260110

ştii care-i faza cu o viaţă perfectă
că devine insuportabil de nasoală când nu mai visezi

pentru fiind perfectă nu mai are sens să visezi, nu mai ai ce

istoric al atitudinii mele faţă de uat, o schiţă
paranteză: în continuare minunatoric închid paranteză
alo, vezi că se fac pregătiri pentru admitere la regie
bine
apoi admitere examen no comment
ştiam că are să fie bine, că ştiam cum are să fie, ştiind în mare cum şi care-i lumea
apoi bine
apoi au urmat surprize plăcute şi neplăcute
apoi iar bine
apoi au urmat surprize mai mult neplăcute
apoi iar bine

apoi scurt circuit
frate ai la dispoziţie o clădire întreagă cu tot ce presupune, oameni săli bar bibliotecă etc, în care poţi să faci tot ce-ţi trece prin cap

şi de ce să nu faci
şi ce dacă o să faci nişte tâmpenii colosale
cu cât mai colosale cu atât mai bine
reflecţie: sunt 2 perioade în viaţa unui artist când îşi permite şi i se permite să facă tâmpenii, şi mulţi dintre noi nu o să apucaţi perioada nr 2, pentru că perioada nr 1 e şcoala, iar perioada nr 2 începe abia după ce eşti aşa de tare şi de blană, şi eşti recunoscut ca atare, încât îţi permiţi să faci orice căcat

ceva mai devreme mă uitam cu anda la nişte ţurţuri, era un fel de copăcel sau ceva plin de ţurţuri şi mă uitam la imaginea aia şi mă simţeam aşa de varză şi de... nu ştiu de ce am lapsus de vreo 3 zile pe cuvântu ăsta care seamănă cu indolent da e cu totu şi cu totu altceva

pentru cei care se-treabă de ublu iarna în tricou
pentru că şi atunci când port bluză, dacă nu au observat, îmi ridic mânecile
nu pot să stau cu antebraţele acoperite, simt că mă sufoc

fază: de aproape juma de an ştiam/credeam că anda e stanca, invers nu pentru că nu ştiam cine e stanca
apropo, foarte bun ceaiu ăla

a... şi îmi căutam aparatu sau cum îi spune de rulat ţigări şi am găsit asta: "Cu toţii purtăm măşti. Cine suntem cu adevărat, aflăm atunci când ieşim la aplauzele îngerilor." foarte fain, deşi încă nu prea înţeleg care-i şmecheria, poate că şmenu e că nu-i niciun şmen
şi totuşi am o întrebare: where are those fucking angels?
nu ştiu de ce da-n engleză sună mai puţin brutal, vulgar şi mai apersonal

şi mi-e sete aşa că o să risc să fie citit postu ăsta
că nu mai am chef să stau să scriu iar unu interminabil
şi dacă totuşi aş vrea să mă asigur aş putea să dau copy paste eseului despre literatură şi teatru sau celui despre aristofan d-as banale şi naşpete

mă duc să-mi pun o cană plină de sifon şi dac mă mai gândesc poate dau copy paste celui despre teatru şi literatură
mi-era atât de sete că până la calc am băut toată apa şi a trebuit să mă-ntorc să-mi pun alta

aşa că numa de-a-n pixdea şi de ciudă o să-i dau copy paste
până una alta o să-mi rulez o ţigară

copy

Teatru vs Literatură

valentin covaciu

premiză: teatrul nu este lietratură.



conluzie: teatrul este o artă distinctă.



Eu acum spun: teatrul este arta care utilizează ca instrumente celelalte arte în deplinătatea lor formală, dar semantic deturnate.

muzica este muzică, textul este text (literatura este literatură) etcetera

ce face teatrului să i se spună teatru este fanicul punct



textul tipărit pe hârtie, deşi este etichetat teatru, este literatură. teatrul începe din momentul în care se pune un piciorul în spaţiul scenic.



artele care se întâlnesc în teatru, în spaţiul scenic (care nu trebuie să fie scena), sunt într-un conflict perpetuu.

mişcarea este specifică teatrului, în afara mişcări nu se crează, nu se produce, nu se întâmplă nu se manifestă nimic, mişcarea generează întâlnire, întâlnirea înseamnă conflict.



uneori literatura atinge rolul protagonistului în toată povestea asta.

cazul cel mai flagrant: teatrul absurd. aici textul este centrul pământului. teatrul se literalizează prin forţa cinetică, fanică, conflictuală intrinsecă textului.

conflictul, personajul principal e textul.

dacă ne uităm cu celălat ochi asupra relaţiei teatru literatură în cazul teatrului absurd (sau ludic – ar fi un exemplu asemănător) se vede cam aşa: textul tipărit cuprinde intrinsec mişcare, fanic conţine aşadar ceea ce numeam specific teatrului, putând fi numit teatru.



luate separat artele cuprinse, utilizate în teatru sunt fiecare un monolog distinct, diferit. când se întâlnesc începe dialogul, în conversaţie se mai păstrează doar forma fiecăruia, conversaţia este un obiect nou, care transmite altceva receptorului decât fiecare dintre monologuri.



blocaj



„Faptul că unul din mijloacele sale de reprezentare este şi vorbirea omenească, nu trebuie să facă a se lua teatrul ca un gen de literatură; din acest punct de vedere ar avea mai multă rudenie cu oratoria.”
Caragiale


în cursul de literatură comparată al lui Moraru spune că literatura se amestecă în asemenea hal, acum, cu filosofia, încât nu se mai poate face diferenţa, aşa că mă-ntreb dacă teatrul n-ar putea să se amestece cu literatura în asemenea hal încât să nu se mai poată...



„Nu! Teatrul şi literatura sunt 2 arte cu totul deosebite şi prin intenţie şi prin modul de manifestare al acesteia. Teatrul e o artă independentă, care ca să existe în adevăr cu dignitate, trebuie să pună în serviciul său pe toate celelalte arte, fără să acorde vreuneia dreptul de egalitate pe propriul teren.”
Caragiale

paste

şi dacă aş mai bate un cui aş mâzgăli până dimineaţă şi aş băga un post de v-ar durea degetele să daţi scroll
dar trebuie să fiu econom ultimele veşti sunt îngrijorătoare

şi într-un post viitor o să dezvolt şi subiectul minunatoricului uat

cui
punct