Cornel se trezeşte brusc la 7 şi 34 de minute. Se uită la telefon şi nu-i vine să creadă, apoi... dacă l-ar fi privit cineva din uşa camerei cum stătea sub plapumă rezemat în cotul mâinii stângi în timp ce cu dreapta ţinea telefonul mobil, la care se uita nedumerit, ar fi văzut cum muşchii feţei i se relaxează, obrajii îi coboară câţiva milimetrii, buzele iniţial arcuite în sus se încovoaie strâmbându-se puţin, iar imediat după aceea se împreunează strânse ca atunci când îţi uniformizezi stratul de ir sau ca atunci când parcă ţi le-ai muşca pe amândouă odată de nervi.
Îşi explică: telefonul era pe silenţios şi alarma setată la ora 6:30 a sunat mută până când s-a plictisit.
Sare din pat şi, uşor încovoiat de spate, se-ndreaptă spre bucătărie pentru a-şi pregăti cafeaua. Aruncă zaţul rămas din ibric în closet. Zaţul era uscat şi când scutura ibricul, cu fiecare zvâcnitură a braţului încerca să se descotorosească de uşoara dezamăgire care-l năpădise. Ce idiot! Îşi spune, în timp ce pune ibricul pe ochiul mare aprins al aragazului. Se aşează şi scoate o ţigară din pachetul de Winchester roşu lung de pe masă.
Strânge ţigara ne-aprinsă între buze şi-şi aminteşte că luna asta era vorba să se lase de fumat. Mai sunt 3 zile din luna asta cu tot cu azi! Îşi spune şi aprinde bricheta. Se uită la flacără, o apropie încet de vârful ţigării, aude sfârâitul apei, lasă bricheta pe masă şi, cu ţigara ne-aprinsă în gură, aruncă trei linguri mari de cafea în apă. Învârte ţigara între buze, îi muşcă filtrul, ridică ibricul câţiva centimetrii deasupra flăcării, îl lasă uşor, îl ridică iar puţin când spuma cafelei clocotind se apropie de buzele ibricului, repetă mişcarea de trei ori în joacă.
Stinge focul şi scoate laptele din frigider. Îşi toarnă cafeaua şi amestecă zahărul, două linguriţe. Continuă să se joace cu ţigara ne-aprinsă dintre buze şi se gândeşte la toţi prietenii, cunoştinţele, în sfârşit, oamenii pe care-i ştie că s-au lăsat de fumat, apoi toarnă în cafea şi câţiva stropi de lapte, suficient cât să-i dea o culoare maro închis şi-şi dă seama că-i e frică să se lase. De la întâi mă las! Îşi spune. Până atunci... nu o să mai fumez deloc în cameră, nu o să mai fumez deloc în timp ce merg pe stradă şi nu o să mai fumez mai mult de o ţigară pe oră!
Îşi aduce din cameră Bătrânul şi marea, într-un volum subţire, împrumutat de la bibliotecă, citit şi răscitit, cu câteva foi desprinse, ieşite cu o jumătate de centimetru dintre celelalte, îndoite la colţuri şi uşor crăpate pe margini.
