3 cuvinte

lună, hoţ, extaz


la început au fost 2: mă-sa şi tat-su, acum e doar el.

pe parcurs au fost mai multe ele, acum e doar el şi ea. ea nu este o femeie, chiar dacă ea este de gen feminin. ea a fost cu el încă de la început. atunci mai era doar mă-sa cu picioarele răşchirate şi o moaşă, pentru că ginecologu şi tat-su borau în budă. borau în aceeaşi budă după 2 beţii separate. moaşa purta un halat alb cu 5 nasturi.
- aveţi un băiat sănătos! spune moaşa.

mă-sa nu spune nimic. încă o doare dar un zâmbet uriaş îi acoperă corpul.

- vreţi să-l ţineţi în braţe? o întreabă moaşa după un timp. timp în care mă-sa nu văzuse nimic din cauza zâmbetului care-i închidea ochii.
- da! spune mă-sa.
moaşa îi dă copilul. copilul ţine pumnul drept încleştat şi moaşa poartă un halat cu 4 nasturi.

acum el ţine mâna dreaptă în buzunar şi se joacă cu nasturele.

a învâţat să meargă singur. întâi în patru labe, apoi în picioare. a învăţat să meargă singur deoarece îl atrăgeau obiectele.
e noapte. mă-sa şi cu tat-su se fut. el doarme într-un pătuţ foarte jos şi fără gratii. el visează verigheta maică-si. se trezeşte. se rostogoleşte din pătuţ, ajunge pe podea. se-ntoarce pe burtă, apoi se-ntoarce pe spate, apoi se-ntoarce pe burtă... ajunge la uşa camerei sale. uşa e larg deschisă. trece cu mari greutăţi, ceva vânătăi şi dureri în jona coastelor peste prag.
aude zgomote ciudate din camera părinţilor. recunoaşte vocea mamei. ajunge la uşa dormitorului care e întredeschisă. nu ştie sigur dacă ai lui au un vis frumos sau un coşmar. pentru câteva secunde mâna maică-si atărnă lângă pat. vede inelul şi îşi aminteşte că nu-l interesează ce visează ei când sunt singuri.
se sperie. i se pare că taică-su s-a trezit. zboară spre el ceva asemănător cu biberonul de la sticla lui cu lapte. îl i-a în mână, parcă ar fi o suzetă pentru oameni mari. ştie că nu trebuie să o bage în gură. ieri maică-sa la plesnit peste mânuţă când a vrut să facă treaba asta cu suzeta vecinei. suzeta asta are şi ea un fel de inel ca al maică-si, doar că nu e auriu. e prea speriat să mai ajungă până la patul lor. şi în plus vede că degeaba ar ajunge. maică-sa îşi ţine mâinile sub plapumă şi stă cu spatele la taică-su care stă pe spate. în timp ce se întoarce spre camera lui îşi dă seama că nu mai trebuie să se tot întoarcă de pe burtă pe spate, pentru a se deplasa. şi-a încordat puţin funduleţu, apoi braţele şi păşeşte pe genunghi.
bagă prezervativu sub pătuţ şi se culcă pe podea. copiii mici obişnuiesc să cadă.
a 2-a zi mă-sa i-a făcut scandal lui tat-su că a căzut bebe din pat şi că poate să rămână handicapat pe viaţă sau doamne fereşte ce se mai poate întâmpla să batem în lemn. a 3-a zi tacă-su a cumpărat un pătuţ cu gratii.
apoi la scurt timp după ce a învăţat să meargă maică-sa şi-a pierdut verigheta. şi în următoarele zile acelaşi lucru i s-a întâmplat şi lui taică-su.

este în clasa a 7-a. profa de mate îl scoate la tablă şi îi dă o problemă de geometrie. el se uită la tablă şi nu i se pare chiar aşa neagră. profa îşi dă seama că nu ştie să rezolve problema şi atunci îi spune:
- dacă îmi scrii pe tablă teorema lui pitagora îţi dau un 6.
el se uită la tablă şi vede că poate citi ce s-a scris la orele trecute, pentru că elevul de serviciu nu a şters-o bine.
- atunci spune-mi-o şi-ţi dau 5! îi spune profa.
el îi spune teorema şi se duce în bancă.
începând din semestrul viitor au început să dispară făşii foarte înguste din tablă.
venea la şcoală cu un diamant de tăiat sticlă şi la sfârşitul orelor după ce toţi colegii lui plecau grăbiţi, el rămânea şi tăia în fiecare zi câte o făşie, pe care o punea în ghiozdan şi apoi o depozita acasă în pod.

părinţii lui nu călcaseră niciodată în podul casei de când s-au mutat acolo. asta până când într-o zi a cedat tavanul. s-a-ntâmplat pe la ora 10 dimineaţa. întâmplător în acea zi părinţii l-au luat cu maşina de la liceu şi au venit împreună acasă după ce înainte mâncaseră la restaurant pentru că era ziua celui de-al doilea nume al maică-si, de a cărui existenţă el nici nu ştia.
taică-su a deschis uşa. acum uşa de la intrare dădea direct în pod, unde erau cam 80%
din obiectele dispărute în ultimii 14-15 ani din cartier şi nu numai.
el a scăpat ieftin pe de o parte pentru că avea doar 17 ani şi pe de altă parte fiindcă furând obiectele prin descompunere deveniseră imposibil de recunoscut pentru proprietari.

acum are 33 de ani. priveşte în pâmânt şi aşteaptă verdictul comisiei de psihologi. ştie că e singurul lucru care mai contează acum pentru el. priveşte parchetul din sala de judecată, ţine mâna dreaptă în buzunar, se joacă cu nastturele moaşei, şi se bucură că i l-au dat înapoi, deşi face parte din probele de la dosar.

are 30 de ani şi este prima dată când vede casa poporului.

are 31 de ani şi o aripă a casei poporului a dispărut.

are 32 de ani şi casa poporului este cât casa scântei.

are 32 de ani jumate şi în locul casei popurului a apărut arcul de triumf.

are 32 de ani şi 7 luni şi casa poporului a reapărut, doar că prezintă numeroase greşeli de construcţie şi e amplasată pe o păşune.

acum el încă aşteaptă. comisia formată din psihologi s-a retras în altă încăpere pentru o ultimă consultare. prima parte a verdictului a fost deja rostită. condamnare pe viaţă. ceea ce vor spune phihologii va conta doar pentru a se stabili locul detenţei.
comisia intră în sala de judecată. toţi sunt nişte boşorogi frustraţi cu faţă de einstein. este o comisie internaţională. nu de foarte mult timp se descoperise că luna are atmosferă şi apă şi că acolo sunt condiţii prielnice de viaţă. pentru că nu se ştia încă la ce să o folosească, s-a hotărât ca pentru moment să fie folosită ca loc de detenţie pentru infractorii consideraţi irecuperabili, dar care nu făceau infracţiuni din porniri criminale. până în acest moment nu existase o asemenea condamnare la nivel mondial.
reprezentantul comisiei se ridică în picioare şi face semn că vrea să ia cuvântul. se face linişte. el izbucneşte în râs. îşi aminteşte cum le povestea maică-sa vecinelor că copilul ei s-a născut cu un nasture în pumn. reprezentantul comisiei spune un singur cuvânt: irecuperabil.

acum are 34 de ani şi este singur pe lună. în primele 2 luni s-a convins de acest lucru. în luna a 3-a s-a convins că ea nu l-a părăsit. cleptomania a rezistat călătoriei spaţiale.
pentru că pe lună nu are ce fura. a luat o piatră şi a tras o linie care forma un cerc de câteva hectare. astfel a furat o parte din lună. a vrut să mai fure şi alte părţi prin acelaşi mijloc, dar şi-a dat seama că aşa o să termine foarte repede treaba.
a început să fure pietre. lua o piatră din exteriorul cercului său şi o arunca înăuntru. după ce a furat toate pietricele, a continuat cu bolovanii si apoi cu munţii de pe lună.

acum are 40 de ani şi luna cu excepţia unui munte conic imens este o suprafaţa perfect plană.

acum are 44 de ani şi de 4 ani nu a mai furat nimic. este disperat. în ultimul timp şi-a defulat frustrarea prin masturbare. a folosit pe rând ca subiecte toate femeile pe care le-a avut pe pământ, apoi toate femeile pe care le-a văzut pe pământ. lucrul acesta nu l-a ajutat cu nimic. îşi privea muntele, ştia de unde a furat fiecare pietricică, ţinea minte cum a plănuit furtul, cum s-a furişat să nu-l vadă nimeni. era mai mândru de isprava asta decât de cea cu casa poporului. ar fi vrut să şi-o tragă cu pietrele de pe lună. dar nu ştia cum să le abordeze. nu putea să comunice cu ele, credea că orice le-ar fi spus, ele nu i-ar fi răspuns. aşa că a început să se masturbeze gândindu-se la ele.

acum are 45 de ani. şi de azi are o nouă colegă de celulă. o tipă foarte bună. deşi era îmbrăcată într-un costum de astronaut, ca şi el de altfel, se vedea că are un corp perfect.
el o vede. ea zâmbeşte. el zâmbeşte. ea se-ndreaptă spre el. el uită dintr-o dată de toată suferinţa lui de pâna atunci, se simte ca la 18 ani. ea se-ndrăgosteşete de el.
nu se mai salută. se iau în braţe şi se sărută. se desbracă unul pe celălalt. sunt goi şi se sărută.
el îi smulge cercelul din buric şi cu o expresie orgasmică escaladează muntele conic alergând gol şi aşează cercelul în vârf