mă las pe spate în patu meu, cu tastatura mea, în camera mea, în braţe, la mai mult de jumatea unui winchester roşu lung... şi-mi spun... măcar...
că dacă tot mă simt aiurea, că dacă haha deşi mă simt bolnav, nu mă simt chiar atât de singur cum mă simţeam săptămâna trecută pe la-nceputu ei
că deşi am umblat ca ha un atom brownian tot sfârşitu sătămânii ăsteia pentru nişte bane bani pe care nu i-am mai făcut, m-am ales cu visele ce mi-au desăvârşit oraşu oniric
şi că măcar mai am încă un winchester roşu lung pe masă
ştii cum îi mă când gândurile şi imaginaţia ţi-o iau prin faţa ochilor şi cuvintele pe care le ştii, şi nu-s puţine, nu ţi-ajung, şi culorile din spatele pleoapelor îţi epuizează ochii deschişi
tot io îs mă, tot ăla ce-şi spunea alergător după cai verzi pe pereţi.... numa că nu ştiu ce pulă! ori io ori pereţiii... ori că s-or golit pereţii ori că-mi tre mie ochelari - şi asta-i alt futai, alţi bani, altă chestie pe care tre s-o car după mine şi de care tre să am grijă
aşa şi dac are careva o maşină de tuns să lase un offline!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu