Rusia, anul 2027, societate monarhică structurată după modelul monarhiei ţariste, mai ales cea condusă de Ivan cel Groazinic, dar şi cu măsuri politico-economice specifice unui regim comunist(vezi ghereta rusească înlocuitoarea supermarketurilor, unde se găsesc doar câte două tipuri de produse din fiecare categorie pentru a uşura viaţa cetăţenilor, înainte frustraţi şi frământaţi de abundenţa varietăţii produselor – ex: în ghereta rusească se găseşte carne doar cu sau fără os). Ţara e izolată de occident prin construirea Zidului de Vest, ambasadele străine sunt desfiinţate, cetăţenii renunţă la paşapoarte – arse în Piaţa Roşie, iar Kremlinul e vopsit în alb.
Romanul se desfăşoară pe parcursul unei singure zile, trăită şi narată de opricinicul Komiaga. Poliţie secretă creată în 1565 pentru a-l servi direct pe ţar Opricina e condusă de Tataie, apropiat al Conducăturului, şi e împărţită în două aripi: cea stângă şi cea dreaptă, Komiaga fiind un membru important al aripii drepte.
Ziua începe cu trezirea opricinicului Komiaga şi se sfârşeşte cu adormirea acestuia în braţele slujnicei Anastasia după o zi epuizantă în slujba Opricinei. Cu excepţia, poate, a mazilirii celui de-al doilea bărbat în stat, ginerele conducătorului, în urma unui scandal piromano-sexual, ziua opricinicului e una ordinară care se va repeta fără încetare, cel puţin atât timp cât va face parte din Opricină şi va rămâne în viaţă.
Cu o scriitură extrem de clară şi de precisă, adesea cu un stil sărăcăcios, întrerupt doar de fragmentele când personajele consumă prafuri sau peştişori de aur (cel mai tare drog găsibil pe piaţa rusească – drog procurat în acea zi chiar de Komiaga drept o parte din şpaga primită de la o primă balerină), dar şi în descrierea halucinaţiei Sorokin rămâne la fel de precis.
Personajele lui Sorokin sunt de obicei gata conturate, nu au dileme, nici probleme metafizice, par a fi nişte roboţei lucioşi desenaţi foarte exact şi cu parametrii ficşi, care-şi fac datoria cu o obedienţă de nezdruncinat până când cineva îi va distruge la propriu sau se vor auto-distruge. De obicei totul e la propriu, deşi romanul e o satiră politică, în interiorul naraţiunii un om spânzurat e un om spânzurat, căcatul e căcat (Juna dintre deciziile Conducătorului e interzicerea vulgarităţilor), drogul e drog, banii sunt bani, şpaga e şpagă etc.
Imaginează-ţi 1984 narat din perspectiva unui adjuvant direct al Big Brotherului sau un evenual roman despre regimul comunist neaoş narat de un securist din direcţia 5 a securităţii. Aşadar Ziua Opricinicului e departe de-a fi o poveste care prezintă un regim cu intenţia făţişă de-l contesta, mă refer din prisma naraţiunii – naratorului, în mod direct de la nivelul exclusiv al textului regimul e unul în continuă perfecţionare în timp ce Conducătorul e cel mai bun şi cel mai tare, poate singurul moment în care e prezentat poporul e într-una din misiunile zilei pentru opricinicul Komiaka când trebuie să închidă gura unui artist popular al cărui cântecel făcea aluzii directe şi deşucheate la adresa Conducătoarei – e singura misiune neîndeplinită de Komiaga.
Altfel un roman fain şi lejer la lectură – îl citeşti într-o zi.
Însă recomand înaintea Zilei Opricinicului, Dimineaţa lunetistului, volum de povestiri găsibil de asemenea la judeţeană.
A... şi o mostră de Sorokin găsiţi aici:
Şi dac tot trece cineva pe la raftul cu ruşi, se poate încerca şi Pelevin, Mitraliera de lut – roman halucinat la propriu. (pentru cine ştie maghiară mai e şi Generetion P de acelaşi Pelevin, care acum aflu că a fost şi ecranizat)
*Atât Pelevin, cât şi Sorokin îs scriitori ruşi contemporani, din ce-am văzut, probabil unii dintre cei mai apreciaţi şi contestaţi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu