fiind copil... eram aşa un idiot, totuşi adorabil, incât aşteptam să mă fac mare... să ajung cavaler, să-mi iau un cal şi să alerg... atât!
apoi să mă opresc, să descalec, să ard o zână fecioară, să o las dracu ştie prin ce loc feeric, să încalec şi să-mi continui alergarea... ştiind că o zână mă aşteaptă undeva pe un pat de lacrimi,
ca-n basme, şi mie nu-mi mai rămâne decât să-mi aduc aminte unde...
de atunci am intrat de atâtea ori în picaj dintre vise, încât acum visez doar prăbuşiri...
într-o continuă convalescenţă!
prima vomă a fost patetică...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu