ceaţă
stoc de chef epuizat
pânza pe care se va fi fost pictat mâine-i plină de praf
prezentul trece nu vine
nimic nu-ţi umple gura de clei şi dulce mai mult decât un cub
de rahat tras prin zahăr
pudră în dinţi entuziasmul se sufocă sub cearşaful
murdar al albului
te apucă de faţă râsul când rămâi singur şi plouă
mărunt cu boabe mari de nu
îţi asumi fără vlagă rotirea în jos eşti legat de un burghiu
lipit cu scoci de mânerul
bormaşinii care sfornăie şi vorbeşte singură
cuvintele coborârii se termină-n semne de-ntrebare
îţi răspunzi doar ţie când nu mai suporţi refrenul bâzâitor
înghite-le cuvintele nu mai înseamnă ceva anume
sunt doar acţibildurile din pungi de chipsuri
pe care nu le mai ronţăi
pentru că nu mai vrei să auzi cum trece
timpul preferat gol încrâncenării
revolta şi lupta şi voinţa şi mâine şi poimâine
sunt lăsate pentru alte zile
azi nu se mai întâmplă nimic
în afară de somnul întrerupt de tuse
şi de vorbe răguşite
umplute cu flegmă din gât şi din alte vremuri
când anii erau alţii
şi ploaia cădea cu nu ştiu dacă la fel de multe nu-uri
nu-ţi mai rămâne dect să zâmbeşti
când eşti singur şi să spui de-aia