no că de mâine se gată şi perioda asta de masacrare a florilor

nici măcar n-a fost vreun act de bravură -
da cum jobu ăsta m-a adus la sapă de lemn
să nu mai spun de extenuarea neuronală
şi de futerea inspiraţiei
- anu ăsta în minunata periodă insuportabilă dintre 14.02 şi 08.03 (azi)
n-am luat/dat nici măcar una bucată floare

aşa şi azi în această minunată zi în care comemorăm
apariţia noului tip de făptură provocatorea de insomnii
femeia modernă educată muncitoare cu drept de vot şi toate alte alea
nu urez nimănui nimic şi nici nu mă mai consum

pe de altă parte chiar m-am trezit într-o dispoziţie bună
aseară am ars câteva bonuri am făcut şi clătite - astea mai spre dimineaţă :))
aşa că o să dau copy-paste la asta:

Allen Ginsberg - Song

The weight of the world
is love.
Under the burden
of solitude,
under the burden
of dissatisfaction


the weight,
the weight we carry
is love.


Who can deny?
In dreams
it touches
the body,
in thought
constructs
a miracle,
in imagination
anguishes
till born
in human--
looks out of the heart
burning with purity--
for the burden of life
is love,


but we carry the weight
wearily,
and so must rest
in the arms of love
at last,
must rest in the arms
of love.


No rest
without love,
no sleep
without dreams
of love--
be mad or chill
obsessed with angels
or machines,
the final wish
is love
--cannot be bitter,
cannot deny,
cannot withhold
if denied:

the weight is too heavy

--must give
for no return
as thought
is given
in solitude
in all the excellence
of its excess.

The warm bodies
shine together
in the darkness,
the hand moves
to the center
of the flesh,
the skin trembles
in happiness
and the soul comes
joyful to the eye--

yes, yes,
that's what
I wanted,
I always wanted,
I always wanted,
to return
to the body
where I was born.


San Jose, 1954