţigară
maică-mea haleşte în bucătărie
eu fumez o ţigară aici
scrumez într-o coajă de ceapă roşie
şi beau sifon dintr-un borcan
am uitat ce voiam să scriu
aşa că mă uit la bulele
de sub apa din borcan
aş vrea să ies şi în noaptea asta
să mă plimb ca ieri pe sub zoo
trag ultimul fum
sting ţigara în coaja de ceapă
mai sunt 3 mucuri şi e plină de scrum
şi dau publicaţi postare
eu fumez o ţigară aici
scrumez într-o coajă de ceapă roşie
şi beau sifon dintr-un borcan
am uitat ce voiam să scriu
aşa că mă uit la bulele
de sub apa din borcan
aş vrea să ies şi în noaptea asta
să mă plimb ca ieri pe sub zoo
trag ultimul fum
sting ţigara în coaja de ceapă
mai sunt 3 mucuri şi e plină de scrum
şi dau publicaţi postare
marți, 8 decembrie 2009
luni, 7 decembrie 2009
3 cuvinte
lună, hoţ, extaz
la început au fost 2: mă-sa şi tat-su, acum e doar el.
pe parcurs au fost mai multe ele, acum e doar el şi ea. ea nu este o femeie, chiar dacă ea este de gen feminin. ea a fost cu el încă de la început. atunci mai era doar mă-sa cu picioarele răşchirate şi o moaşă, pentru că ginecologu şi tat-su borau în budă. borau în aceeaşi budă după 2 beţii separate. moaşa purta un halat alb cu 5 nasturi.
- aveţi un băiat sănătos! spune moaşa.
mă-sa nu spune nimic. încă o doare dar un zâmbet uriaş îi acoperă corpul.
- vreţi să-l ţineţi în braţe? o întreabă moaşa după un timp. timp în care mă-sa nu văzuse nimic din cauza zâmbetului care-i închidea ochii.
- da! spune mă-sa.
moaşa îi dă copilul. copilul ţine pumnul drept încleştat şi moaşa poartă un halat cu 4 nasturi.
acum el ţine mâna dreaptă în buzunar şi se joacă cu nasturele.
a învâţat să meargă singur. întâi în patru labe, apoi în picioare. a învăţat să meargă singur deoarece îl atrăgeau obiectele.
e noapte. mă-sa şi cu tat-su se fut. el doarme într-un pătuţ foarte jos şi fără gratii. el visează verigheta maică-si. se trezeşte. se rostogoleşte din pătuţ, ajunge pe podea. se-ntoarce pe burtă, apoi se-ntoarce pe spate, apoi se-ntoarce pe burtă... ajunge la uşa camerei sale. uşa e larg deschisă. trece cu mari greutăţi, ceva vânătăi şi dureri în jona coastelor peste prag.
aude zgomote ciudate din camera părinţilor. recunoaşte vocea mamei. ajunge la uşa dormitorului care e întredeschisă. nu ştie sigur dacă ai lui au un vis frumos sau un coşmar. pentru câteva secunde mâna maică-si atărnă lângă pat. vede inelul şi îşi aminteşte că nu-l interesează ce visează ei când sunt singuri.
se sperie. i se pare că taică-su s-a trezit. zboară spre el ceva asemănător cu biberonul de la sticla lui cu lapte. îl i-a în mână, parcă ar fi o suzetă pentru oameni mari. ştie că nu trebuie să o bage în gură. ieri maică-sa la plesnit peste mânuţă când a vrut să facă treaba asta cu suzeta vecinei. suzeta asta are şi ea un fel de inel ca al maică-si, doar că nu e auriu. e prea speriat să mai ajungă până la patul lor. şi în plus vede că degeaba ar ajunge. maică-sa îşi ţine mâinile sub plapumă şi stă cu spatele la taică-su care stă pe spate. în timp ce se întoarce spre camera lui îşi dă seama că nu mai trebuie să se tot întoarcă de pe burtă pe spate, pentru a se deplasa. şi-a încordat puţin funduleţu, apoi braţele şi păşeşte pe genunghi.
bagă prezervativu sub pătuţ şi se culcă pe podea. copiii mici obişnuiesc să cadă.
a 2-a zi mă-sa i-a făcut scandal lui tat-su că a căzut bebe din pat şi că poate să rămână handicapat pe viaţă sau doamne fereşte ce se mai poate întâmpla să batem în lemn. a 3-a zi tacă-su a cumpărat un pătuţ cu gratii.
apoi la scurt timp după ce a învăţat să meargă maică-sa şi-a pierdut verigheta. şi în următoarele zile acelaşi lucru i s-a întâmplat şi lui taică-su.
este în clasa a 7-a. profa de mate îl scoate la tablă şi îi dă o problemă de geometrie. el se uită la tablă şi nu i se pare chiar aşa neagră. profa îşi dă seama că nu ştie să rezolve problema şi atunci îi spune:
- dacă îmi scrii pe tablă teorema lui pitagora îţi dau un 6.
el se uită la tablă şi vede că poate citi ce s-a scris la orele trecute, pentru că elevul de serviciu nu a şters-o bine.
- atunci spune-mi-o şi-ţi dau 5! îi spune profa.
el îi spune teorema şi se duce în bancă.
începând din semestrul viitor au început să dispară făşii foarte înguste din tablă.
venea la şcoală cu un diamant de tăiat sticlă şi la sfârşitul orelor după ce toţi colegii lui plecau grăbiţi, el rămânea şi tăia în fiecare zi câte o făşie, pe care o punea în ghiozdan şi apoi o depozita acasă în pod.
părinţii lui nu călcaseră niciodată în podul casei de când s-au mutat acolo. asta până când într-o zi a cedat tavanul. s-a-ntâmplat pe la ora 10 dimineaţa. întâmplător în acea zi părinţii l-au luat cu maşina de la liceu şi au venit împreună acasă după ce înainte mâncaseră la restaurant pentru că era ziua celui de-al doilea nume al maică-si, de a cărui existenţă el nici nu ştia.
taică-su a deschis uşa. acum uşa de la intrare dădea direct în pod, unde erau cam 80%
din obiectele dispărute în ultimii 14-15 ani din cartier şi nu numai.
el a scăpat ieftin pe de o parte pentru că avea doar 17 ani şi pe de altă parte fiindcă furând obiectele prin descompunere deveniseră imposibil de recunoscut pentru proprietari.
acum are 33 de ani. priveşte în pâmânt şi aşteaptă verdictul comisiei de psihologi. ştie că e singurul lucru care mai contează acum pentru el. priveşte parchetul din sala de judecată, ţine mâna dreaptă în buzunar, se joacă cu nastturele moaşei, şi se bucură că i l-au dat înapoi, deşi face parte din probele de la dosar.
are 30 de ani şi este prima dată când vede casa poporului.
are 31 de ani şi o aripă a casei poporului a dispărut.
are 32 de ani şi casa poporului este cât casa scântei.
are 32 de ani jumate şi în locul casei popurului a apărut arcul de triumf.
are 32 de ani şi 7 luni şi casa poporului a reapărut, doar că prezintă numeroase greşeli de construcţie şi e amplasată pe o păşune.
acum el încă aşteaptă. comisia formată din psihologi s-a retras în altă încăpere pentru o ultimă consultare. prima parte a verdictului a fost deja rostită. condamnare pe viaţă. ceea ce vor spune phihologii va conta doar pentru a se stabili locul detenţei.
comisia intră în sala de judecată. toţi sunt nişte boşorogi frustraţi cu faţă de einstein. este o comisie internaţională. nu de foarte mult timp se descoperise că luna are atmosferă şi apă şi că acolo sunt condiţii prielnice de viaţă. pentru că nu se ştia încă la ce să o folosească, s-a hotărât ca pentru moment să fie folosită ca loc de detenţie pentru infractorii consideraţi irecuperabili, dar care nu făceau infracţiuni din porniri criminale. până în acest moment nu existase o asemenea condamnare la nivel mondial.
reprezentantul comisiei se ridică în picioare şi face semn că vrea să ia cuvântul. se face linişte. el izbucneşte în râs. îşi aminteşte cum le povestea maică-sa vecinelor că copilul ei s-a născut cu un nasture în pumn. reprezentantul comisiei spune un singur cuvânt: irecuperabil.
acum are 34 de ani şi este singur pe lună. în primele 2 luni s-a convins de acest lucru. în luna a 3-a s-a convins că ea nu l-a părăsit. cleptomania a rezistat călătoriei spaţiale.
pentru că pe lună nu are ce fura. a luat o piatră şi a tras o linie care forma un cerc de câteva hectare. astfel a furat o parte din lună. a vrut să mai fure şi alte părţi prin acelaşi mijloc, dar şi-a dat seama că aşa o să termine foarte repede treaba.
a început să fure pietre. lua o piatră din exteriorul cercului său şi o arunca înăuntru. după ce a furat toate pietricele, a continuat cu bolovanii si apoi cu munţii de pe lună.
acum are 40 de ani şi luna cu excepţia unui munte conic imens este o suprafaţa perfect plană.
acum are 44 de ani şi de 4 ani nu a mai furat nimic. este disperat. în ultimul timp şi-a defulat frustrarea prin masturbare. a folosit pe rând ca subiecte toate femeile pe care le-a avut pe pământ, apoi toate femeile pe care le-a văzut pe pământ. lucrul acesta nu l-a ajutat cu nimic. îşi privea muntele, ştia de unde a furat fiecare pietricică, ţinea minte cum a plănuit furtul, cum s-a furişat să nu-l vadă nimeni. era mai mândru de isprava asta decât de cea cu casa poporului. ar fi vrut să şi-o tragă cu pietrele de pe lună. dar nu ştia cum să le abordeze. nu putea să comunice cu ele, credea că orice le-ar fi spus, ele nu i-ar fi răspuns. aşa că a început să se masturbeze gândindu-se la ele.
acum are 45 de ani. şi de azi are o nouă colegă de celulă. o tipă foarte bună. deşi era îmbrăcată într-un costum de astronaut, ca şi el de altfel, se vedea că are un corp perfect.
el o vede. ea zâmbeşte. el zâmbeşte. ea se-ndreaptă spre el. el uită dintr-o dată de toată suferinţa lui de pâna atunci, se simte ca la 18 ani. ea se-ndrăgosteşete de el.
nu se mai salută. se iau în braţe şi se sărută. se desbracă unul pe celălalt. sunt goi şi se sărută.
el îi smulge cercelul din buric şi cu o expresie orgasmică escaladează muntele conic alergând gol şi aşează cercelul în vârf
la început au fost 2: mă-sa şi tat-su, acum e doar el.
pe parcurs au fost mai multe ele, acum e doar el şi ea. ea nu este o femeie, chiar dacă ea este de gen feminin. ea a fost cu el încă de la început. atunci mai era doar mă-sa cu picioarele răşchirate şi o moaşă, pentru că ginecologu şi tat-su borau în budă. borau în aceeaşi budă după 2 beţii separate. moaşa purta un halat alb cu 5 nasturi.
- aveţi un băiat sănătos! spune moaşa.
mă-sa nu spune nimic. încă o doare dar un zâmbet uriaş îi acoperă corpul.
- vreţi să-l ţineţi în braţe? o întreabă moaşa după un timp. timp în care mă-sa nu văzuse nimic din cauza zâmbetului care-i închidea ochii.
- da! spune mă-sa.
moaşa îi dă copilul. copilul ţine pumnul drept încleştat şi moaşa poartă un halat cu 4 nasturi.
acum el ţine mâna dreaptă în buzunar şi se joacă cu nasturele.
a învâţat să meargă singur. întâi în patru labe, apoi în picioare. a învăţat să meargă singur deoarece îl atrăgeau obiectele.
e noapte. mă-sa şi cu tat-su se fut. el doarme într-un pătuţ foarte jos şi fără gratii. el visează verigheta maică-si. se trezeşte. se rostogoleşte din pătuţ, ajunge pe podea. se-ntoarce pe burtă, apoi se-ntoarce pe spate, apoi se-ntoarce pe burtă... ajunge la uşa camerei sale. uşa e larg deschisă. trece cu mari greutăţi, ceva vânătăi şi dureri în jona coastelor peste prag.
aude zgomote ciudate din camera părinţilor. recunoaşte vocea mamei. ajunge la uşa dormitorului care e întredeschisă. nu ştie sigur dacă ai lui au un vis frumos sau un coşmar. pentru câteva secunde mâna maică-si atărnă lângă pat. vede inelul şi îşi aminteşte că nu-l interesează ce visează ei când sunt singuri.
se sperie. i se pare că taică-su s-a trezit. zboară spre el ceva asemănător cu biberonul de la sticla lui cu lapte. îl i-a în mână, parcă ar fi o suzetă pentru oameni mari. ştie că nu trebuie să o bage în gură. ieri maică-sa la plesnit peste mânuţă când a vrut să facă treaba asta cu suzeta vecinei. suzeta asta are şi ea un fel de inel ca al maică-si, doar că nu e auriu. e prea speriat să mai ajungă până la patul lor. şi în plus vede că degeaba ar ajunge. maică-sa îşi ţine mâinile sub plapumă şi stă cu spatele la taică-su care stă pe spate. în timp ce se întoarce spre camera lui îşi dă seama că nu mai trebuie să se tot întoarcă de pe burtă pe spate, pentru a se deplasa. şi-a încordat puţin funduleţu, apoi braţele şi păşeşte pe genunghi.
bagă prezervativu sub pătuţ şi se culcă pe podea. copiii mici obişnuiesc să cadă.
a 2-a zi mă-sa i-a făcut scandal lui tat-su că a căzut bebe din pat şi că poate să rămână handicapat pe viaţă sau doamne fereşte ce se mai poate întâmpla să batem în lemn. a 3-a zi tacă-su a cumpărat un pătuţ cu gratii.
apoi la scurt timp după ce a învăţat să meargă maică-sa şi-a pierdut verigheta. şi în următoarele zile acelaşi lucru i s-a întâmplat şi lui taică-su.
este în clasa a 7-a. profa de mate îl scoate la tablă şi îi dă o problemă de geometrie. el se uită la tablă şi nu i se pare chiar aşa neagră. profa îşi dă seama că nu ştie să rezolve problema şi atunci îi spune:
- dacă îmi scrii pe tablă teorema lui pitagora îţi dau un 6.
el se uită la tablă şi vede că poate citi ce s-a scris la orele trecute, pentru că elevul de serviciu nu a şters-o bine.
- atunci spune-mi-o şi-ţi dau 5! îi spune profa.
el îi spune teorema şi se duce în bancă.
începând din semestrul viitor au început să dispară făşii foarte înguste din tablă.
venea la şcoală cu un diamant de tăiat sticlă şi la sfârşitul orelor după ce toţi colegii lui plecau grăbiţi, el rămânea şi tăia în fiecare zi câte o făşie, pe care o punea în ghiozdan şi apoi o depozita acasă în pod.
părinţii lui nu călcaseră niciodată în podul casei de când s-au mutat acolo. asta până când într-o zi a cedat tavanul. s-a-ntâmplat pe la ora 10 dimineaţa. întâmplător în acea zi părinţii l-au luat cu maşina de la liceu şi au venit împreună acasă după ce înainte mâncaseră la restaurant pentru că era ziua celui de-al doilea nume al maică-si, de a cărui existenţă el nici nu ştia.
taică-su a deschis uşa. acum uşa de la intrare dădea direct în pod, unde erau cam 80%
din obiectele dispărute în ultimii 14-15 ani din cartier şi nu numai.
el a scăpat ieftin pe de o parte pentru că avea doar 17 ani şi pe de altă parte fiindcă furând obiectele prin descompunere deveniseră imposibil de recunoscut pentru proprietari.
acum are 33 de ani. priveşte în pâmânt şi aşteaptă verdictul comisiei de psihologi. ştie că e singurul lucru care mai contează acum pentru el. priveşte parchetul din sala de judecată, ţine mâna dreaptă în buzunar, se joacă cu nastturele moaşei, şi se bucură că i l-au dat înapoi, deşi face parte din probele de la dosar.
are 30 de ani şi este prima dată când vede casa poporului.
are 31 de ani şi o aripă a casei poporului a dispărut.
are 32 de ani şi casa poporului este cât casa scântei.
are 32 de ani jumate şi în locul casei popurului a apărut arcul de triumf.
are 32 de ani şi 7 luni şi casa poporului a reapărut, doar că prezintă numeroase greşeli de construcţie şi e amplasată pe o păşune.
acum el încă aşteaptă. comisia formată din psihologi s-a retras în altă încăpere pentru o ultimă consultare. prima parte a verdictului a fost deja rostită. condamnare pe viaţă. ceea ce vor spune phihologii va conta doar pentru a se stabili locul detenţei.
comisia intră în sala de judecată. toţi sunt nişte boşorogi frustraţi cu faţă de einstein. este o comisie internaţională. nu de foarte mult timp se descoperise că luna are atmosferă şi apă şi că acolo sunt condiţii prielnice de viaţă. pentru că nu se ştia încă la ce să o folosească, s-a hotărât ca pentru moment să fie folosită ca loc de detenţie pentru infractorii consideraţi irecuperabili, dar care nu făceau infracţiuni din porniri criminale. până în acest moment nu existase o asemenea condamnare la nivel mondial.
reprezentantul comisiei se ridică în picioare şi face semn că vrea să ia cuvântul. se face linişte. el izbucneşte în râs. îşi aminteşte cum le povestea maică-sa vecinelor că copilul ei s-a născut cu un nasture în pumn. reprezentantul comisiei spune un singur cuvânt: irecuperabil.
acum are 34 de ani şi este singur pe lună. în primele 2 luni s-a convins de acest lucru. în luna a 3-a s-a convins că ea nu l-a părăsit. cleptomania a rezistat călătoriei spaţiale.
pentru că pe lună nu are ce fura. a luat o piatră şi a tras o linie care forma un cerc de câteva hectare. astfel a furat o parte din lună. a vrut să mai fure şi alte părţi prin acelaşi mijloc, dar şi-a dat seama că aşa o să termine foarte repede treaba.
a început să fure pietre. lua o piatră din exteriorul cercului său şi o arunca înăuntru. după ce a furat toate pietricele, a continuat cu bolovanii si apoi cu munţii de pe lună.
acum are 40 de ani şi luna cu excepţia unui munte conic imens este o suprafaţa perfect plană.
acum are 44 de ani şi de 4 ani nu a mai furat nimic. este disperat. în ultimul timp şi-a defulat frustrarea prin masturbare. a folosit pe rând ca subiecte toate femeile pe care le-a avut pe pământ, apoi toate femeile pe care le-a văzut pe pământ. lucrul acesta nu l-a ajutat cu nimic. îşi privea muntele, ştia de unde a furat fiecare pietricică, ţinea minte cum a plănuit furtul, cum s-a furişat să nu-l vadă nimeni. era mai mândru de isprava asta decât de cea cu casa poporului. ar fi vrut să şi-o tragă cu pietrele de pe lună. dar nu ştia cum să le abordeze. nu putea să comunice cu ele, credea că orice le-ar fi spus, ele nu i-ar fi răspuns. aşa că a început să se masturbeze gândindu-se la ele.
acum are 45 de ani. şi de azi are o nouă colegă de celulă. o tipă foarte bună. deşi era îmbrăcată într-un costum de astronaut, ca şi el de altfel, se vedea că are un corp perfect.
el o vede. ea zâmbeşte. el zâmbeşte. ea se-ndreaptă spre el. el uită dintr-o dată de toată suferinţa lui de pâna atunci, se simte ca la 18 ani. ea se-ndrăgosteşete de el.
nu se mai salută. se iau în braţe şi se sărută. se desbracă unul pe celălalt. sunt goi şi se sărută.
el îi smulge cercelul din buric şi cu o expresie orgasmică escaladează muntele conic alergând gol şi aşează cercelul în vârf
duminică, 6 decembrie 2009
neata!
oglindă cu recipient pentru deşeuri
începe un zâmbet
oglinzile vor porni
apeşi un buton
şi un mecanism rudimentar
va depozita în recipient
restul zâmbetului
începe un zâmbet
oglinzile vor porni
apeşi un buton
şi un mecanism rudimentar
va depozita în recipient
restul zâmbetului
în trecere
fu!
haaaaaa îhî
zbaaa-ng zbang
umăr dinţi muşcă ceas
heeeeh
neee-h ups
a aaaa ha?
acum răspunsul este nu
nah poaaaai
hî-hî hî-hî
când spun vomă văd flori albastre
uau pârţ
să-mi spui când te-ntorci
a? a... ha ha
atunci când pleci
bî bî brî
iar s-a stins
haaaaaa îhî
zbaaa-ng zbang
umăr dinţi muşcă ceas
heeeeh
neee-h ups
a aaaa ha?
acum răspunsul este nu
nah poaaaai
hî-hî hî-hî
când spun vomă văd flori albastre
uau pârţ
să-mi spui când te-ntorci
a? a... ha ha
atunci când pleci
bî bî brî
iar s-a stins
miercuri, 2 decembrie 2009
ăăă pâi hai da ă-ă. hîîîm
brrrrrrrrrr pfuuu
uuaaaaaa ţî-tţî
hîî...m
tă ră ta tâ tâ . tă ră... ă-ă
aaaaaaaaaaaah pfuu
chîîî chîîî...r
brrrrr ooooooooh ssssss ss-mbîî-g
ha ha... neeh
hă ha hă ha uuuuf
ăăăăăăăăăă... ă? a?
uuaaaaaa ţî-tţî
hîî...m
tă ră ta tâ tâ . tă ră... ă-ă
aaaaaaaaaaaah pfuu
chîîî chîîî...r
brrrrr ooooooooh ssssss ss-mbîî-g
ha ha... neeh
hă ha hă ha uuuuf
ăăăăăăăăăă... ă? a?
duminică, 29 noiembrie 2009
ha ha bla bla etc
mă urăsc pentru că ha ha bla bla etc
am aşteptat atât confirmarea clipei OPRITE
încât... nu ştiu
paranteză: azi, ieri, alaltăieiri mi-am belit creierii cu dramatizarea în care cred şi care mă obsedează şi care n-are nicio treabă cu romanu, ci doar cu căcatu de lângă/din mine
cogito ergo non sum (extra-parantetic)
că rezolvaşi scenografia şi am pornit entuziast de-acas să-mi răsplătesc inspiraţia cu o bere,
dar ajung, iau berea şi (o) văd că sunt (in-existent) singur unde sunt/este multă lume. cred că ar trebui să-nchid paranteza
şi indifernt parantezei
mă gândesc (deci nu exist) că aş vrea să-i spun, că... sau că nu o prinde roşul
şi-ncerc să văd ce culoare au ochii
prind frânturi din ce vorbeşte şi frânturi din ea că mi-e frică să privesc (altă paranteză: frică 1, 2 poate chiar 3 - poate singurele dăţi când am ha ha bla bla etc)
aşa... şi nu mai ştiu de ce sau ce voiam să spun, da' faza-i că (o) ha ha bla bla etc
ps1:
sunt cel mai mare căcat din univers şi sunt plin de mine!
ps2:
e doar o impresie (ref ps1)
out of ps: pe fond de herbie hancock (now plays butterfly)
am aşteptat atât confirmarea clipei OPRITE
încât... nu ştiu
paranteză: azi, ieri, alaltăieiri mi-am belit creierii cu dramatizarea în care cred şi care mă obsedează şi care n-are nicio treabă cu romanu, ci doar cu căcatu de lângă/din mine
cogito ergo non sum (extra-parantetic)
că rezolvaşi scenografia şi am pornit entuziast de-acas să-mi răsplătesc inspiraţia cu o bere,
dar ajung, iau berea şi (o) văd că sunt (in-existent) singur unde sunt/este multă lume. cred că ar trebui să-nchid paranteza
şi indifernt parantezei
mă gândesc (deci nu exist) că aş vrea să-i spun, că... sau că nu o prinde roşul
şi-ncerc să văd ce culoare au ochii
prind frânturi din ce vorbeşte şi frânturi din ea că mi-e frică să privesc (altă paranteză: frică 1, 2 poate chiar 3 - poate singurele dăţi când am ha ha bla bla etc)
aşa... şi nu mai ştiu de ce sau ce voiam să spun, da' faza-i că (o) ha ha bla bla etc
ps1:
sunt cel mai mare căcat din univers şi sunt plin de mine!
ps2:
e doar o impresie (ref ps1)
out of ps: pe fond de herbie hancock (now plays butterfly)
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
sticxuri
aud fâsâitul gazului uitat aprins de... bănuiesc cine doar că nu ştiu de ce, calcul zornăie şi becul uitat aprins de altcineza bâzâie fum un trag
aud sforăitul lui cine bănuiesc, aud cum dau afară fumul
tastatura ar fi ca nişte petarde pocnind cu delay
nu mai aud fumul, aud cum am stins ţigara
şi aud cum gândesc că gândesc că gândesc că gândesc că...
obiectele stau cu zgomot
şi eu aud cum uit
uitarea sfârâie ca o linişte închisă
într-o pungă de stixuri
aud sforăitul lui cine bănuiesc, aud cum dau afară fumul
tastatura ar fi ca nişte petarde pocnind cu delay
nu mai aud fumul, aud cum am stins ţigara
şi aud cum gândesc că gândesc că gândesc că gândesc că...
obiectele stau cu zgomot
şi eu aud cum uit
uitarea sfârâie ca o linişte închisă
într-o pungă de stixuri
miercuri, 25 noiembrie 2009
introducere in curs de iniţiere în arta de a nu face nimic
cuvânt înainte: dacă îţi preţuieşti timpul nu citi asta
dacă o să leg vreo 3 zile similare lui ieri, voi primi un certificat de atestare al competenţelor mele şi voi putea ţine un curs facultativ de arta de a nu face nimic punct
aşadar ieri începând cu ora 00:01 am stat treaz până la ora 4am şi ceva, efectiv am stat. totuşi ca să fiu mai exact între timp am mai fumat câteva ţigări şi o bună bucată de vreme am ţinut în mână Munci şi zile a lui nea Hesiod - ţinută în mână deschisă - şi cu mâna liberă am întors paginile şi cu ochii privit-am versurile în ordine cuvânt după cuvânt punct
dorm până la 7:47am, când mami mă-ntreabă dacă nu trebuie să merg la şcoală. spun că trebuie şi întreb cât e ceasul. când aflu cât e ceasul spun că trebuie doar pe 10am. îi spun să-mi lase bani de ţigări. spune că nu are la ea. spun că e naşpa. între timp observ că sor-mea plecase la şcoală. mami iese. aliniat nou
eu mă ridic în coate şi cuget: mai am timp să dorm o oră punct
mă trezesc la 9:05am. mă ridic în fund, privesc telefonul şi îmi spun că mai stau 10 minute. între timp trecându-mi privirea peste fereastră mi se pare că e senin. mă trezesc la 9:58. în continuare mi se pare că afară e senin. conştientizez brutal că nu am nicio ţigară, mi se face frică şi decretez voi merge doar pe 2pm la şcoală. mă ascund sub plapumă. sub plapumă mă gândesc să mă ridic, să nu mai merg de loc la şcoală şi să profit de ziua pe care tocmai mi-am eliberat-o de alte obligaţii pentru a citi. îmi spun că este vreme şi rămân sub plapumă aliniat nou
binevoiesc să părăsesc patul la 13:30. pornesc calcul. îmi amintesc că mai am tutun de o ţigară pe fundul pungii. găsesc punga cu tutun sun masa de la calc. îmi pun apă la fiert şi mă apuc de rulat. cantitatea de tutun se dovedeşte optimă, rulatul decurge bine, apa sfârâie, torn cafea în apă şi opresc focul. brusc conştientizez că mi se face foame. între timp m-am convins că afară e senin, prima impresie fiind congirmată de perspectiva oferită de geamul de la bucătărie. văd că am doar câteva câni curate + o linguriţă. chiuveta e demoralizantă aliniat nou
fumat, gătit, mâncat punct
15:03 ţin Munci şi zile deschisă în mână. stau. o iau de la început, cu mâna liberă întorc paginile, nu înainte de a privi fiecare vers şi, în ordine, fiecare cuvânt al fiecărui vers. între timp mă gândesc cum să valorific restul rămas din zi. intervine problemă: ieşirea din casă e obligatorie pentru îndeplinirea planurilor mele de lectură deoarece nu am în casă nici una dintre cărţile pe care aş vrea să le citesc, dar părăsirea domicililui fără ţigări nu poate fi luată în calcul. între timp s-a-ntors sor-mea de la şcoală aliniat nou
sunt în letargie. sunt atât de amorf încât nu mai ţin minte la cât s-a-ntors maică-mea. ştiu doar că am întrebat-o dacă are ţigări. răspunde afirmativ şi-mi dă pachetul. iau o ţigară şi o aprind. mami: uită-te la cât am maxi-taxi spre râciu. mă uit. spun 6:30pm. ţigara mă face doar mai puţin amorf. afară sunt nori. planurile pe ziua de azi încep să mi se îmbulzească în creieri. nu, nu spun bine, ele se-mbulzeau permanenet acolo. mă risipesc în intenţii - asta e o cutumă mai veche. imagine: corpul meu e format dintr-o mie de degete (nu mâini sau braţe - specific din nou: degete) şi fiecare din degetele astea ale mele vrea să atingă o femeie diferită aliniat nou
iau 3 ţigări din pachetul maică-mi şi mă duc spre bibliotecă. itinerar prestabilit: judeţeană: predat 3 cărţi, scos frankenstein, ovidiu, toate pisicile sunt negre şi un pitic în grădina de vară (dacă găsesc dac nu altceva), apoi mers bibliotecă upm predat hesiod şi ovidiu, şi scos neamţu şi/sau irimia - gramatici, apoi pân la 8:00pm citit ce mi-a rămas din volumul de povestiri al lui cezar petrescu omul care şi-a găsit umbra. ajung în faţa judeţenei, în curte, îmi aprind o ţigară, în timp ce o fumez vreau brusc să ascult muzică. anulez partea a 2-a a itinerariului şi-mi spun că execut rapid returnatul şi scosul de aici şi mă-ntorc acasă. sting ţigară şi merg la literatură. frankenstein nu este, un pitic în grădina de vară nu este, răsfoiesc toate pisicile sunt negre decretez: nu o să-mi placă. găsesc un volum meseriaş de ovidiu opere, dar mi se pare cam prea mare, deşi nu e, şi presupun că mi-e lene să-l car până acasă. renunţ să predau 1 din 3, castelu adică, nu-l citisem. predau 2 din 3. şi în timp ce bibliotecara ia cărţile, mă răzgândesc şi mă duc să iau ovidiul aliniat nou
19:05 acasă. pe drum am ami fumat o ţigară şi acum o fumez pe ultima. căcat! mami a plecat şi nu i-am cerut bani de ţigări. îmi aduc aminte am de pregătit pe săpt viitoare sau pe-acolo un speech despre addictions la presentation skills. scot ceva bibliografie. între timp îmi aduc aminte că-n curtea bibliotecii avusesem chef să ascult muzică. deschid winampu, dau add directory şi bag duke ellington şi miles davies doar pentru că tot ce mai am mi se părea neascultabil aliniat nou
devin amorf. muzica e doar un zgomot de fond. 20:40 soră-mea se-ntoarce de la cursu de engleză. spune: opeşte muzica. opresc muzica. se pune pe-nvăţat. nu mai sunt amorf. mi-a venit o idee pragmatică. o bat la cap să-mi dea bani de ţigări. refuză. reformulez îi cer bani împrumut de un pachet de ţigări. cedează. ies să-mi iau un pachet de ţigări ultimul aliniat nou
stau. uneori amorţesc şi-mi schimb poziţia. când mă plictisesc îmi schimb locaţia. bucătărie, pat, calc. între timp fumez. şi tot aşa până la 4:45am ziua curentă când m-am apucat să scriu ce-am scris pân acu punct nu va urma sper
dacă o să leg vreo 3 zile similare lui ieri, voi primi un certificat de atestare al competenţelor mele şi voi putea ţine un curs facultativ de arta de a nu face nimic punct
aşadar ieri începând cu ora 00:01 am stat treaz până la ora 4am şi ceva, efectiv am stat. totuşi ca să fiu mai exact între timp am mai fumat câteva ţigări şi o bună bucată de vreme am ţinut în mână Munci şi zile a lui nea Hesiod - ţinută în mână deschisă - şi cu mâna liberă am întors paginile şi cu ochii privit-am versurile în ordine cuvânt după cuvânt punct
dorm până la 7:47am, când mami mă-ntreabă dacă nu trebuie să merg la şcoală. spun că trebuie şi întreb cât e ceasul. când aflu cât e ceasul spun că trebuie doar pe 10am. îi spun să-mi lase bani de ţigări. spune că nu are la ea. spun că e naşpa. între timp observ că sor-mea plecase la şcoală. mami iese. aliniat nou
eu mă ridic în coate şi cuget: mai am timp să dorm o oră punct
mă trezesc la 9:05am. mă ridic în fund, privesc telefonul şi îmi spun că mai stau 10 minute. între timp trecându-mi privirea peste fereastră mi se pare că e senin. mă trezesc la 9:58. în continuare mi se pare că afară e senin. conştientizez brutal că nu am nicio ţigară, mi se face frică şi decretez voi merge doar pe 2pm la şcoală. mă ascund sub plapumă. sub plapumă mă gândesc să mă ridic, să nu mai merg de loc la şcoală şi să profit de ziua pe care tocmai mi-am eliberat-o de alte obligaţii pentru a citi. îmi spun că este vreme şi rămân sub plapumă aliniat nou
binevoiesc să părăsesc patul la 13:30. pornesc calcul. îmi amintesc că mai am tutun de o ţigară pe fundul pungii. găsesc punga cu tutun sun masa de la calc. îmi pun apă la fiert şi mă apuc de rulat. cantitatea de tutun se dovedeşte optimă, rulatul decurge bine, apa sfârâie, torn cafea în apă şi opresc focul. brusc conştientizez că mi se face foame. între timp m-am convins că afară e senin, prima impresie fiind congirmată de perspectiva oferită de geamul de la bucătărie. văd că am doar câteva câni curate + o linguriţă. chiuveta e demoralizantă aliniat nou
fumat, gătit, mâncat punct
15:03 ţin Munci şi zile deschisă în mână. stau. o iau de la început, cu mâna liberă întorc paginile, nu înainte de a privi fiecare vers şi, în ordine, fiecare cuvânt al fiecărui vers. între timp mă gândesc cum să valorific restul rămas din zi. intervine problemă: ieşirea din casă e obligatorie pentru îndeplinirea planurilor mele de lectură deoarece nu am în casă nici una dintre cărţile pe care aş vrea să le citesc, dar părăsirea domicililui fără ţigări nu poate fi luată în calcul. între timp s-a-ntors sor-mea de la şcoală aliniat nou
sunt în letargie. sunt atât de amorf încât nu mai ţin minte la cât s-a-ntors maică-mea. ştiu doar că am întrebat-o dacă are ţigări. răspunde afirmativ şi-mi dă pachetul. iau o ţigară şi o aprind. mami: uită-te la cât am maxi-taxi spre râciu. mă uit. spun 6:30pm. ţigara mă face doar mai puţin amorf. afară sunt nori. planurile pe ziua de azi încep să mi se îmbulzească în creieri. nu, nu spun bine, ele se-mbulzeau permanenet acolo. mă risipesc în intenţii - asta e o cutumă mai veche. imagine: corpul meu e format dintr-o mie de degete (nu mâini sau braţe - specific din nou: degete) şi fiecare din degetele astea ale mele vrea să atingă o femeie diferită aliniat nou
iau 3 ţigări din pachetul maică-mi şi mă duc spre bibliotecă. itinerar prestabilit: judeţeană: predat 3 cărţi, scos frankenstein, ovidiu, toate pisicile sunt negre şi un pitic în grădina de vară (dacă găsesc dac nu altceva), apoi mers bibliotecă upm predat hesiod şi ovidiu, şi scos neamţu şi/sau irimia - gramatici, apoi pân la 8:00pm citit ce mi-a rămas din volumul de povestiri al lui cezar petrescu omul care şi-a găsit umbra. ajung în faţa judeţenei, în curte, îmi aprind o ţigară, în timp ce o fumez vreau brusc să ascult muzică. anulez partea a 2-a a itinerariului şi-mi spun că execut rapid returnatul şi scosul de aici şi mă-ntorc acasă. sting ţigară şi merg la literatură. frankenstein nu este, un pitic în grădina de vară nu este, răsfoiesc toate pisicile sunt negre decretez: nu o să-mi placă. găsesc un volum meseriaş de ovidiu opere, dar mi se pare cam prea mare, deşi nu e, şi presupun că mi-e lene să-l car până acasă. renunţ să predau 1 din 3, castelu adică, nu-l citisem. predau 2 din 3. şi în timp ce bibliotecara ia cărţile, mă răzgândesc şi mă duc să iau ovidiul aliniat nou
19:05 acasă. pe drum am ami fumat o ţigară şi acum o fumez pe ultima. căcat! mami a plecat şi nu i-am cerut bani de ţigări. îmi aduc aminte am de pregătit pe săpt viitoare sau pe-acolo un speech despre addictions la presentation skills. scot ceva bibliografie. între timp îmi aduc aminte că-n curtea bibliotecii avusesem chef să ascult muzică. deschid winampu, dau add directory şi bag duke ellington şi miles davies doar pentru că tot ce mai am mi se părea neascultabil aliniat nou
devin amorf. muzica e doar un zgomot de fond. 20:40 soră-mea se-ntoarce de la cursu de engleză. spune: opeşte muzica. opresc muzica. se pune pe-nvăţat. nu mai sunt amorf. mi-a venit o idee pragmatică. o bat la cap să-mi dea bani de ţigări. refuză. reformulez îi cer bani împrumut de un pachet de ţigări. cedează. ies să-mi iau un pachet de ţigări ultimul aliniat nou
stau. uneori amorţesc şi-mi schimb poziţia. când mă plictisesc îmi schimb locaţia. bucătărie, pat, calc. între timp fumez. şi tot aşa până la 4:45am ziua curentă când m-am apucat să scriu ce-am scris pân acu punct nu va urma sper
marți, 3 noiembrie 2009
nu
"Eu, Doamnelor şi Domnilor, vă mărturisesc că aştept un cataclism, cutremur, deschiderea unui abis sub mine, sfărâmarea cu muzică sau fără a bolţilor cereşti, creşterea unui ochi pe nas şi a unei măsele pe călcâiul stâng, în orice clipă. Dar mă minunez ca de o păcăleală, că totul merge fără miracole prea vizibile şi prea dezordonate."
(Eugen Ionescu - încă, "NU")
(Eugen Ionescu - încă, "NU")
duminică, 1 noiembrie 2009
abia azi
andy spune: păcat ca a venit iarna aşa de repede (sau ceva asemănător. era vorba de iarnă/frig şi că a venit)
eu spune: încă nu e aşa rău!
(locaţie '74)
toată lumea ştie că atunci când vine toamna plouă, se răceşte şi cad frunzele
mergând spre casă rup o frunză galbenă
cobor pe bulevard, pe lângă cetate, ajung la semafor, aştept.
ţin ceva în mână. o frunză.
toată lumea ştie ca toamna frunzele se-ngălbesc şi cad
am rupt o frunză înainte să cadă
nu ştiu de ce mă obsedează acu treaba asta, când oricum am degând să dau drumu la tv şi să mă uit la meci
poate pentru că am fost la "molloy" cu şi de Ştefan Roman (de fapt de Beckett)
meciul a început de 5 minute
mă caut în buzunare, înainte mă gândisem la mâini, dar mâinile sunt peste tastatură, nu ştiu ce am făcut cu frunza
voiam doar să spun că abia azi mi-am dat seama că-i toamnă
eu spune: încă nu e aşa rău!
(locaţie '74)
toată lumea ştie că atunci când vine toamna plouă, se răceşte şi cad frunzele
mergând spre casă rup o frunză galbenă
cobor pe bulevard, pe lângă cetate, ajung la semafor, aştept.
ţin ceva în mână. o frunză.
toată lumea ştie ca toamna frunzele se-ngălbesc şi cad
am rupt o frunză înainte să cadă
nu ştiu de ce mă obsedează acu treaba asta, când oricum am degând să dau drumu la tv şi să mă uit la meci
poate pentru că am fost la "molloy" cu şi de Ştefan Roman (de fapt de Beckett)
meciul a început de 5 minute
mă caut în buzunare, înainte mă gândisem la mâini, dar mâinile sunt peste tastatură, nu ştiu ce am făcut cu frunza
voiam doar să spun că abia azi mi-am dat seama că-i toamnă
miercuri, 28 octombrie 2009
breakin news
mâine la ora 00 fix a apărut în monitorul oficial noua lege care incriminează evaziunea emoţional sentimentală!
toţi cei aflaţi în culpă şi se simt nevinovaţi sunt rugaţi să se prezinte obligatoriu în faţa ghişeului numărul 8 pentru a fi ştampilaţi!
între timp un jamaican a fost prins într-o stare avansată de exuberanţă. poliţia l-a reţinut înainte de a stabili un nou record mondial la 100 de metrii garduri.
cei care se simt cu musca pe căciulă mai au o sanşă dacă se vor prezenta în spatele ghişeului numărul 8 până în ziua de ieri a anului curent!
toţi cei aflaţi în culpă şi se simt nevinovaţi sunt rugaţi să se prezinte obligatoriu în faţa ghişeului numărul 8 pentru a fi ştampilaţi!
între timp un jamaican a fost prins într-o stare avansată de exuberanţă. poliţia l-a reţinut înainte de a stabili un nou record mondial la 100 de metrii garduri.
cei care se simt cu musca pe căciulă mai au o sanşă dacă se vor prezenta în spatele ghişeului numărul 8 până în ziua de ieri a anului curent!
duminică, 16 august 2009
3
nu vrei să mai stăm? poate încercăm să oprim timpul nu vrei să mai stai? bună eu sunt alter egoul tău aş fi vrut să ne cunoaştem de mai mult timp încerc să mut de pe cer o cărămidă aşezată peste altă muzică mai absurdă se construieşte un zid între ochiul meu stâng şi ochiul meu drept dacă ai ţine limba scoasă până la cot să-ţi bagi mâna în borş cu tripuri mânânc vremea pe care o pierd când îmi cad pleoapele în vânt
ps: revin
ps: revin
2
sunt atins de molima dorinţele se ascund după fructele oprite sunt pline de viermi miezurile sânilor albi le ridică îngerilor ochii tumefiaţi omul care merge nu stă noaptea în loc timpul dezintegrării să ne închinăm credinţei în care nu mai credem dacă ne mai spui o dată ne supărăm pe neantul care-ţi astupă gura
3 fumate
1
clape abia atinse
fericirea se poate atinge
dacă ai fi un arcuş
nu poţi plezni corzile viorii
cu o creangă
chiar dacă ai creşte în ea
de ce mi-ai alergat în bocanci
peste claviatură ca o muscă
în vervă parazitară
ciocolata se-ncinge sângele
animalelor fumătoare
zburătoare este o viaţă
profană copila în gheaţă
vârful albastru al muntelui
de foc să nu te pună
omul cu pixul care pompează
pasta în sângele tău scurs
se decolorează iubirea
dacă bagi în clor haine colorate
băncile sunt catapulte
aduna-se-vor la zidul tău
se dărâmă formele clădirilor
vechi vinul care a dospit
cu mâna ei aluatul
l-a ridicat în gura
te doare de nevorbit cuvinte
clape abia atinse
fericirea se poate atinge
dacă ai fi un arcuş
nu poţi plezni corzile viorii
cu o creangă
chiar dacă ai creşte în ea
de ce mi-ai alergat în bocanci
peste claviatură ca o muscă
în vervă parazitară
ciocolata se-ncinge sângele
animalelor fumătoare
zburătoare este o viaţă
profană copila în gheaţă
vârful albastru al muntelui
de foc să nu te pună
omul cu pixul care pompează
pasta în sângele tău scurs
se decolorează iubirea
dacă bagi în clor haine colorate
băncile sunt catapulte
aduna-se-vor la zidul tău
se dărâmă formele clădirilor
vechi vinul care a dospit
cu mâna ei aluatul
l-a ridicat în gura
te doare de nevorbit cuvinte
duminică, 5 aprilie 2009
joi, 2 aprilie 2009
cum îşi bat italienii capu cu noi
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/845863/Scaraffia-Romania-este-cel-mai-rau-loc-din-Europa/
am dat întâmplător peste articol şi mi se pare cel puţin interesant
mi se pare ciudat că nu am prea simţit nevoia să mă revolt faţă de cele spuse acolo
şi sunt curios cum vi se pare vouă chestia asta?
am dat întâmplător peste articol şi mi se pare cel puţin interesant
mi se pare ciudat că nu am prea simţit nevoia să mă revolt faţă de cele spuse acolo
şi sunt curios cum vi se pare vouă chestia asta?
miercuri, 1 aprilie 2009
vis matinal 2
am vreo 14 ani. mă-ntorc de la magazin, cumpărasem vreo 7 ouă, 5 le băgasem în buzunarele de la pantaloni şi 2 ţineam în mână.
gaşca mea de prieteni stă la taclale în curtea şcolii. intru să-i salut şi să-i întreb când facem un meci. în timp ce dau mâna cu toţi pe rând simt că mi s-a spart cel puţin un ou în buzunar, îi aud pe prietenii mei râzând şi apoi simt că mi se prelinge o chestie cleioasă prin păr, printre bucle. pe atunci aveam părul mare, era aproape creţ, cu cârlionţi mari, arătam aproape ca un afro. bag mâna prin păr şi ating conţinutul oului spart în capul meu. albuşul amestecat cu gălbenuş începe să-mi curgă peste frunte şi peste unul dintre ochi. părul ud îmi cade tot peste ochi şi nu mai văd nimic. aud doar râsul lor oarecum batjocoritor. sunt ruşinat şi nervos, stări agravate de părul căzut peste ochi, nu le puteam vedea feţele schimonosite de hohote şi nu-l puteam repera nici pe tâmpitul care o făcuse. fiind înţepenit, nici nu-mi trecuse prin cap să-mi dau părul din ochi, iar gesturile mele reflexe dispăruseră.
simt o mână care îmi atinge părul, apoi apă rece curgându-mi în cap. stau nemişcat. apoi încep să ajut mâna străină să-mi cureţe părul.
când în sfârşit îmi deschid ochii prima privire îmi cade asupra unui puşti care îi spunea mândru altuia: ce i-am făcut-o! fără să mă mai uit cine m-a ajutat să-mi curăţ părul, strâng pumnii şi o iau la fugă spre el. voiam doar să-l lovesc, să-l lovesc şi să-l lovesc! vedeam sângele sărindu-i din gură şi din corp, vedeam pumnii mei oprindu-se în trupul lui provocând grimase de durere, asta mă face să exult, să strâng mai tare pumnii şi să măresc viteza. puştiul o ia la fugă, abia acum îi disting clar trăsăturile şi-mi dau seama că nu l-am mai văzut până atunci.
aleargă şi eu alerg după el, e o chestie de rezistenţă îmi spun, alergăm la fel de repede, dacă rezist mai mult îl prind! iese din curtea şcolii şi aleargă pe marginea drumului. după mai puţin de 50 de metri începe să încetinească. oboseşte, l-am prins! îmi spun. şi văd iar sânge.
se opreşte brusc! se-ntoarce şi o ia la fugă pe lângă mine în sens opus. Pizda mă-tii!
din momentul în care m-am întors şi am pornit iar după el parcă m-am dedublat! un alt eu alerga în faţa mea mult mai repede decât mine şi se apropia de puşti. puştiul s-a oprit iar chiar în faţa podului din dreptul porţii şcolii. celălalt eu se prinde de schemă, îl apucă de umeri şi-l aruncă în şanţ lângă pod. în timpul ăsta eu mă apropii de scenă ca o persoană neutră.
în căzătură puştiul s-a lovit cu capul de o dală de beton şi stă întins în şanţ. apa are vreo 30 de cm adâncime. îmi spun că are noroc, a căzut într-o poziţie fericită, pentru nu i-a intrat şi capul în apă. celălat eu îl loveşte sau îl lovesc (nu ştiu cum să spun) cu picioarele. alerg îmi prind eul de piept şi-l trag deoparte. Stai, daracului liniştit! poate moare naibii!
mă aplec asupra puştiului, îl împing, îl scutur, dar nu reacţionează. îl împing cu capul sub apă şi-l scot repede afară. se trezeşte şi începe să râdă, rânjetul ăla de om cretin cu gura deschisă, forţată la maxim... nu-l pot suporta. Pizda mă-tii! îl apăs cu piciorul pe piept până în ciuda opoziţiei sale îl bag iar cu capul sub apă. îl îin aşa până aproape nu mai mişcă deloc. apoi îl scot şi-l scutur bine. toată gaşca privea speriată strânsă în jurul meu. îl scutur până dă afară vreo 2-3 guri de apă şi îşi revine. când faci un căcat care poate schimba viaţa unui om, nu râzi, nu rânjeşti ca un idiot! îi spun şi plec să spre magazin să cumpăr alte ouă.
gaşca mea de prieteni stă la taclale în curtea şcolii. intru să-i salut şi să-i întreb când facem un meci. în timp ce dau mâna cu toţi pe rând simt că mi s-a spart cel puţin un ou în buzunar, îi aud pe prietenii mei râzând şi apoi simt că mi se prelinge o chestie cleioasă prin păr, printre bucle. pe atunci aveam părul mare, era aproape creţ, cu cârlionţi mari, arătam aproape ca un afro. bag mâna prin păr şi ating conţinutul oului spart în capul meu. albuşul amestecat cu gălbenuş începe să-mi curgă peste frunte şi peste unul dintre ochi. părul ud îmi cade tot peste ochi şi nu mai văd nimic. aud doar râsul lor oarecum batjocoritor. sunt ruşinat şi nervos, stări agravate de părul căzut peste ochi, nu le puteam vedea feţele schimonosite de hohote şi nu-l puteam repera nici pe tâmpitul care o făcuse. fiind înţepenit, nici nu-mi trecuse prin cap să-mi dau părul din ochi, iar gesturile mele reflexe dispăruseră.
simt o mână care îmi atinge părul, apoi apă rece curgându-mi în cap. stau nemişcat. apoi încep să ajut mâna străină să-mi cureţe părul.
când în sfârşit îmi deschid ochii prima privire îmi cade asupra unui puşti care îi spunea mândru altuia: ce i-am făcut-o! fără să mă mai uit cine m-a ajutat să-mi curăţ părul, strâng pumnii şi o iau la fugă spre el. voiam doar să-l lovesc, să-l lovesc şi să-l lovesc! vedeam sângele sărindu-i din gură şi din corp, vedeam pumnii mei oprindu-se în trupul lui provocând grimase de durere, asta mă face să exult, să strâng mai tare pumnii şi să măresc viteza. puştiul o ia la fugă, abia acum îi disting clar trăsăturile şi-mi dau seama că nu l-am mai văzut până atunci.
aleargă şi eu alerg după el, e o chestie de rezistenţă îmi spun, alergăm la fel de repede, dacă rezist mai mult îl prind! iese din curtea şcolii şi aleargă pe marginea drumului. după mai puţin de 50 de metri începe să încetinească. oboseşte, l-am prins! îmi spun. şi văd iar sânge.
se opreşte brusc! se-ntoarce şi o ia la fugă pe lângă mine în sens opus. Pizda mă-tii!
din momentul în care m-am întors şi am pornit iar după el parcă m-am dedublat! un alt eu alerga în faţa mea mult mai repede decât mine şi se apropia de puşti. puştiul s-a oprit iar chiar în faţa podului din dreptul porţii şcolii. celălalt eu se prinde de schemă, îl apucă de umeri şi-l aruncă în şanţ lângă pod. în timpul ăsta eu mă apropii de scenă ca o persoană neutră.
în căzătură puştiul s-a lovit cu capul de o dală de beton şi stă întins în şanţ. apa are vreo 30 de cm adâncime. îmi spun că are noroc, a căzut într-o poziţie fericită, pentru nu i-a intrat şi capul în apă. celălat eu îl loveşte sau îl lovesc (nu ştiu cum să spun) cu picioarele. alerg îmi prind eul de piept şi-l trag deoparte. Stai, daracului liniştit! poate moare naibii!
mă aplec asupra puştiului, îl împing, îl scutur, dar nu reacţionează. îl împing cu capul sub apă şi-l scot repede afară. se trezeşte şi începe să râdă, rânjetul ăla de om cretin cu gura deschisă, forţată la maxim... nu-l pot suporta. Pizda mă-tii! îl apăs cu piciorul pe piept până în ciuda opoziţiei sale îl bag iar cu capul sub apă. îl îin aşa până aproape nu mai mişcă deloc. apoi îl scot şi-l scutur bine. toată gaşca privea speriată strânsă în jurul meu. îl scutur până dă afară vreo 2-3 guri de apă şi îşi revine. când faci un căcat care poate schimba viaţa unui om, nu râzi, nu rânjeşti ca un idiot! îi spun şi plec să spre magazin să cumpăr alte ouă.
marți, 24 martie 2009
un fel de manifest
*tâmpenie preliminară*
mă dizolv!
nu există dionisiac sau apolinic. există dionisiac şi apolinic. sunt un cuplu. interdependenţă.
după beţie urmează mahmureală. nu există beţie continuă. o poţi prelungi, poţi doar prelungi beţia. mahmureala vine, va veni!
cum a fost? poate în sfârşit vei fi şi tu fericit! îmi spune.
fain. superb. mirobolant. da de ce naiba, neapărat fericit?
nu ţin neapărat să vă dezamăgesc, dar dacă pur şi simplu nu-mi doresc să fiu fericit!? o posibilitate şi asta. apoi toată lumea vrea să fie fericită, ce motiv aş mai avea să fiu şi eu, ce motiv aş putea să invoc pentru a o căpăta, când sunt atăţi doritori la rând înaintea mea!
şi oricum dacă voi o vreţi pe asta, eu o să o vreau (aproape întotdeauna) pe cealaltă!
*altă tâmpenie*
nu prea am chef să mi se spună chestii care mi le-am spus şi eu, cu mai multă răutate şi chiar violenţă uneori şi nu doar că mi le-am spus dar mi-am futut creierii cu ele o bucată bună. presupun că fără rezultat, alt rezultat decât futaiu sinapsal.
şi n-am chef să le aud pe un ton ironic, cel puţin azi nu, ce ar trebui să subînţeleagă inteligenţă. nu contest înteligenţa, dar uite pur şi simplu azi nu am de gând să fac altceva decât să visez.
şi aste manifestări ironice, deşi sunt convins că pornes doar cu intenţii bune, doar mă zgârie superficial şi alt efect în afară de acela de a mă enerva nu au. punct.
nu o să fiu mai bun sau mai rău, mai idiot sau mai ambiţios, nici mai bine sau mai prost dispus, nici mai vesel nici mai trist doar pentru că mi se spune, sau mi se sugerează, eu sunt aici şi acum atât. punct.
încă o chestie, că deşi n-am menţionat de aici pornisem:
nu sunt un producător de cărţi. punct.
vreau doar să fiu un producător de întrebări. consecinţă a ceea ce scriu. şi dacă un ins citeşte vreo chestie scrisă de mine fără să i se închege în căpăţână măcar vreo întrebare, apoi atunci există doar 2 variante:
1. chestia e scrisă prost
2. insu' ia de bun tot ce spun eu.
mă dizolv!
nu există dionisiac sau apolinic. există dionisiac şi apolinic. sunt un cuplu. interdependenţă.
după beţie urmează mahmureală. nu există beţie continuă. o poţi prelungi, poţi doar prelungi beţia. mahmureala vine, va veni!
cum a fost? poate în sfârşit vei fi şi tu fericit! îmi spune.
fain. superb. mirobolant. da de ce naiba, neapărat fericit?
nu ţin neapărat să vă dezamăgesc, dar dacă pur şi simplu nu-mi doresc să fiu fericit!? o posibilitate şi asta. apoi toată lumea vrea să fie fericită, ce motiv aş mai avea să fiu şi eu, ce motiv aş putea să invoc pentru a o căpăta, când sunt atăţi doritori la rând înaintea mea!
şi oricum dacă voi o vreţi pe asta, eu o să o vreau (aproape întotdeauna) pe cealaltă!
*altă tâmpenie*
nu prea am chef să mi se spună chestii care mi le-am spus şi eu, cu mai multă răutate şi chiar violenţă uneori şi nu doar că mi le-am spus dar mi-am futut creierii cu ele o bucată bună. presupun că fără rezultat, alt rezultat decât futaiu sinapsal.
şi n-am chef să le aud pe un ton ironic, cel puţin azi nu, ce ar trebui să subînţeleagă inteligenţă. nu contest înteligenţa, dar uite pur şi simplu azi nu am de gând să fac altceva decât să visez.
şi aste manifestări ironice, deşi sunt convins că pornes doar cu intenţii bune, doar mă zgârie superficial şi alt efect în afară de acela de a mă enerva nu au. punct.
nu o să fiu mai bun sau mai rău, mai idiot sau mai ambiţios, nici mai bine sau mai prost dispus, nici mai vesel nici mai trist doar pentru că mi se spune, sau mi se sugerează, eu sunt aici şi acum atât. punct.
încă o chestie, că deşi n-am menţionat de aici pornisem:
nu sunt un producător de cărţi. punct.
vreau doar să fiu un producător de întrebări. consecinţă a ceea ce scriu. şi dacă un ins citeşte vreo chestie scrisă de mine fără să i se închege în căpăţână măcar vreo întrebare, apoi atunci există doar 2 variante:
1. chestia e scrisă prost
2. insu' ia de bun tot ce spun eu.
14
trandafiri dăruiţi unei bălţi
un om cu o plasă albă
de plastic în mână
în care şi-ar putea căra
sufletul
canale care există doar noaptea
a căuta într-o noapte ploioasă
pe nimeni
un om cu o plasă albă
de plastic în mână
în care şi-ar putea căra
sufletul
canale care există doar noaptea
a căuta într-o noapte ploioasă
pe nimeni
13
vreau să aud noaptea ţipând
să-i prind trupul întins spasmotic
cu un braţ să-i smulg coastele
cu alt braţ să-i prind ţiptele extatice
să văd chestii cu ochii închişi
să-mi proiectez în pleoape
noaptea murind
să-i prind trupul întins spasmotic
cu un braţ să-i smulg coastele
cu alt braţ să-i prind ţiptele extatice
să văd chestii cu ochii închişi
să-mi proiectez în pleoape
noaptea murind
sâmbătă, 21 martie 2009
11
îmi întind braţele
prin deshizătura privirii
le bag în tine
scormonesc
cu braţele până la cot
în ochii tăi
cred că uitasem ceva
mi-a scăpat
când cu priviri
îţi mestecam măruntaiele
ceva albastru
ca o floare nedigerată
ce? nu ştiu
prin deshizătura privirii
le bag în tine
scormonesc
cu braţele până la cot
în ochii tăi
cred că uitasem ceva
mi-a scăpat
când cu priviri
îţi mestecam măruntaiele
ceva albastru
ca o floare nedigerată
ce? nu ştiu
vineri, 20 martie 2009
despre solo
o să postez cam câte un fragment în fiecare zi
(nu chiar fiecare, uneori o să şi uit)
apoi o să desfiinţez blogu la aproximativ o săptămână după ce postez ultimul fragment
(nu chiar fiecare, uneori o să şi uit)
apoi o să desfiinţez blogu la aproximativ o săptămână după ce postez ultimul fragment
10
ha! ha!
muiştilor
hai să râdem
hai să râdem pe bune
să râdem de NOI
până ne crapă fălcile
că oricât de fiinţe
superioare ne-am ţine
suntem robi ai gravitaţiei
muiştilor
hai să râdem
hai să râdem pe bune
să râdem de NOI
până ne crapă fălcile
că oricât de fiinţe
superioare ne-am ţine
suntem robi ai gravitaţiei
joi, 19 martie 2009
comuna românica
Trăian, primarul comunei, fost comandant de barcă în tăul comunal, îl cheamă pe viceprimar la el în birou:
- Bă, Emiluţ! Fă ceva că vin alegerile şi ne ducem la vale! Mirciulică abia aşteaptă să mi-o dea la cocoaşă! Tu nu vezi că decând a început să ne meargă prost îi tăt mai sfătos! Înghiţişi-ar limba de prostănac!
- Fac domn primar! Şefu fac tot ce pot! Numa că e groasă şefu?
- Cât de groasă mă Emiluţ?! Hai lasă prostiile, că tu eşti băiat deştept!
- Da! Să trăiţi şefu da e groasă şi e mare domn primar! Criza e mare şi eu sunt mic domn primar! Că aşa m-a făcut mama!
- Bă, ia lasă prostiile şi zi-mi cum stă treaba!
- Prost şefu să trăiţi! Târgu e pustiu, nu mai vinde nimeni nimic şi taxe de unde atunci şefu? Nu mai avem bani!
- Bă, da de ce nu mai vinde nimeni?
- Că nu are cine cumpăra, şefu! Oamenii nu mai au bani! Au luat împrumuturi de la bănci să-şi facă vile! Nu ai văzut că anu trecut toţi s-au apucat de construit?
- Am văzut mă Emiluţ! Da ce-i rău în asta?
- Păi, sefu acum tre să dea banii înapoi şi au crescut ratele, nu mai cumpără nimic, să plătescă datoriile, că altfel ajung şi ei...
- Cum ajung, mă?
- Prost şefu să trăiţi ca noi, aşa ajung!
- Mă, Emiluţ, stai că mi-a venit o idee! Ştii ce? Hai să luăm un împrumut de la o bancă, avem noi pe ăla din sat acolo şi ne dau cu dobândă mică, punem primăria gaj! Şi le dăm bani la toţi, mă, auzi la toţi să meargă să cumpere din târg! Ce zici? Tare ideea, aşa-i?! Că atunci, după aia luăm şi taxe şi i-o tragem şi lui Mirciulică! Înţelegi, mă?! Toţi or să mo voteze pe mine!
- Da sefu e bună! Da tot ideea asta am avut-o şi io acu 2 săptămâni!
- Nu, bă! Asta e ideea mea, e nouă acu mi-a trecut prin cap, a ta e veche Emiluţ, am fumat-o deja! Da acuma lasă prostiile! Hai, repede! Pas alergător la bancă!
- Bă, Emiluţ! Fă ceva că vin alegerile şi ne ducem la vale! Mirciulică abia aşteaptă să mi-o dea la cocoaşă! Tu nu vezi că decând a început să ne meargă prost îi tăt mai sfătos! Înghiţişi-ar limba de prostănac!
- Fac domn primar! Şefu fac tot ce pot! Numa că e groasă şefu?
- Cât de groasă mă Emiluţ?! Hai lasă prostiile, că tu eşti băiat deştept!
- Da! Să trăiţi şefu da e groasă şi e mare domn primar! Criza e mare şi eu sunt mic domn primar! Că aşa m-a făcut mama!
- Bă, ia lasă prostiile şi zi-mi cum stă treaba!
- Prost şefu să trăiţi! Târgu e pustiu, nu mai vinde nimeni nimic şi taxe de unde atunci şefu? Nu mai avem bani!
- Bă, da de ce nu mai vinde nimeni?
- Că nu are cine cumpăra, şefu! Oamenii nu mai au bani! Au luat împrumuturi de la bănci să-şi facă vile! Nu ai văzut că anu trecut toţi s-au apucat de construit?
- Am văzut mă Emiluţ! Da ce-i rău în asta?
- Păi, sefu acum tre să dea banii înapoi şi au crescut ratele, nu mai cumpără nimic, să plătescă datoriile, că altfel ajung şi ei...
- Cum ajung, mă?
- Prost şefu să trăiţi ca noi, aşa ajung!
- Mă, Emiluţ, stai că mi-a venit o idee! Ştii ce? Hai să luăm un împrumut de la o bancă, avem noi pe ăla din sat acolo şi ne dau cu dobândă mică, punem primăria gaj! Şi le dăm bani la toţi, mă, auzi la toţi să meargă să cumpere din târg! Ce zici? Tare ideea, aşa-i?! Că atunci, după aia luăm şi taxe şi i-o tragem şi lui Mirciulică! Înţelegi, mă?! Toţi or să mo voteze pe mine!
- Da sefu e bună! Da tot ideea asta am avut-o şi io acu 2 săptămâni!
- Nu, bă! Asta e ideea mea, e nouă acu mi-a trecut prin cap, a ta e veche Emiluţ, am fumat-o deja! Da acuma lasă prostiile! Hai, repede! Pas alergător la bancă!
miercuri, 18 martie 2009
9
ce culoare are neantul?
cum se reflectă lumina din nimic?
abisul refractă
razele care singuratice
aleg prăbuşirea
aleg să se confunde cu bezna
încercând să o pună sub ochi
în loc să se risipească în lumină
cum se reflectă lumina din nimic?
abisul refractă
razele care singuratice
aleg prăbuşirea
aleg să se confunde cu bezna
încercând să o pună sub ochi
în loc să se risipească în lumină
luni, 16 martie 2009
8
ups...!
scuze! te-am scăpat în ceaşca de cafea
prinde-te de ţigară!...
vai!...
e aprinsă
şi ţi-ai ars palmele
şi nu ştii înota?!
atunci trage o gură de aer
dă-te la fund
şi ascunde-te-n zaţ
voi bea cafeaua dintr-o gură
şi nu vreau să te-nghit
aşa
am băut-o pe toată
cobor după tine
răscolesc lumea din fundul ceştii
am nimerit ca el colosul lui goya
pe o planetă cu pitici
înspăimântaţi de iminenţa măcelului
îi ridic pe rând în palme
îi examinez pe toţi
şi nici unul nu eşti tu
resemnat
aprind o ţigară
şi mă aşez cu fundul
pe marginea ceştii
scuze! te-am scăpat în ceaşca de cafea
prinde-te de ţigară!...
vai!...
e aprinsă
şi ţi-ai ars palmele
şi nu ştii înota?!
atunci trage o gură de aer
dă-te la fund
şi ascunde-te-n zaţ
voi bea cafeaua dintr-o gură
şi nu vreau să te-nghit
aşa
am băut-o pe toată
cobor după tine
răscolesc lumea din fundul ceştii
am nimerit ca el colosul lui goya
pe o planetă cu pitici
înspăimântaţi de iminenţa măcelului
îi ridic pe rând în palme
îi examinez pe toţi
şi nici unul nu eşti tu
resemnat
aprind o ţigară
şi mă aşez cu fundul
pe marginea ceştii
7
anotimpul când beau
doar de-a bea
sau doar să mă-ncălzesc
anotimpul când
sunt doar un rusnac sălbatic
când
sufletul şi trupul
se despică-n asemenea hal
că trebuie să aleg
dar eu nu aleg... niciodată
şi dacă tot veni vorba
eu nu plătesc bilet de intrare
în general nu plătesc
ci ofer
şi cum n-am altceva
mă ofer
numai că sunt
după chipul şi asemănarea Lui
... nu mă bag în traistă
doar de-a bea
sau doar să mă-ncălzesc
anotimpul când
sunt doar un rusnac sălbatic
când
sufletul şi trupul
se despică-n asemenea hal
că trebuie să aleg
dar eu nu aleg... niciodată
şi dacă tot veni vorba
eu nu plătesc bilet de intrare
în general nu plătesc
ci ofer
şi cum n-am altceva
mă ofer
numai că sunt
după chipul şi asemănarea Lui
... nu mă bag în traistă
luni, 9 martie 2009
duminică, 8 martie 2009
fragment din jurnal de idiot
intenţionez să mă spăl pe cap, intru în baie, căcat! am rămas fără balsam! şi am o lene în mine...
întrebare: mă duc să-mi cumpăr sau nu folosesc de data asta? mai bine nu, că nu-i nicio tragedie până la urmă. brusc îmi trece prin cap imaginea unei mături! ok! domnu subconştient, am înţeles, să trăiţi! mă duc să-mi iau balsam.
aşa... ajung cu balsamu la casă. vânzătoarea aşteaptă să-i plătesc şi asta intenţionez şi eu. bag mâna în buzunaru drept de la spate. căcat! mă scuzaţi dar mi-am uitat banii acasă, cred că i-am lăsat pe masă, mă-ntorc imediat! vânzătoarea îmi bagă o faţă dintr-aia de "îţi baţi joc de mine!?"
mă-ntorc acasă. pe masă nimic. niciun ban adică. se pare că i-am pierdut. acum asta e. îi cer nişte bani împrumut la soră-mea. înainte să ies din casă pentru a mai face o încercare de a-mi procura balsamu, îmi scot telefonu să mă uit cât îi ceasu, (ăsta e un gest reflex deja şi are şi câteva semnificaţii sociale, da nu stau acuma...), când bag telefonul înapoi în buzunar, simt că mai am ceva pe-acolo, buzunaru stâng din faţă, ei bine ce putea să fie pe acolo dacă nu banii pe care tocmai îi uitasem acasă şi apoi i-am pierdut
întrebare: mă duc să-mi cumpăr sau nu folosesc de data asta? mai bine nu, că nu-i nicio tragedie până la urmă. brusc îmi trece prin cap imaginea unei mături! ok! domnu subconştient, am înţeles, să trăiţi! mă duc să-mi iau balsam.
aşa... ajung cu balsamu la casă. vânzătoarea aşteaptă să-i plătesc şi asta intenţionez şi eu. bag mâna în buzunaru drept de la spate. căcat! mă scuzaţi dar mi-am uitat banii acasă, cred că i-am lăsat pe masă, mă-ntorc imediat! vânzătoarea îmi bagă o faţă dintr-aia de "îţi baţi joc de mine!?"
mă-ntorc acasă. pe masă nimic. niciun ban adică. se pare că i-am pierdut. acum asta e. îi cer nişte bani împrumut la soră-mea. înainte să ies din casă pentru a mai face o încercare de a-mi procura balsamu, îmi scot telefonu să mă uit cât îi ceasu, (ăsta e un gest reflex deja şi are şi câteva semnificaţii sociale, da nu stau acuma...), când bag telefonul înapoi în buzunar, simt că mai am ceva pe-acolo, buzunaru stâng din faţă, ei bine ce putea să fie pe acolo dacă nu banii pe care tocmai îi uitasem acasă şi apoi i-am pierdut
3
mistuit de flăcări molcome
hibernare
eu nu trăiesc iarna
şi nu trăiesc vara
doar exist
singurul care există
lumea mi se reduce la mine
îngheţat gonit
mă retrag
în grotele fiinţei mele
iarna
evaporat încolţit
mă retrag
în văzduhul fiinţei mele
vara
hibernare
eu nu trăiesc iarna
şi nu trăiesc vara
doar exist
singurul care există
lumea mi se reduce la mine
îngheţat gonit
mă retrag
în grotele fiinţei mele
iarna
evaporat încolţit
mă retrag
în văzduhul fiinţei mele
vara
2
când sacrifici
cu o conştientizare verde
răceala ritualică
parcurgerea fiecărei etape
convingerea
că nu vor rămâne urme
când răceala sublimă
a sentimentului
le face imperceptibile
cu o conştientizare verde
răceala ritualică
parcurgerea fiecărei etape
convingerea
că nu vor rămâne urme
când răceala sublimă
a sentimentului
le face imperceptibile
joi, 5 martie 2009
1
cred că o să mă las de băut...
cafeaua cu zahăr!
poate că m-am săturat să văd lumea
feştită şi îndulcită
îţi inserezi un filtru
ăsta deformează
pe lângă ochi care deformează oricum
şi nu-ţi mai place
de ce nu aş gusta
de ce nu aş fi încântat de gustul
amar al lumii
poate abia atunci
frumuseţea ei
mi se va părea
însfârşit nobilă
nu doar o falsificare
şi o fosilizare perpetuă a vieţii
atunci voi vedea lumea
ca pe un organism viu
şi nu doar ca pe un conglomerat de ţesuturi amorfe
în expansiune
cafeaua cu zahăr!
poate că m-am săturat să văd lumea
feştită şi îndulcită
îţi inserezi un filtru
ăsta deformează
pe lângă ochi care deformează oricum
şi nu-ţi mai place
de ce nu aş gusta
de ce nu aş fi încântat de gustul
amar al lumii
poate abia atunci
frumuseţea ei
mi se va părea
însfârşit nobilă
nu doar o falsificare
şi o fosilizare perpetuă a vieţii
atunci voi vedea lumea
ca pe un organism viu
şi nu doar ca pe un conglomerat de ţesuturi amorfe
în expansiune
luni, 2 martie 2009
NOCTURNĂ (pe fond de Richard Strauss)
de multe ori rămânem prinşi, închişi, încurcaţi
de multe ori în faţa variantelor, în descătuşarea rebelă, să-i spun, a liberului arbitru, să-i spun, rămânem blocaţi
între discuţia marilor teme, să le spun aşa, şi discuţia asupra micilor tragedii...
de ce te înpotmoleşti în căcaturi aşa mici şi apropiate?...
doar pentru că astea fiind mai aproape put mai tare!...
şi pentru că astea mărunte le cuprind pe cele mari, pe cele de necuprins!
ăsta e paradoxul:
microcosmosul e capapil să conţină şi să explice macrocosmosul, în timp ce macrocosmosul e incapabil să explice microcosmosul
de-asta tragediile noastre pot fi mai curând, mai plauzibil şi verosimil, tragediile lumii, decât tragediile lumii ale noastre
şi poate de-asta suntem atât de căcănari încât ajungem să ne orbească propia noastră persoană, personaliatate, mândrie, suferinţă....
în asemenea hal încât să nu mai vedem frumosul din jurul nostru!,
care ne asediază
aproape că ne intră în ochi de-a dreptu
aproape că ne păleşte în cap cu evidenţa lui
de multe ori în faţa variantelor, în descătuşarea rebelă, să-i spun, a liberului arbitru, să-i spun, rămânem blocaţi
între discuţia marilor teme, să le spun aşa, şi discuţia asupra micilor tragedii...
de ce te înpotmoleşti în căcaturi aşa mici şi apropiate?...
doar pentru că astea fiind mai aproape put mai tare!...
şi pentru că astea mărunte le cuprind pe cele mari, pe cele de necuprins!
ăsta e paradoxul:
microcosmosul e capapil să conţină şi să explice macrocosmosul, în timp ce macrocosmosul e incapabil să explice microcosmosul
de-asta tragediile noastre pot fi mai curând, mai plauzibil şi verosimil, tragediile lumii, decât tragediile lumii ale noastre
şi poate de-asta suntem atât de căcănari încât ajungem să ne orbească propia noastră persoană, personaliatate, mândrie, suferinţă....
în asemenea hal încât să nu mai vedem frumosul din jurul nostru!,
care ne asediază
aproape că ne intră în ochi de-a dreptu
aproape că ne păleşte în cap cu evidenţa lui
joi, 26 februarie 2009
un vis matinal
sunt în mort, puţin mahmur, o cafea scurtă, un plic de zahăr, o ţigară
mai devreme tremuram acasă pe budă, poate că de frig. prima dată m-a trezit maică-mea, am adormit iar apoi m-am trezit după vreo 2 ore. tremur şi-mi amintesc ce-am visat după ce m-a sunat maică-mea
câteva întoarceri acasă, noaptea târziu sau spre dimineaţă.
prima. străduţa pe care trebuie să cotesc şi în al cărei capăt e poarta mea e populată de o grămadă de câini. sunt paşnicii şi oricum nu mi-e frică de câini, trec printre ei şi ajung acasă.
a doua. strada e plină iar de câini şi în plus câteva pisici. pornesc printre animale, le urmăresc cu privirea şi-mi dau seama că-n tot umbletul lor paşnic aşteaptă doar un impuls pentru a se năpustii asupra mea. un câine alb cu pete maronii, aprope portocalii, o câţea cred, cu o ureche pleoştită, mi se freacă de picior în mers parcă întâmplător şi parcă oferind sau aşteptând afecţiune. stiu că e o mişcare calculată, îmi spun, tot ce aşteaptă javra e o reacţie mai bruscă din partea mea, o simplă dereglare în nepăsare, în mecanica paşilor mei siguri, să-şi ostoaie setea din piciorul meu. chiar înainte să ajung, să deschid poarta, arunc o privire razantă, circulară. se pare că gestul a fost prea brusc şi simt o muşcătură de pisică în gambă. intru şi închid poarta.
a treia. chelneriţa din veneţia îmi spune că ar vrea să închidă şi dacă vreau să mai stau vreo ½ oră, să cobor la nivelul inferior. (veneţia-i într-un subsol, nu are nivel inferior.) mă simt rău, dar cobor. jos la una dintre mese mai e un bărbat pe care-l văd neclar. schimbăm doar priviri fracturate. chelneriţa îmi spune ceva, râdem amândoi, bărbatul schiţează un zâmbet. apoi, tot ea, îmi spune că a făcut rost de cărţile mele şi că vrea să-i scriu ceva. eu uitasem c-am scos cândva cărţile alea. îmi amintesc ceva neclar, o fată, o senzaţie... îmi pune cărţile în faţă. amintirea, care e doar o imagine difuză, şi se produce în alt spaţiu, undeva în interiorul meu parcă, iar eu sunt dedublat, mă trece brusc într-o dispoziţie bună. chelniriţa deschide o carte şi-mi arată un fragment scurt care i-a plăcut. vrea să-i scriu pe marginea acelei pagini. (pe budă îmi amintesc doar primele 2 cuvinte ale acelui fragment: „mă rog” şi ştiu că nu l-am scris niciodată) stau cu cartea deschisăsub ochi, mi se părea cunoscut, foarte cunoscut, îmi plăcea. ea se-ndepărtează, are ceva de trebăluit. eu mă ridic în picioare şi mă urc într-o boltă din perete, stau pe un pervaz sau o bordură din beton înaltă până la nivelul meselor. nu mă pot opri din râs, ţin cartea în mână şi citesc fragmentul respectiv fără să mă pot opri. Îmi pierd vlaga şi-mi sprijin trupul de perete. Râsul şi cititul sunt două lucruri pe care le fac absolut separat, deşi în acelaşi timp, nu există nici un fel de relaţie între ele.
se-ntoarce chelneriţa şi-mi spune să termin cu prostiile că trebuie să-nchidă. abia când o aud observ privirea uşor dezgustată a bărbatului de la masă. îi văd moaca încremenită într-un zâmbet tâmp. nu mi-ai scris nimic. îmi spune chelneţiţa uşor dezamăgită, mă uit la ea şi-o-ntreb fără să deschid gura dacă se supără, îmi spune că nu-i nimic, o să-i scriu data viitoare. plec.
în noaptea asta intrarea pe străduţă e închisă de o poartă masivă din lemn în care se observă întegrată o uşa mai mică pentru pietoni. deschid poarta şi intru pe stradă. sunt puţin slăbit şi obosit. la primii paşi strada pare goală, dar e foarte întuneric, parcă aş fi intrat într-un tunel. mă obişnuiesc repede cu bezna aproape clar, deşi pe un fundal negru care se mai amestecă cu obiectele şi cu animalele care mişunau. sunt mai multe decât cu o seară înainte. simt teama în tot corpul şi-mi simt corpul aproape imaterial. mă oprisesc. trebuie, oricum ar fi, tot trebuie să ajung acasă. păşesc. o pisică face un salt, e neagră, îmi ajunge la nivelul feţei, se repede spre moaca mea. o dau la o parte cu un reflex neaşteptat şi o trântesc la pământ. altă pisică mi se aruncă asupra gambei, nu reuşesc să mă feresc şi muşcându-mă rupe o bucată de carne, exact cât să-i încapă în gură.
mă retrag, merg cu spatele. ajung la poartă, o deschid, ies de pe străduţă şi o-nchid. e ciudat că afară, pe strada mai mare e lumină, nu-i soare, mai degrabă o vreme posomorâtă, înnorat. în timp ce închideam poarta, simţeam că trag ceva după mine. lângă poartă, pe o bancă de lemn, stau vreo 3 oameni. un bărbat îmbrăcat în costum, o femeie ale cărei trăsături nu le disting, şi chiar dacă o văd de forma unei pete, ştiu că e o femeie aproape tânără. al treilea se-ndreaptă spre mine, o femeie mai în vârstă, aproape o babă, are capul acoperit cu o năframă. venind spre mine îşi întoarce capul şi le strigă celorlalţi: săriţi l-a muşcat javra! atunci observ căţeaua albă cu pete portocalii şi o ureche pleoştită, îmi vine să o mângăi. stă în faţa mea uşor ridicată pe picioarele din spate şi cu fălcile încleştate în pantaloni în dreptul coaielor.
când o privesc şi întind mâna spre ea îmi dă drumul, dar asta doar ca să-şi ia avânt să mă apuce mai zdravăn. coaiele-mi sunt în gura căţelei. baba o trage, încearcă să-i desfacă fălcile dar nu reuşeşte. îmi desfac pantalonii şi-mi bag mâna-n chiloţi, cam disperat, să-mi trag coaiele afară din gura javrei. baba îmi dă o mână de ajutor şi tragem amândoi, după puţin efort comun îmi eliberez unul.
de aici sar în 74. beau o cafea şi-i povestec lui Anrei ce mi s-a întâmplat în ultimele nopţi. ( spaţiul e mult mai mare. seamănă mai mult cu o hală decât cu un bastion, deşi înăuntru pereţii au acelaşi aspect, cărămidă roşie. încăperea-i de 2 ori mai înaltă şi scena e în mijlocul cafenelei, între cele 2 rânduri de mese de lângă pereţi.) îi sună telefonu şi iese afară să vorbească. încep să mă simt rău. am într-un interval scurt de timp o stare foarte oscilantă. simt starea ce precede leşinul, apoi chiar înainte mă simt inundat de bucurie şi de un soi de vigoare violentă, care-mi provoacă dureri musculare. stările astea se inversează de vrei 3-4 ori.
simt o mişcare stranie în interiorul braţului drept. îmi ridic mâneca, pielea braţului meu are nişte umflături rotunde care cresc şi descresc mutându-se dintr-un loc într-altul. le privesc cu fascinaţia spaimei. parcă aş avea în interiorul braţuluio câteva bile de fier într-un perpetuum mobile.
andrei deschide uşa şi-mi spune că nu ştiu cu cine a vorbit, că tre să mergem nu ştiu unde, să facem rost de nu ştiu ce. mă aşteaptă afară. mă simt rău şi n-am chef să merg nicăieri, n-am chef însă nici să mai stau. senzaţia de leşin se acutizează şi văd printr-o ceaţă neuniformă. mă ridic în picioare. cafeneaua începe să se-nvârtă încet, stau nemişcat. după ce se opreşte pornesc spre ieşire, ajung aproape de uşă şi întind mâna spre clanţă. acum sunt mânat de o dorinţă să ies afară aproape materializată. nu mai am aer şi ceva mă-mpinge din spate.
apăs clanţa, deschid uşa. e neobişnuit de mare, foarte înaltă şi din fier, vopsită în negru. o deschid cu uşurinşă chiar dacă e foarte grea. Ieşirea e zidită. Peretele din spatele uşii e identic cu restul pereţilor. cărămizi roţii clădite perfect. o perfecţiune a liniilor pe care o admir şi acum o observ pentru prima dată.
(acu m-a sunat maică-mea)
sunt tot în mort. mi-am băut cafeaua şi nu ştiu ce să fac. să-mi mai iau una sau să merg
mai devreme tremuram acasă pe budă, poate că de frig. prima dată m-a trezit maică-mea, am adormit iar apoi m-am trezit după vreo 2 ore. tremur şi-mi amintesc ce-am visat după ce m-a sunat maică-mea
câteva întoarceri acasă, noaptea târziu sau spre dimineaţă.
prima. străduţa pe care trebuie să cotesc şi în al cărei capăt e poarta mea e populată de o grămadă de câini. sunt paşnicii şi oricum nu mi-e frică de câini, trec printre ei şi ajung acasă.
a doua. strada e plină iar de câini şi în plus câteva pisici. pornesc printre animale, le urmăresc cu privirea şi-mi dau seama că-n tot umbletul lor paşnic aşteaptă doar un impuls pentru a se năpustii asupra mea. un câine alb cu pete maronii, aprope portocalii, o câţea cred, cu o ureche pleoştită, mi se freacă de picior în mers parcă întâmplător şi parcă oferind sau aşteptând afecţiune. stiu că e o mişcare calculată, îmi spun, tot ce aşteaptă javra e o reacţie mai bruscă din partea mea, o simplă dereglare în nepăsare, în mecanica paşilor mei siguri, să-şi ostoaie setea din piciorul meu. chiar înainte să ajung, să deschid poarta, arunc o privire razantă, circulară. se pare că gestul a fost prea brusc şi simt o muşcătură de pisică în gambă. intru şi închid poarta.
a treia. chelneriţa din veneţia îmi spune că ar vrea să închidă şi dacă vreau să mai stau vreo ½ oră, să cobor la nivelul inferior. (veneţia-i într-un subsol, nu are nivel inferior.) mă simt rău, dar cobor. jos la una dintre mese mai e un bărbat pe care-l văd neclar. schimbăm doar priviri fracturate. chelneriţa îmi spune ceva, râdem amândoi, bărbatul schiţează un zâmbet. apoi, tot ea, îmi spune că a făcut rost de cărţile mele şi că vrea să-i scriu ceva. eu uitasem c-am scos cândva cărţile alea. îmi amintesc ceva neclar, o fată, o senzaţie... îmi pune cărţile în faţă. amintirea, care e doar o imagine difuză, şi se produce în alt spaţiu, undeva în interiorul meu parcă, iar eu sunt dedublat, mă trece brusc într-o dispoziţie bună. chelniriţa deschide o carte şi-mi arată un fragment scurt care i-a plăcut. vrea să-i scriu pe marginea acelei pagini. (pe budă îmi amintesc doar primele 2 cuvinte ale acelui fragment: „mă rog” şi ştiu că nu l-am scris niciodată) stau cu cartea deschisăsub ochi, mi se părea cunoscut, foarte cunoscut, îmi plăcea. ea se-ndepărtează, are ceva de trebăluit. eu mă ridic în picioare şi mă urc într-o boltă din perete, stau pe un pervaz sau o bordură din beton înaltă până la nivelul meselor. nu mă pot opri din râs, ţin cartea în mână şi citesc fragmentul respectiv fără să mă pot opri. Îmi pierd vlaga şi-mi sprijin trupul de perete. Râsul şi cititul sunt două lucruri pe care le fac absolut separat, deşi în acelaşi timp, nu există nici un fel de relaţie între ele.
se-ntoarce chelneriţa şi-mi spune să termin cu prostiile că trebuie să-nchidă. abia când o aud observ privirea uşor dezgustată a bărbatului de la masă. îi văd moaca încremenită într-un zâmbet tâmp. nu mi-ai scris nimic. îmi spune chelneţiţa uşor dezamăgită, mă uit la ea şi-o-ntreb fără să deschid gura dacă se supără, îmi spune că nu-i nimic, o să-i scriu data viitoare. plec.
în noaptea asta intrarea pe străduţă e închisă de o poartă masivă din lemn în care se observă întegrată o uşa mai mică pentru pietoni. deschid poarta şi intru pe stradă. sunt puţin slăbit şi obosit. la primii paşi strada pare goală, dar e foarte întuneric, parcă aş fi intrat într-un tunel. mă obişnuiesc repede cu bezna aproape clar, deşi pe un fundal negru care se mai amestecă cu obiectele şi cu animalele care mişunau. sunt mai multe decât cu o seară înainte. simt teama în tot corpul şi-mi simt corpul aproape imaterial. mă oprisesc. trebuie, oricum ar fi, tot trebuie să ajung acasă. păşesc. o pisică face un salt, e neagră, îmi ajunge la nivelul feţei, se repede spre moaca mea. o dau la o parte cu un reflex neaşteptat şi o trântesc la pământ. altă pisică mi se aruncă asupra gambei, nu reuşesc să mă feresc şi muşcându-mă rupe o bucată de carne, exact cât să-i încapă în gură.
mă retrag, merg cu spatele. ajung la poartă, o deschid, ies de pe străduţă şi o-nchid. e ciudat că afară, pe strada mai mare e lumină, nu-i soare, mai degrabă o vreme posomorâtă, înnorat. în timp ce închideam poarta, simţeam că trag ceva după mine. lângă poartă, pe o bancă de lemn, stau vreo 3 oameni. un bărbat îmbrăcat în costum, o femeie ale cărei trăsături nu le disting, şi chiar dacă o văd de forma unei pete, ştiu că e o femeie aproape tânără. al treilea se-ndreaptă spre mine, o femeie mai în vârstă, aproape o babă, are capul acoperit cu o năframă. venind spre mine îşi întoarce capul şi le strigă celorlalţi: săriţi l-a muşcat javra! atunci observ căţeaua albă cu pete portocalii şi o ureche pleoştită, îmi vine să o mângăi. stă în faţa mea uşor ridicată pe picioarele din spate şi cu fălcile încleştate în pantaloni în dreptul coaielor.
când o privesc şi întind mâna spre ea îmi dă drumul, dar asta doar ca să-şi ia avânt să mă apuce mai zdravăn. coaiele-mi sunt în gura căţelei. baba o trage, încearcă să-i desfacă fălcile dar nu reuşeşte. îmi desfac pantalonii şi-mi bag mâna-n chiloţi, cam disperat, să-mi trag coaiele afară din gura javrei. baba îmi dă o mână de ajutor şi tragem amândoi, după puţin efort comun îmi eliberez unul.
de aici sar în 74. beau o cafea şi-i povestec lui Anrei ce mi s-a întâmplat în ultimele nopţi. ( spaţiul e mult mai mare. seamănă mai mult cu o hală decât cu un bastion, deşi înăuntru pereţii au acelaşi aspect, cărămidă roşie. încăperea-i de 2 ori mai înaltă şi scena e în mijlocul cafenelei, între cele 2 rânduri de mese de lângă pereţi.) îi sună telefonu şi iese afară să vorbească. încep să mă simt rău. am într-un interval scurt de timp o stare foarte oscilantă. simt starea ce precede leşinul, apoi chiar înainte mă simt inundat de bucurie şi de un soi de vigoare violentă, care-mi provoacă dureri musculare. stările astea se inversează de vrei 3-4 ori.
simt o mişcare stranie în interiorul braţului drept. îmi ridic mâneca, pielea braţului meu are nişte umflături rotunde care cresc şi descresc mutându-se dintr-un loc într-altul. le privesc cu fascinaţia spaimei. parcă aş avea în interiorul braţuluio câteva bile de fier într-un perpetuum mobile.
andrei deschide uşa şi-mi spune că nu ştiu cu cine a vorbit, că tre să mergem nu ştiu unde, să facem rost de nu ştiu ce. mă aşteaptă afară. mă simt rău şi n-am chef să merg nicăieri, n-am chef însă nici să mai stau. senzaţia de leşin se acutizează şi văd printr-o ceaţă neuniformă. mă ridic în picioare. cafeneaua începe să se-nvârtă încet, stau nemişcat. după ce se opreşte pornesc spre ieşire, ajung aproape de uşă şi întind mâna spre clanţă. acum sunt mânat de o dorinţă să ies afară aproape materializată. nu mai am aer şi ceva mă-mpinge din spate.
apăs clanţa, deschid uşa. e neobişnuit de mare, foarte înaltă şi din fier, vopsită în negru. o deschid cu uşurinşă chiar dacă e foarte grea. Ieşirea e zidită. Peretele din spatele uşii e identic cu restul pereţilor. cărămizi roţii clădite perfect. o perfecţiune a liniilor pe care o admir şi acum o observ pentru prima dată.
(acu m-a sunat maică-mea)
sunt tot în mort. mi-am băut cafeaua şi nu ştiu ce să fac. să-mi mai iau una sau să merg
marți, 24 februarie 2009
altruistu'
sunt în faţa porţilor! şi... şi ce dacă?! bătălia a fost floare-nfită-n lob-urechii!
că dac tot veni vorba, decât să mă bat vitejeşte, io am preferat să mă-mbăt voiniceşte, aşa c-am căzut ca o muie beată chiar înaintea asaltului. dup’ aia m-am trezit, chiar primu, ce să spun, că ăştealalţi viteji zăceau pe câmp rupţi de oboseală... da io m-am sculat, cu pieptu-n vânt, vaşnic luptător ne-atins de-armele duşmanului şi m-am repezit cu sabia plână dă sânge, c-am găsît-o pă jos lângă mine, trebuia să mă sprijin în ceva, că eram încă uşor ameţit, şi-am intrat triumfător în cetate!
ăştia încă erau vai de pula lor rupţi pe câmpul de bătălie! atunci m-am urcat pe-un zid şi-am urlat la ei să se scoale dracu odată c-am cucerit zidurile cetăţii cu sabia-n mână-n pula mea! şi s-au sculat muiele, aproape toţi. numa ăia morţi nu m-au auzit, da no, mai sunt şi tipi de-ăştia indisciplinaţi. şi cum printre ăştia era şi regele nostru, fostu, s-o zicem pe-aia dreaptă, or început toţi ăştia abia sculaţi, c-aveau încă iabă-n gură, să strige, cât îi mai ţineau coaiele, trăiască regele!
am început să mă uit ca un boschet în jur, că nu-nţelegeam ce i-o apucat pe-ăştia! Apoi am înţeles că ăla ce trebuia să trăiască nu era altu decât io! pula mea! ăştia urlau: trăiască! trăiască regele! şi pă coiu meu drept că io eram regele!
bine, ş-acuma dacă tot am început, ar fi pă drept să spui, că eram o ţâră cam mahmur ca pula! că mi s-o făcut, când m-am trezit, o sete de doamne fereşte să-mi stea careva-n cale şi numa de-aia m-am dus în cetate c-am văzut pe poartă o ditamai fântâna înăuntru.
no bine că dacă ăştia ţîn neapărat să le fiu rege le-oi fi, că doră nu mă dor coile. da s-o spui iar pe-aia dreaptă. io i-am strîgat să vie c-am găsît beciu cu vin şi n-am vru să fiu chiar aşe muie de să-l beu io pă tăt.
că dac tot veni vorba, decât să mă bat vitejeşte, io am preferat să mă-mbăt voiniceşte, aşa c-am căzut ca o muie beată chiar înaintea asaltului. dup’ aia m-am trezit, chiar primu, ce să spun, că ăştealalţi viteji zăceau pe câmp rupţi de oboseală... da io m-am sculat, cu pieptu-n vânt, vaşnic luptător ne-atins de-armele duşmanului şi m-am repezit cu sabia plână dă sânge, c-am găsît-o pă jos lângă mine, trebuia să mă sprijin în ceva, că eram încă uşor ameţit, şi-am intrat triumfător în cetate!
ăştia încă erau vai de pula lor rupţi pe câmpul de bătălie! atunci m-am urcat pe-un zid şi-am urlat la ei să se scoale dracu odată c-am cucerit zidurile cetăţii cu sabia-n mână-n pula mea! şi s-au sculat muiele, aproape toţi. numa ăia morţi nu m-au auzit, da no, mai sunt şi tipi de-ăştia indisciplinaţi. şi cum printre ăştia era şi regele nostru, fostu, s-o zicem pe-aia dreaptă, or început toţi ăştia abia sculaţi, c-aveau încă iabă-n gură, să strige, cât îi mai ţineau coaiele, trăiască regele!
am început să mă uit ca un boschet în jur, că nu-nţelegeam ce i-o apucat pe-ăştia! Apoi am înţeles că ăla ce trebuia să trăiască nu era altu decât io! pula mea! ăştia urlau: trăiască! trăiască regele! şi pă coiu meu drept că io eram regele!
bine, ş-acuma dacă tot am început, ar fi pă drept să spui, că eram o ţâră cam mahmur ca pula! că mi s-o făcut, când m-am trezit, o sete de doamne fereşte să-mi stea careva-n cale şi numa de-aia m-am dus în cetate c-am văzut pe poartă o ditamai fântâna înăuntru.
no bine că dacă ăştia ţîn neapărat să le fiu rege le-oi fi, că doră nu mă dor coile. da s-o spui iar pe-aia dreaptă. io i-am strîgat să vie c-am găsît beciu cu vin şi n-am vru să fiu chiar aşe muie de să-l beu io pă tăt.
joi, 5 februarie 2009
luni, 2 februarie 2009
uitasem
am isprăvit şi cu prăbuşirile, dacă tot era vorba să fie 50, să fie!
erau scrise şi ordinea cronologică a scrierii lor e cea dată de număr,
acu poate fi citit tot de la cap la coadă, un soi de volumaş de pseudopoezii.
dacă spun sau nu ceva chestiile astea, dacă spun ce aveam de gând..., nu ştiu şi cred că nici nu mai e problema mea, oricum nici eu nu mai ţin minte, ar trebui să le recitesc, da n-am chef acum, mi-ar trebui o doză prea mare de autoironie şi ... ies la o ţigară
erau scrise şi ordinea cronologică a scrierii lor e cea dată de număr,
acu poate fi citit tot de la cap la coadă, un soi de volumaş de pseudopoezii.
dacă spun sau nu ceva chestiile astea, dacă spun ce aveam de gând..., nu ştiu şi cred că nici nu mai e problema mea, oricum nici eu nu mai ţin minte, ar trebui să le recitesc, da n-am chef acum, mi-ar trebui o doză prea mare de autoironie şi ... ies la o ţigară
1
periuţa de dinţi
căzută pe gresie sub chiuvetă
înroşită
mi-am făcut o despicătură
ca o gură
între coaste
să-mi spăl sufletul
plin de puroi
îmi ţin strâns între degete
periuţa roşie de dinţi
căzută pe gresie sub ghiuvetă.
căzută pe gresie sub chiuvetă
înroşită
mi-am făcut o despicătură
ca o gură
între coaste
să-mi spăl sufletul
plin de puroi
îmi ţin strâns între degete
periuţa roşie de dinţi
căzută pe gresie sub ghiuvetă.
2
vrei să-ţi spun cum mai sunt în ultima vreme?
nu?...
te-nţeleg... nu vrei
să mă auzi povestindu-ţi
cum am păşit masa de aer...
mi-ai spus să ne jucăm de-a orbul
în timp ce...
ştii ce? îmi place să merg
cu ochii închişi
atât încât uneori renunţ
nu poţi să deschizi ochii
dacă nu-i închizi
nu poţi să închizi ochii
dacă nu-i deschizi
nu?...
te-nţeleg... nu vrei
să mă auzi povestindu-ţi
cum am păşit masa de aer...
mi-ai spus să ne jucăm de-a orbul
în timp ce...
ştii ce? îmi place să merg
cu ochii închişi
atât încât uneori renunţ
nu poţi să deschizi ochii
dacă nu-i închizi
nu poţi să închizi ochii
dacă nu-i deschizi
joi, 15 ianuarie 2009
speculaţie matinală
mă uit peste cursu de la folclor, care-i aplecat mai mult asupra mentalităţii tradiţionale
şi se ştie oricum că înainte zeităţile nu eram nici bune nici rele, aveau cel mult aspecte preponderent benefice ori malefice (după caz), aşa că muritorii erau nevoiţi să-i îmbuneze periodic prin tot felul de ofrande, chestii, ritualuri etc.
dup aia îmi amintesc de camuflarea sacrului în profan a lui Eliade şi cum noi suntem o populaţie, totuşi încă, deţinătoare a unei mentalităţi destul de agrară, asta explică unele chestii
şi se ştie oricum că înainte zeităţile nu eram nici bune nici rele, aveau cel mult aspecte preponderent benefice ori malefice (după caz), aşa că muritorii erau nevoiţi să-i îmbuneze periodic prin tot felul de ofrande, chestii, ritualuri etc.
dup aia îmi amintesc de camuflarea sacrului în profan a lui Eliade şi cum noi suntem o populaţie, totuşi încă, deţinătoare a unei mentalităţi destul de agrară, asta explică unele chestii
miercuri, 14 ianuarie 2009
revoltă de dragul ei
chiar dacă ştiu că nu am dreptate, mi se par exagerate şi tâmpite toate măsurile care de ceva vreme încoace
se tot iau împotriva fumatului!
ăştia tot scumpesc de-a sula ţigările, că ei îşi permit să le cumpere oricum, un pachet de ţigări ar trebui să coste vreo 2-3 lei, dacă n-am plăti statului restul pănă la preţul din magazin. numi convine de nici un fel să plătesc pentru dreptul de a fuma, că asta înseamnă toate taxele puse peste preţul normal. e ca şi cum mi-aş cumpăra pe lângă ţigări şi un bilet care-mi dă dreptul să le fumez
mai am o problemă şi cu nefumatu în locurile publice, da... ştiu că n-am dreptate, da tot mi se pare chestia asta un fel de persecuţie.
în plus toate campaniile antifumat sunt tâmpite şi nu cred că au făcut campaniile lor să se lase de fumat nici măcar un singur om. sunt doar bani aruncaţi de-a pula
dacă nu vreau să mă las de fumat, deşi recunosc că fumatul e o tâmpenie, totuşi nu văd de ce trebuie să finanţez cu fiecare jumate de pachet campanii tâmpite
aşa, şi pozele alea de pe pachete sunt chiar drăguţe, de-a dreptul candide şi chestia aia cu "Fumătorii mor mai tineri" e genială, păi nu asta vrem toţi să fim tineri pănă murim!
se tot iau împotriva fumatului!
ăştia tot scumpesc de-a sula ţigările, că ei îşi permit să le cumpere oricum, un pachet de ţigări ar trebui să coste vreo 2-3 lei, dacă n-am plăti statului restul pănă la preţul din magazin. numi convine de nici un fel să plătesc pentru dreptul de a fuma, că asta înseamnă toate taxele puse peste preţul normal. e ca şi cum mi-aş cumpăra pe lângă ţigări şi un bilet care-mi dă dreptul să le fumez
mai am o problemă şi cu nefumatu în locurile publice, da... ştiu că n-am dreptate, da tot mi se pare chestia asta un fel de persecuţie.
în plus toate campaniile antifumat sunt tâmpite şi nu cred că au făcut campaniile lor să se lase de fumat nici măcar un singur om. sunt doar bani aruncaţi de-a pula
dacă nu vreau să mă las de fumat, deşi recunosc că fumatul e o tâmpenie, totuşi nu văd de ce trebuie să finanţez cu fiecare jumate de pachet campanii tâmpite
aşa, şi pozele alea de pe pachete sunt chiar drăguţe, de-a dreptul candide şi chestia aia cu "Fumătorii mor mai tineri" e genială, păi nu asta vrem toţi să fim tineri pănă murim!
...*...
roşu cer turn drum ceas pat scări aspirator apă crocodili aer
elefanţi triciclete găini aripi albastru gratii cărămizi pietre frunze
pahare caiete plastic tastatură ferestre ziduri uşi oameni cărţi
maimuţe alţi oameni scaune muşte flori trotuare copaci femei
crengi ghips gură păr portocale zăpadă zâmbete flegmă ţigări
iepuri cuvinte farfurii cartofi masă cheie papuci robinet buze
ochi picioare tălpi brazi trepte deal bardă tomberoane clădiri feţe
o pagină de jurnal dintr-o zi obişnuită a oricărui om obişnuit
elefanţi triciclete găini aripi albastru gratii cărămizi pietre frunze
pahare caiete plastic tastatură ferestre ziduri uşi oameni cărţi
maimuţe alţi oameni scaune muşte flori trotuare copaci femei
crengi ghips gură păr portocale zăpadă zâmbete flegmă ţigări
iepuri cuvinte farfurii cartofi masă cheie papuci robinet buze
ochi picioare tălpi brazi trepte deal bardă tomberoane clădiri feţe
o pagină de jurnal dintr-o zi obişnuită a oricărui om obişnuit
Abonați-vă la:
Postări (Atom)