de paradigmă blogărească punct
după cum se va observa titlul blogului devine, după o lungă serie de alte schimbări și alte schimbări, „un șantier numit Covaciu”, e un gând mai vechi, dar reținerile le-am avut și din lipsă de timp și din cauza cuvântului „șantier”, nu detaliez, că nu cred că are rost...
Așa, vorbim și de o definire mai clară a personalității și identității mele blogărești.
În primul rând indiferent dacă mă aflu în spațiul virtual sau nu, e bine de știut că eu sunt:
Valentin Covaciu de profesie Valentin Covaciu!
apoi
acest blog va rămâne un spațiu al visurilor, gândurilor, încercărilor mele deschide literar-artistice etc, plus întâlniri cu obiecte, produse artistice
pentru a-mi vărsa năduful referitor la societate și cultură, de pe unde trăiesc și trec în general, voi deschide un nou blog pe wordpress, acesta există, http://valiacid.wordpress.com/, dar urmează să fie alimentat :)
mă gândesc cu ocazia asta să fac și un pdf, cu-n best of al blog-ului de până acum, daaa urmează să fac un inventar și voi hotărâ după aceea dacă e cazul, dacă se merită sau nu...
deocamdată, toate bune :)
miercuri, 14 noiembrie 2012
joi, 8 noiembrie 2012
coffee story(4): pickamer
Știați că sunt mai multe tipuri de pickamere? Eu am ajuns un pickamerist profesionist de conjunctură. Sunt un om care se implică în ceea ce face din necesitate. Când simt că fac ce fac ca pe o aflare în treabă, nu mă simt sănătos și chiar dacă nu-mi place, dacă tot o fac, mi-am dat seama că-i mai fain să-ți faci treaba ca pe o chestie meseriașă, decât ca pe ceva nasol. Știi cum îi, îți spui, fratele meu, nu ești singuru om de pe lumea asta, care nu lucră ce vrea să facă. Mai bine bagi capu-n față ca un berbec și speri că nici mâine nu-i poimâine. Știi cum îi, poate că nici ție nu-ți place-n ce lume o duci de pe o zi pe alta, da poate că nici lumea nu-i încântată de persoana ta, poate că nu-ți convine ce ți-o dat Dumnezo, da poate că nici lui ce-ai făcut cu ce ți-o dat și tot așa. Mă, știi, io cred că ăl de sus, dacă tot îi sus, îi numai ce visăm noi mai fain. Îi așa un fel de ce și cum ni s-ar părea nouă să fie cel mai mișto la oameni și la lume. Numa că și oamenii și lumea suntem tot noi.
No, bine, să mă-ntorc la pickameru vieții lu pește! Mie îmi place unealta asta de mor, să fie clar, da unealta asta îmi atârnă de gât ca râma care-l scoate pe pește din tău. Și știi cum îi, că am un patron, meseriaș, de treabă și bengos, așa de felu lui omu, numa că trage de tine ca la o multinațională, după ce ești tratat ca unu care dă la sapă, am colegi care spun că mai rău. Acuma, eu nu știu, tată, cum îi la multinaționale, de la prieteni, numa, mă scuzați, știți cum îi, unu spune una altu spune alta, da când mai mulți spun tot aceeași treabă, parcă îți vine să spui, mă, poate că-i așa.
Eu nu-s, știți cum îi, nici prea prea, nici prea prea, nu spun că-s cult, da față de unu și de altu, îs mai de doamne ajută, față de altu și de unu, ca să fac un șmen de limbă, îs vai de viața mea, numa că, zic eu, o bucată de raft de cărți în școală am citit și eu că am vrut, că nu, că mi-o plăcut, că nu, eu dacă ceva trebuie făcut fac, că așa mă știu. Și, nu să mă laud, da ce vreau de la viața mea consider că știu, apoi ce visez, iarăși, numa că asta mă ajută și nu tot atât.
Care-i treaba cu pickameru? În primul rând că-i iubirea vieții mele, după femei, cu diferența că pe el îl am, îl stăpânesc și-l înțeleg, că la femei, știți cum îi, mai greu. Nici cu pickameru nu-i ușor că, vorba aia, Domnu îți dă, da nu-ți bagă în traistă, așa-i și cu domnu patron, așa că eu visez, de când am început să lucru, să nu mai lucru. Să nu mai lucru pentru altu, că dacă nu vrei să dai ortu la popă, ce nici nu vreau că mai bine îl țin pentru mine, atunci, tată, trebuie să lucrii, altfel... Știi cum îi, unii o mâncat, alții n-or avut parte când o fost mici, da s-o vărsat tot căcatu peste ei după aia.
No, bine, să mă-ntorc la pickameru vieții lu pește! Mie îmi place unealta asta de mor, să fie clar, da unealta asta îmi atârnă de gât ca râma care-l scoate pe pește din tău. Și știi cum îi, că am un patron, meseriaș, de treabă și bengos, așa de felu lui omu, numa că trage de tine ca la o multinațională, după ce ești tratat ca unu care dă la sapă, am colegi care spun că mai rău. Acuma, eu nu știu, tată, cum îi la multinaționale, de la prieteni, numa, mă scuzați, știți cum îi, unu spune una altu spune alta, da când mai mulți spun tot aceeași treabă, parcă îți vine să spui, mă, poate că-i așa.
Eu nu-s, știți cum îi, nici prea prea, nici prea prea, nu spun că-s cult, da față de unu și de altu, îs mai de doamne ajută, față de altu și de unu, ca să fac un șmen de limbă, îs vai de viața mea, numa că, zic eu, o bucată de raft de cărți în școală am citit și eu că am vrut, că nu, că mi-o plăcut, că nu, eu dacă ceva trebuie făcut fac, că așa mă știu. Și, nu să mă laud, da ce vreau de la viața mea consider că știu, apoi ce visez, iarăși, numa că asta mă ajută și nu tot atât.
Care-i treaba cu pickameru? În primul rând că-i iubirea vieții mele, după femei, cu diferența că pe el îl am, îl stăpânesc și-l înțeleg, că la femei, știți cum îi, mai greu. Nici cu pickameru nu-i ușor că, vorba aia, Domnu îți dă, da nu-ți bagă în traistă, așa-i și cu domnu patron, așa că eu visez, de când am început să lucru, să nu mai lucru. Să nu mai lucru pentru altu, că dacă nu vrei să dai ortu la popă, ce nici nu vreau că mai bine îl țin pentru mine, atunci, tată, trebuie să lucrii, altfel... Știi cum îi, unii o mâncat, alții n-or avut parte când o fost mici, da s-o vărsat tot căcatu peste ei după aia.
Scrisoare deschisă despre răspunsul la răspunsul unei scrisori deschise
Uneori deschiderea unei sticle de vin poate dura mai mult, mult mai mult decât un solo de jazz. Fără să menționăm că obținerea ei s-a produs într-un interval de timp echivalent cu un concert.
Oameni suferă pe lângă noi.
A.Z. îmi spune, mai devreme, nu mai pot să mă enervez pe unu și pe altu, de fapt nici pe unu nu mai pot.
Eu m-am dus la baie, m-am pișat și mă simțeam bine. Am sunat-o pe M. și-i spuneam că mă simt bine, și mă simțeam fantastic vorbind cu ea, dar i-am spus că doresc să mai stau, că mă simt bine și sunt mulți oameni cu care aș vrea să mai vorbesc, că vreau să-mi exersez abilitățile sociale, nu foarte abile, momentan, spuneam, n-am mai vorbit cu nimeni. Am fumat câteva țigări, puținele abilități s-au dovedit epuizate și am fugit acasă.
Aș putea să mă plâng, sau să mă scuz, că am fost întrerupt. Tot timpul suntem întrerupți. E..., voi renunța la capitalele de după punct, atât de ciudat că am plecat dintr-un loc plin cu oameni ca să scriu scrisoarea asta deschisă și o scriu așa de încet. înainte de paragraful doi pornisem un clip cu mccoy tyner pe youtube, care ținea aproape 15 minute. o să pun un clip, din dreapta, îi spune „meditation(zen music)”, l-am pus și-ncepe fain, deși presupun că o să mă enerveze din trei motive. unu: deși ador influențele îndepărtat asiatic-muzicale, le aud la M.E. când se uită la serialul coreean în compania mea. doi: cuvântul meditație a căpătat o conotație neplăcută în masa vocabularului meu. trei: e prea monoton, deși ideea de zen îmi surâde.
Nu sunt un adept. aici aș pune o bulină în locul punctului.
venind spre camera mea, unde speram că voi scrie în sfârșit ceva, îmi spuneam că voi începe cu: am uitat ce voiam să spun, nu pot să spun asta, dar trebuie să schimb muzica că... nu că nu-mi place, dar acum mă disperă.
no bine, am pus un playlist cu mccoy.
mă gândeam că vroiam să vorbesc despre ceva și că în general vrem să vorbim despre ceva vorbind despre altceva. mă supăra, mai demult, că... da, hai să o luăm altfel. ești într-un loc, sunt oameni, toți vorbesc unii cu alții, te-ntristează că nu vorbesc pe bune, îi asculți și auzi, te-ntristezi și mai tare când îți dai seama că vorbesc pe bune.
mă simt foarte aiurea când folosesc cuvântul oameni. venind înspre unde sunt acum mi-am notat pe telefon: aș vrea să am un dispozitiv cu care să-mi înregistrez gândurile; incapacitatea oamenilor de a fi martori la necazul celuilalt. acum dispozitivul mi se pare superfluu. prin cap îmi trece doar că îmi vine tare să mă piș.
mi se pare foarte ciudat că suntem disponibili să acordăm din timpul nostru momente de înțelegere pentru un personaj ficțional, mai lungi ca unui om. cât de dureros e pentru tine când nu reușești să-i transmiți altuia cât de mult îți pasă de el, dar cum e pentru el, că nu o faci, îți vine și greu să te-ntrebi.
simt și-mi trec prin cap o tonă de senzații și gânduri, care mă apasă cu o greutate echivalentă, pentru care aș avea nevoie de o masă le fel de mare de posibilități de exprimare. aș vrea să pot să generez texte, imagini, clipuri, sunete și performări în ritmul în care simt și gândesc.
începe să mi se pară complet inoportun subiectul pentru și despre care ar fi trebuit să vorbesc. relatat succint: verificând mail-ul redacției, am văzut un text scris de nu mai știu cine, unui politician, chiar nu mai știu care, ca răspuns la răspunsul acestuia pentru o scrisoare deschisă a nu mai știu cui. după ce am deschis mailu și am văzut cât era de lung, am conștientizat subit că nu o să-l citesc niciodată. asta e tot.
Oameni suferă pe lângă noi.
A.Z. îmi spune, mai devreme, nu mai pot să mă enervez pe unu și pe altu, de fapt nici pe unu nu mai pot.
Eu m-am dus la baie, m-am pișat și mă simțeam bine. Am sunat-o pe M. și-i spuneam că mă simt bine, și mă simțeam fantastic vorbind cu ea, dar i-am spus că doresc să mai stau, că mă simt bine și sunt mulți oameni cu care aș vrea să mai vorbesc, că vreau să-mi exersez abilitățile sociale, nu foarte abile, momentan, spuneam, n-am mai vorbit cu nimeni. Am fumat câteva țigări, puținele abilități s-au dovedit epuizate și am fugit acasă.
Aș putea să mă plâng, sau să mă scuz, că am fost întrerupt. Tot timpul suntem întrerupți. E..., voi renunța la capitalele de după punct, atât de ciudat că am plecat dintr-un loc plin cu oameni ca să scriu scrisoarea asta deschisă și o scriu așa de încet. înainte de paragraful doi pornisem un clip cu mccoy tyner pe youtube, care ținea aproape 15 minute. o să pun un clip, din dreapta, îi spune „meditation(zen music)”, l-am pus și-ncepe fain, deși presupun că o să mă enerveze din trei motive. unu: deși ador influențele îndepărtat asiatic-muzicale, le aud la M.E. când se uită la serialul coreean în compania mea. doi: cuvântul meditație a căpătat o conotație neplăcută în masa vocabularului meu. trei: e prea monoton, deși ideea de zen îmi surâde.
Nu sunt un adept. aici aș pune o bulină în locul punctului.
venind spre camera mea, unde speram că voi scrie în sfârșit ceva, îmi spuneam că voi începe cu: am uitat ce voiam să spun, nu pot să spun asta, dar trebuie să schimb muzica că... nu că nu-mi place, dar acum mă disperă.
no bine, am pus un playlist cu mccoy.
mă gândeam că vroiam să vorbesc despre ceva și că în general vrem să vorbim despre ceva vorbind despre altceva. mă supăra, mai demult, că... da, hai să o luăm altfel. ești într-un loc, sunt oameni, toți vorbesc unii cu alții, te-ntristează că nu vorbesc pe bune, îi asculți și auzi, te-ntristezi și mai tare când îți dai seama că vorbesc pe bune.
mă simt foarte aiurea când folosesc cuvântul oameni. venind înspre unde sunt acum mi-am notat pe telefon: aș vrea să am un dispozitiv cu care să-mi înregistrez gândurile; incapacitatea oamenilor de a fi martori la necazul celuilalt. acum dispozitivul mi se pare superfluu. prin cap îmi trece doar că îmi vine tare să mă piș.
mi se pare foarte ciudat că suntem disponibili să acordăm din timpul nostru momente de înțelegere pentru un personaj ficțional, mai lungi ca unui om. cât de dureros e pentru tine când nu reușești să-i transmiți altuia cât de mult îți pasă de el, dar cum e pentru el, că nu o faci, îți vine și greu să te-ntrebi.
simt și-mi trec prin cap o tonă de senzații și gânduri, care mă apasă cu o greutate echivalentă, pentru care aș avea nevoie de o masă le fel de mare de posibilități de exprimare. aș vrea să pot să generez texte, imagini, clipuri, sunete și performări în ritmul în care simt și gândesc.
începe să mi se pară complet inoportun subiectul pentru și despre care ar fi trebuit să vorbesc. relatat succint: verificând mail-ul redacției, am văzut un text scris de nu mai știu cine, unui politician, chiar nu mai știu care, ca răspuns la răspunsul acestuia pentru o scrisoare deschisă a nu mai știu cui. după ce am deschis mailu și am văzut cât era de lung, am conștientizat subit că nu o să-l citesc niciodată. asta e tot.
luni, 29 octombrie 2012
Carduri de sănătate cu fir de aur sau despre dezinvoltura cu care se fură în ţara asta care nu există
În continuare veţi citi şi despre ninja-lăii de drumul mare.
Mediafax 3 august 2012:
Capital, 23 august 2012:
Ibidem:
Azi, 29 octombrie, citind un articol al colegei redactor pe sănătate la Zi de zi, în care vorbea de faptul că nimeni nu ştie nimic de momentul apariţiei acestor carduri, în condiţiile în care acest card de tip ninja, până acum, ar trebuie să fie folosit, să devină operaţional de la întâi ianuarie 2013. Oook, asta ca asta, că-i o pagubă administrativă... da ce nu-i păgubos în administraţia neaoşă când vine vorba de stat, că până şi utilizarea cuvântului "administraţie" devine improprie!
Faza e că una bucată din acest card costă 2 euro. În judeţul Mureş ar fi cam 500000 de mii de viitori posesori. Care nu o să dea un sfanţ pe el. Şi ar veni 1 milion de euro doar pentru Mureş.
De ce le-am numit carduri-ninja? Păi, cum naiba să coste 2 euro???
Acu am găsit şi un articolaş pe ziare.com, în care se spune că "producătorul carduului" va fi Imprimeria Naţională. Nu ştiu de ce, da când aud "Imprimeria Naţională", am aşa o impresie de sobrietate, eleganţă şi probitate, la fel cum ninja-lăii au imaginea unor borfaşi nobili.
Aşadar ninja-lăi de drumul mare se găsesc fără discriminare şi-n intituţiile cu aspect scorţos, cum se găsesc pe la infrastructură, transporturi şi oriunde altundeva e nevoie ca cineva să cheltuie nişte bani, care am o vagă impresie că-ntr-o mică măsură îmi şi aparţin.
Nobleţea şi dezinvoltura cu care aceşti ninja-lăi din administraţie fură pe faţă, cu cravată strânsă-n cât, nu poate stârni decât admiraţie. Calea lor, folosofia lor economică pare singura viabilă în acestă ţărişoară pierdută în fumul în care se ascund ei. Aşa că, propun să ne strângem, să organizăm un ONG şi să depunem un proiect pentru fonduri europene, pentru un program care s-ar numi aşa: "Cursuri intensive pentru începători de ninja-lăi în administraţie".
Obiective: în primul rând recuperarea prin fraudă a banilor pe care îi cotizăm la UE
Mediafax 3 august 2012:
Cardurile de sănătate, a căror distribuire va începe în septembrie, nu vor avea inscripţionat cuvântul "card", după ce unele organizaţii religioase au reclamat că acesta, citit invers, devine "drac", a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul şef al CNAS, Marius Filip.După rezolvarea problemelor mistice, înlăturarea maleficului şi stropirea cu bughetul de busoic înmuiat în agheasmă...
Capital, 23 august 2012:
CNAS a fost nevoită să scoată "dracul" din cardurile de sănătate, după ce mai multe organizaţii religioase s-au plâns că în denumirea "card de sănătate", se poate citi invers "drac de sănătate".Medicii de familie se simt traşi pe sfoară...
Ibidem:
"Ni se mai aruncă şi cardul de asigurat pe lângă birocraţia deja existentă. Dacă se va implementa acest sistem, îl vom folosi, dar refuzăm să inscripţionăm carduri, să facem borderouri şi raportări. În loc să consultăm pacienţii, facem înregistrări, inscripţionări, borderouri", a declarat preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, potrivit Agerpres.+
"Refuzăm să ne ducem la Casă să preluăm cardul. Este greoaie procedura", a mai spusTănăsescu, potrivit Agerpres.Titlul articolului din Capital era: Cardul de sănătate: după ce a fost catalogat drept malefic, acum este o pagubă administrativă
Azi, 29 octombrie, citind un articol al colegei redactor pe sănătate la Zi de zi, în care vorbea de faptul că nimeni nu ştie nimic de momentul apariţiei acestor carduri, în condiţiile în care acest card de tip ninja, până acum, ar trebuie să fie folosit, să devină operaţional de la întâi ianuarie 2013. Oook, asta ca asta, că-i o pagubă administrativă... da ce nu-i păgubos în administraţia neaoşă când vine vorba de stat, că până şi utilizarea cuvântului "administraţie" devine improprie!
Faza e că una bucată din acest card costă 2 euro. În judeţul Mureş ar fi cam 500000 de mii de viitori posesori. Care nu o să dea un sfanţ pe el. Şi ar veni 1 milion de euro doar pentru Mureş.
De ce le-am numit carduri-ninja? Păi, cum naiba să coste 2 euro???
Acu am găsit şi un articolaş pe ziare.com, în care se spune că "producătorul carduului" va fi Imprimeria Naţională. Nu ştiu de ce, da când aud "Imprimeria Naţională", am aşa o impresie de sobrietate, eleganţă şi probitate, la fel cum ninja-lăii au imaginea unor borfaşi nobili.
Aşadar ninja-lăi de drumul mare se găsesc fără discriminare şi-n intituţiile cu aspect scorţos, cum se găsesc pe la infrastructură, transporturi şi oriunde altundeva e nevoie ca cineva să cheltuie nişte bani, care am o vagă impresie că-ntr-o mică măsură îmi şi aparţin.
Nobleţea şi dezinvoltura cu care aceşti ninja-lăi din administraţie fură pe faţă, cu cravată strânsă-n cât, nu poate stârni decât admiraţie. Calea lor, folosofia lor economică pare singura viabilă în acestă ţărişoară pierdută în fumul în care se ascund ei. Aşa că, propun să ne strângem, să organizăm un ONG şi să depunem un proiect pentru fonduri europene, pentru un program care s-ar numi aşa: "Cursuri intensive pentru începători de ninja-lăi în administraţie".
Obiective: în primul rând recuperarea prin fraudă a banilor pe care îi cotizăm la UE
miercuri, 24 octombrie 2012
O vreaaaaaaau!
Iar am dat peste o cronică a cărţii lui Doris Mironescu, Viaţa lui M. Blecher - Împotriva biografiei şi iar mi-am amintit că vreau să o cumpăr, dar că nu am găsit de unde, cartea a apărut în 2011 şi aflasem de ea cred că nu la mult timp de la apariţie tot de pe romaniaculturala.ro.
Site-ul editurii există, numa că se termină prin vreo 2010, şi la căutarea pe fratele mai mare Google apar o grămadă de alte recenzii, da nime nu-ţi zice nici măcar Google-u de unde o poţi procura.
Până la noi veşti, citesc cronici X-(, asta-i pe azi.
A... si un interviu cu Doris Mironescu de pe Agenţia de Carte
Site-ul editurii există, numa că se termină prin vreo 2010, şi la căutarea pe fratele mai mare Google apar o grămadă de alte recenzii, da nime nu-ţi zice nici măcar Google-u de unde o poţi procura.
Până la noi veşti, citesc cronici X-(, asta-i pe azi.
A... si un interviu cu Doris Mironescu de pe Agenţia de Carte
miercuri, 3 octombrie 2012
neața-mi îngheață...
uneori de câteva zile
am impresia că trăiesc o neviață
într-o nelume într-o nețară
populată de neoameni
care se neiubesc care nevorbesc
cărora ne-ngheață dorința la capătul căsuței vocale
nebine nepa
am impresia că trăiesc o neviață
într-o nelume într-o nețară
populată de neoameni
care se neiubesc care nevorbesc
cărora ne-ngheață dorința la capătul căsuței vocale
nebine nepa
vineri, 28 septembrie 2012
Ştiaţi că... TOTEM!
Cum tanti de la uşă se grăbea, pe la 3 jumate am fost informaţi printr-un strigăt politicos - noi eram în sala de la etaj, doamna la parter în fotoliu probabil, că se grăbeşte, să ne grăbim şi noi, aşa că nu am văzut toate exponatele, dar I'll be back!
Deschizi uşa, în stânga e un fel de paralelipided din lemn, vopsit roşu, tăiat oblic în partea de sus, ca un suport pentru cartea sfântă, carte tăiată în lemn şi ea, deschisă şi scrisă cu rânduri din cuie, fiind bătute la adâncimi diferite, efectul e foarte tare, chiar ai impresia că scrie ceva acolo, dar într-un sistem de scriere uitat sub valuri de pământ. Din păcate, nu era nicio etichetă cu autorul.
Apoi, mi-a atras atenţia o formă aproape cubică din lemn, aruncată parcă, pe un ciot pătrat putrezit şi colţuros, semnat Ioan Pop.
Maxim Dumitraş expune două lucrări circulare din lemn îmbrăcat parţial în foaie metalică, care aduc cu nişte serpi imenşi înnodaţi, primul pare legat în Ochiul, şi m-au dus cu gândul la Jormungand, şarpele gigantic ce înconjoară Pământul, personaj apocaliptic din mitologia scandinavă.
miercuri, 12 septembrie 2012
miercuri, 29 august 2012
cocos, dac a fost ceva, plus durere și zen
jimi hendrix-castles made of sand, și-n cep să-m-mi curgă mucii din nas și nu mai pot. Pot, deși vreau, să ascult cântecu ăsta, doar în liniștea mea.... când pot
miercuri, 8 august 2012
a 3-a zi după concediu...
...am stat aproape două săptămâni fără net, prima săptămâna şi fără telefon... şi încă nu-nţeleg ce se mai întâmplă pe-aici, în mare nimic nou, stil vechi... am găsit Olimpiada-n-toi, campionatu de fotbal început - acelaşi cio-cio, băse tot e şi nu e, ponta şi crin - idem... aştept programul rabla pentru România.
duminică, 8 iulie 2012
vineri, 15 iunie 2012
Mede/ea, la Ariel - cronică
Cu dureri de fese și reașezări frecvente de pe o buncă pe alta, că a fost lume multă și-am prins loc doar pe jos am urmărit spectacolu, după ce cupidonii (Luchi și Didi) ne-au dat (viitorilor spectatori) să completăm un chestionar despre fericire :D
Așa... altfel, unu, spectacolu e drăguțel, de vară și merge văzut chiar și de jos, cam alinelegeian, dar asta nu-i neapărat de rău, că pân la urmă textul Roxanei Marian, deși cam feminist așa, mi-a plăcut.
Altfel, doi, tangențial... La douăzeci de ani, bărbatul e păun; la treizeci, leu; la patruzeci, cămilă; la cincizeci, şarpe; la şaizeci, câine; la şaptezeci, maimuţoi; la optzeci, nimic. (Baltasar Gracian)
A... și-am scris și o cronicuță, aici!
Așa... altfel, unu, spectacolu e drăguțel, de vară și merge văzut chiar și de jos, cam alinelegeian, dar asta nu-i neapărat de rău, că pân la urmă textul Roxanei Marian, deși cam feminist așa, mi-a plăcut.
Altfel, doi, tangențial... La douăzeci de ani, bărbatul e păun; la treizeci, leu; la patruzeci, cămilă; la cincizeci, şarpe; la şaizeci, câine; la şaptezeci, maimuţoi; la optzeci, nimic. (Baltasar Gracian)
A... și-am scris și o cronicuță, aici!
luni, 11 iunie 2012
alegerile
imagini chiar obscure
mâine am fost obosit
sunt sau
voi fi fiind
nicio culoare nu va mai exploda ieri
aţi câştigat felicitări
materiale declaraţii
eu dimineaţă îmi închid
telefonul în seara asta
salut te cheamă cumva îmi pare bine
şi mie
mi se pare că există foame şi lene şi sete
şi starea ca un glonţ
care rămâne lângă ureche
câştigătorul ne interesează
ne doare-n pulă cine-o pierdut
comunicarea se va dovedi
c-un singur clik foarte complicată
gândurile se opresc în gât
şi sentimentele se tem
cum se tem becurile de penele de curent
bine pe azi
mâine am fost obosit
sunt sau
voi fi fiind
nicio culoare nu va mai exploda ieri
aţi câştigat felicitări
materiale declaraţii
eu dimineaţă îmi închid
telefonul în seara asta
salut te cheamă cumva îmi pare bine
şi mie
mi se pare că există foame şi lene şi sete
şi starea ca un glonţ
care rămâne lângă ureche
câştigătorul ne interesează
ne doare-n pulă cine-o pierdut
comunicarea se va dovedi
c-un singur clik foarte complicată
gândurile se opresc în gât
şi sentimentele se tem
cum se tem becurile de penele de curent
bine pe azi
luni, 28 mai 2012
în-jur
lumea se construiește în jurul tău
pe măsură ce pierzi ori câștigi
intervale de timp
alternanța prezenței și a absenței
treci de la statutul de cioplitor
la cel de cioplit
când ai un pas în față
ecartul ăla de o jumătate de secundă
care-ți permite să dai ritmul
să anticipezi curbele
să desenezi geografia circuitului
atunci probabil apare tentația
de a prelungi linia dreaptă
în care ai intrat după o curbă de nouăzeci de grade
viteză accelerezi nu mai e nimic în fața ta
doar o bandă liberă dreaptă de asfalt
spre infinit - extazul șterge din mintea ta
conștientizarea faptului că te afli pe un circuit
și linia dreaptă se va continua
într-o curbă-n ac de păr
auzi scârțâitul frânelor în spatele tău...
încă nu e totul pierdut
ai ieșit
dar ești pe o porțiune cu iarbă
te poți întoarce fără alte pierderi
decât de timp în cursă
ai de recuperat
urmează o cursă obositoare nebună
de urmărire plutonul e în fața ta
nu foarte departe - îi prinzi din urmă
aici lucrurile se complică
nimeni nu se va da la o parte
circuitul e desenat de alții
și lumea cu fiecare secundă
se construiește cu indiferență
față de eforturile tale
noile linii ale proiectului îți brăzdează și ție fața
între accelerație și următoarea depășire
intervine decorul
no bine, am întârziat la lucru :)
plouă năpraznic
nu se mai vede nimic
mașinile cu girofar întră pe pistă
și după ele toată lumea
va intra la boxe
pe măsură ce pierzi ori câștigi
intervale de timp
alternanța prezenței și a absenței
treci de la statutul de cioplitor
la cel de cioplit
când ai un pas în față
ecartul ăla de o jumătate de secundă
care-ți permite să dai ritmul
să anticipezi curbele
să desenezi geografia circuitului
atunci probabil apare tentația
de a prelungi linia dreaptă
în care ai intrat după o curbă de nouăzeci de grade
viteză accelerezi nu mai e nimic în fața ta
doar o bandă liberă dreaptă de asfalt
spre infinit - extazul șterge din mintea ta
conștientizarea faptului că te afli pe un circuit
și linia dreaptă se va continua
într-o curbă-n ac de păr
auzi scârțâitul frânelor în spatele tău...
încă nu e totul pierdut
ai ieșit
dar ești pe o porțiune cu iarbă
te poți întoarce fără alte pierderi
decât de timp în cursă
ai de recuperat
urmează o cursă obositoare nebună
de urmărire plutonul e în fața ta
nu foarte departe - îi prinzi din urmă
aici lucrurile se complică
nimeni nu se va da la o parte
circuitul e desenat de alții
și lumea cu fiecare secundă
se construiește cu indiferență
față de eforturile tale
noile linii ale proiectului îți brăzdează și ție fața
între accelerație și următoarea depășire
intervine decorul
no bine, am întârziat la lucru :)
plouă năpraznic
nu se mai vede nimic
mașinile cu girofar întră pe pistă
și după ele toată lumea
va intra la boxe
vineri, 11 mai 2012
live text de la marginea patului
prin perdeaua roșie cu dinozauri albaștri și galbeni se văd peste balcon frunzele verzi negre și verzi aprinse de lumina soarelui, care-ar trebui să troneze deja undeva în spatele blocului pe albastrul deschis al colțului de cer vizibil între acoperișul blocului din față și plafonul balconului de la etajul superior.
oarecare apatie și lipsă de motivație se poate remarca observându-mi-se degetele plutind alene deasupra tastaturii, în timp ce deținătorul lor ascultă mașina de spălat turându-se și apoi eliminând apa utilizată. în timpul ăsta mă-ntreb dacă mai simt o nevoie organică de a scrie, cum credeam nu foarte demult.
mă-ntreb dacă atracția spre ficțiune nu e doar rodul unui miraj al posibilității de sfidare a sentimentului imposibilității deținerii controlului asupra lumii. aici lumea e un termen vag. care cuprinde cel puțin trei elemente bine delimitate: ceilalți, societatea și succesiunea evenimentelor. cu siguranță nici acum nu-s foarte clar.
am impresia, o impresie care se întărește constant tinzând să-și depășească prerogativele, că zbor pe un covor care se destramă, mai exact preș.
poate că degradarea sentimentului că am tot timpul din lume...
din câte-am întâlnit până acum în lumea beletristicii, în general, viața unui individ e împărțită în patru segmente, două pe plus, două pe minus: copilăria și tinerețea(plus), adolescența și bătrânețea(minus). mai rămâne maturitatea, care, pare-mi se, e mâncată de celelalte patru. copilăria ar fi un iepuraș zglobiu și ludic ce roade mărunt, adolescența să fie o fiară care sfâșie, tinerețea pare o rumegătoare cu multe stomace, iar îmbătrânirea e ca o balenă sau poate mai plastic un șarpe care se dilată excesiv și-nghite pe de-a-ntregu.
uneori, acum, mi se pare mai problematică tinerețea decât adolescența. ce-i drept se pare că mă cam agoasează maturitatea.
sfârșitul primei reprize. revin după pauză :)
oarecare apatie și lipsă de motivație se poate remarca observându-mi-se degetele plutind alene deasupra tastaturii, în timp ce deținătorul lor ascultă mașina de spălat turându-se și apoi eliminând apa utilizată. în timpul ăsta mă-ntreb dacă mai simt o nevoie organică de a scrie, cum credeam nu foarte demult.
mă-ntreb dacă atracția spre ficțiune nu e doar rodul unui miraj al posibilității de sfidare a sentimentului imposibilității deținerii controlului asupra lumii. aici lumea e un termen vag. care cuprinde cel puțin trei elemente bine delimitate: ceilalți, societatea și succesiunea evenimentelor. cu siguranță nici acum nu-s foarte clar.
am impresia, o impresie care se întărește constant tinzând să-și depășească prerogativele, că zbor pe un covor care se destramă, mai exact preș.
poate că degradarea sentimentului că am tot timpul din lume...
din câte-am întâlnit până acum în lumea beletristicii, în general, viața unui individ e împărțită în patru segmente, două pe plus, două pe minus: copilăria și tinerețea(plus), adolescența și bătrânețea(minus). mai rămâne maturitatea, care, pare-mi se, e mâncată de celelalte patru. copilăria ar fi un iepuraș zglobiu și ludic ce roade mărunt, adolescența să fie o fiară care sfâșie, tinerețea pare o rumegătoare cu multe stomace, iar îmbătrânirea e ca o balenă sau poate mai plastic un șarpe care se dilată excesiv și-nghite pe de-a-ntregu.
uneori, acum, mi se pare mai problematică tinerețea decât adolescența. ce-i drept se pare că mă cam agoasează maturitatea.
sfârșitul primei reprize. revin după pauză :)
marți, 3 aprilie 2012
futu-i ceapa căprii mă-sii, groapa de nisip
da ce io...
dorm futu-i apașteu ei de treabă
când am tone de lucruri de făcut
venit venit căldură soare
energia-i prea instabilă
pantalonii scurți încă totuși așteaptă
aruncați prin cameră
împreună cu ordinea împrăștiată pe jos
solul pe care mă sprijin
e mult mai consistent și stabil
dar tot nu-mi mai permit să visez
las visurile la un stadiu amorf
mormoloci care există care vor
putea înflori cândva
să sară din baltă și să cânte
mono-si-labil să mărșăluiască
dacă se vor strânge de un batalion
corul care va urla doar sunt
deocamdată a fi și consistența lui
sunt punctul nevralgic
sentimentul de consumator
cu fiecare pas cu fiecare deschidere a gurii
cu fiecare respirație cu fiecare cuvânt consum
și denaturez
falii care cresc de azi la mâine
la săptămâna și luna viitoare
în depărtare prăpastia se lărgește
și nu vei știi cât de mult
va trebui să-ți îmbunătățești
săritura în lungime
te alinți imaginându-ți groapa de nisip
cald și moale afânat curățat
aterizarea cu picioarele înainte
cu fundul scufundându-se în nisip
urale și râsete uimire sau mici dezamăgiri
în spatele tău profu ajutat de un coleg
întinde ruleta îți spune un număr
te ridici te scuturi și ieși din groapă
calci pe iarba verde pe pământul tare
și poți să mai încerci odată
în realitatea actuală imaginea se oprește
în timpul zborului
desprins izolat doar aer în jurul tău
stop cadru imaginea
nu surprinde deloc ce se află sub tine
și nu vrei nu mai poți să-ți dai
play forward imaginației
pentru că știi
groapa de nisip e realitatea unei existențe
trecute când și dacă sentmentul protecției
nu era susținut din exterior
el exista cu naturalețe în tine
nisipul era acolo și te va fi primit cald și moale
nisipul a fost groapa a fost
acum în stop cadrul visului tău nu vezi nimic
jos vezi doar aer și peisajul din fundal
unde într-adevăr departe se vede solul solid
însă nimic nu-ți garantează că la capătul saltului tău
capăt înfiorător de aproape
nu se află un hău
calitatea de a putea fi contaminat
au căpătat-o toate obiectele însuflețite
sau nu din jurul tău trupurile și ce-or mai închide ele
sunt dotate din fabricației cu multe căi de acces
pentru viruși bacterii sau tripuri horror
visurile sunt contaminabile de asemenea
pas de marș salturi demente
azi mâini poimâine răspoimâine
ce urmează-i oscur și ocultat
medicamentul numit afecțiune
e contaminabil de asemenea
împreună se restrânge în jurul
trupurilor noastre predispuse
la defecțiuni și poate suferi amputări temporare
despre calitatea de a putea fi contrafăcute
a obiectelor însuflețite sau nu din jurul tău...
asta rămâne pe altă dimineață sau noapte
sau alt prânz
funcționalitatea persistă
dorm futu-i apașteu ei de treabă
când am tone de lucruri de făcut
venit venit căldură soare
energia-i prea instabilă
pantalonii scurți încă totuși așteaptă
aruncați prin cameră
împreună cu ordinea împrăștiată pe jos
solul pe care mă sprijin
e mult mai consistent și stabil
dar tot nu-mi mai permit să visez
las visurile la un stadiu amorf
mormoloci care există care vor
putea înflori cândva
să sară din baltă și să cânte
mono-si-labil să mărșăluiască
dacă se vor strânge de un batalion
corul care va urla doar sunt
deocamdată a fi și consistența lui
sunt punctul nevralgic
sentimentul de consumator
cu fiecare pas cu fiecare deschidere a gurii
cu fiecare respirație cu fiecare cuvânt consum
și denaturez
falii care cresc de azi la mâine
la săptămâna și luna viitoare
în depărtare prăpastia se lărgește
și nu vei știi cât de mult
va trebui să-ți îmbunătățești
săritura în lungime
te alinți imaginându-ți groapa de nisip
cald și moale afânat curățat
aterizarea cu picioarele înainte
cu fundul scufundându-se în nisip
urale și râsete uimire sau mici dezamăgiri
în spatele tău profu ajutat de un coleg
întinde ruleta îți spune un număr
te ridici te scuturi și ieși din groapă
calci pe iarba verde pe pământul tare
și poți să mai încerci odată
în realitatea actuală imaginea se oprește
în timpul zborului
desprins izolat doar aer în jurul tău
stop cadru imaginea
nu surprinde deloc ce se află sub tine
și nu vrei nu mai poți să-ți dai
play forward imaginației
pentru că știi
groapa de nisip e realitatea unei existențe
trecute când și dacă sentmentul protecției
nu era susținut din exterior
el exista cu naturalețe în tine
nisipul era acolo și te va fi primit cald și moale
nisipul a fost groapa a fost
acum în stop cadrul visului tău nu vezi nimic
jos vezi doar aer și peisajul din fundal
unde într-adevăr departe se vede solul solid
însă nimic nu-ți garantează că la capătul saltului tău
capăt înfiorător de aproape
nu se află un hău
calitatea de a putea fi contaminat
au căpătat-o toate obiectele însuflețite
sau nu din jurul tău trupurile și ce-or mai închide ele
sunt dotate din fabricației cu multe căi de acces
pentru viruși bacterii sau tripuri horror
visurile sunt contaminabile de asemenea
pas de marș salturi demente
azi mâini poimâine răspoimâine
ce urmează-i oscur și ocultat
medicamentul numit afecțiune
e contaminabil de asemenea
împreună se restrânge în jurul
trupurilor noastre predispuse
la defecțiuni și poate suferi amputări temporare
despre calitatea de a putea fi contrafăcute
a obiectelor însuflețite sau nu din jurul tău...
asta rămâne pe altă dimineață sau noapte
sau alt prânz
funcționalitatea persistă
marți, 27 martie 2012
3 stopuri, o rocada - un fain sfârșit de săptămână :D
și Vrăjitorul din Oz la Teatrul Maghiar de Stat Cluj și 1/2 D'ale carnavalului la Teatru Național tot din Cluj, suficient. Bănuiesc că Mona Marian, regizorul spectacolului după textul lui Caragiale, nu e alta decât Mona Chirilă, pe care o știam de la Piațeta montată acu vreo doi ani la Studio, UAT. Ei bine, nu merge, teatru ăla cu măști nu merge pe Caragiale, io nu cred că merge așa zisa comedia del arte trasă de plete, așa că am văzut un spectacol semi-leșinat, c-un Iordache ale cărui replici nu cred că le-nțelegea nici el, sâmburii pe care-i rodea și cojile pe care le scuipa ostentativ... no bine, apoi scenografia de o lipsă de imaginație avangardistă, adică un copil de 5 ani ar fi desenat-o la fel, imagini scenice... mmm poate or fi ieșind câteva la repetiții... poantele erau anunțate cu o juma de oră înainte și patul parcă era citat din Piațeta, nu doar el, și Caragiale era cu siguranță sub pat :))
Buuun, să ne-ntoarcem la autostop!
Nr. 1 : sâmbătă dimineața! după două minute de așteptat în stația de la gară, așteptam un bus până la ieșirea din oraș, scot totuși foaia cu CJ-u și-ntr-un minut mă ia un nene care avea de făcut pe nepusă masă nu știu ce prezentare la nu știu ce produse și în consecință i-ar fi prins bine un mic decont neoficial la carburant :) În Turda a reușit să transporte 4 persoane dintr-o stație de bus în alta :))
aaaa.... și cum să uit că după un ceai cald băut în grabă la Maria... licența vieții deci BCU - nimic epic acolo, în afară de, totuși, întâlnirea cu altă Marie, fostă colegă de clasă în liceu :)
Nr. 2 : sâmbătă noaptea! greu, pe la vreo 1 după 2 ore de stat, oprește ca prin vis un microbus, un tip din Baia Mare care transporta piese auto din Cluj în Mureș Bistrița Brașov etc.
Nr. 3 : duminică noaptea, tot în cluj, tot după vreo 2 ore de stat, de mă durea mâna, oprește un domn, om de afaceri, nu din prima totuși :)) mi-a zis că nu vroia să mă ia, da după aia s-a gândit că și el a făcut stopu... așa că a oprit și eu am băgat sprint pe Feleac și avea scaunu încălzit :) mi-am pus centura și a urmat una dintre cele mai faine autostopuri, tipul are vreo 4 firme, în 3 domenii diferite, s-a apucat serios de afaceri după două căsătorii eșuate, acuzat că munca-i amantă-sa, a zis s-o legitimizeze și acum se-ntorcea fericit de la o prima întâlnire amoroasă și se simțea ca un adolescent! Ca un om care brusc descoperă că nu-i așa amorf cum credea și nici viața așa anostă și că-i fain!
hehe... altfel, între stopuri, a fost tot ce poate fi mai fain :D
Buuun, să ne-ntoarcem la autostop!
Nr. 1 : sâmbătă dimineața! după două minute de așteptat în stația de la gară, așteptam un bus până la ieșirea din oraș, scot totuși foaia cu CJ-u și-ntr-un minut mă ia un nene care avea de făcut pe nepusă masă nu știu ce prezentare la nu știu ce produse și în consecință i-ar fi prins bine un mic decont neoficial la carburant :) În Turda a reușit să transporte 4 persoane dintr-o stație de bus în alta :))
aaaa.... și cum să uit că după un ceai cald băut în grabă la Maria... licența vieții deci BCU - nimic epic acolo, în afară de, totuși, întâlnirea cu altă Marie, fostă colegă de clasă în liceu :)
Nr. 2 : sâmbătă noaptea! greu, pe la vreo 1 după 2 ore de stat, oprește ca prin vis un microbus, un tip din Baia Mare care transporta piese auto din Cluj în Mureș Bistrița Brașov etc.
Nr. 3 : duminică noaptea, tot în cluj, tot după vreo 2 ore de stat, de mă durea mâna, oprește un domn, om de afaceri, nu din prima totuși :)) mi-a zis că nu vroia să mă ia, da după aia s-a gândit că și el a făcut stopu... așa că a oprit și eu am băgat sprint pe Feleac și avea scaunu încălzit :) mi-am pus centura și a urmat una dintre cele mai faine autostopuri, tipul are vreo 4 firme, în 3 domenii diferite, s-a apucat serios de afaceri după două căsătorii eșuate, acuzat că munca-i amantă-sa, a zis s-o legitimizeze și acum se-ntorcea fericit de la o prima întâlnire amoroasă și se simțea ca un adolescent! Ca un om care brusc descoperă că nu-i așa amorf cum credea și nici viața așa anostă și că-i fain!
hehe... altfel, între stopuri, a fost tot ce poate fi mai fain :D
miercuri, 21 martie 2012
coffee story(3) broscoiu
Gata! Gata!
Am închis această monstruozitate de calculator zornăitor.Biiinee... nu chiar
acum, că-mi mai fac o cafea, la facultă... nu mai merge să intru cu peste o
jumătate de oră întârziere... nu-i înțeleg pe colegii mei cum de nu resimt
dificultăți de funcționare înainte de amiază... pare-se că nici ei nu mă
privesc cu prea multă-nțelegere când deschid ușa la mijlocul cursului ca
aterizat de pe lună și-l întreb pe prof dacă pot să intru. Îmi mai fac o cafea,
abia am timp să-mi fac inventaru înainte să ies și să pornesc spre lucru.
Așaaa...
mi-am băut cafeaua, deja sunt pe cale să-ntârzâi și la muncă, așadar voi, cu
siguranță, acum, fără nicio altă amânare, voi închide acest calculator. Ei, nu
chiar imediat, că parcă aș mai lăsa winapu deschis până-mi culeg ceva haine
s-arunc pe mine și parcă aș mai da un refresh paginii de facebook. Se-ncarcă
greu. Mă aplec ca un boșorog cu hernie și dureri de spate și toate apăsările...
bine, răscolesc grămada de haine curate + murdare de la poalele patului în
căutarea unora care să nu pută și să-mi convină azi. Piesa e gata, da-ncepe
alta, pagina de facebook s-a-ncărcat, dar mai bine așteptam 20-30 de minute
până să ajung la lucru.
O colegă a
postat o poză... dintr-alea de-ți vine să dai like, eventual să și comentezi
dacă te simți haios la respectiva oră... un grup... elitele nu știu ce și nu
știu cui... poză de-aia ce-o pui pe facebook de-amuzament ori de creșterea respectului
de sine... în stânga un amic înalt iese în evidență și-mi amintește că-i datorez
ceva bani... tristețea vine din faptul că-s puțini, iar eu am și mai puțini.
Tot e bine,
îmi spun, între timp trăsesem hainele de ieșit afară pe mine, măcar o să încui
broasca pentru datorii și-o să las cheia acasă. Închid în sfârșit calculatorul
și sunt aproape gata de ieșire.
Mai rămâne
doar să văd ce broaște las deschise, pe care le-ncui și ce chei iau cu mine.
Analiza
situației se dovedește simplă, eu, Vasile Georgescu, nu preconizez mari
evenimente pentru ziua în curs.
Important
pentru întocmirea cât mai eficientă a legăturii de chei e să anticipezi pe de o
parte cu cine te vei întâlni azi, pe de altă parte ce speri de la cei cu care
te întâlnești și-n plus cu cine ai mai spera, visa , dori să te-ntâlnești și
ce-ai vrea să se dezvolte din dorințele astea.
marți, 20 martie 2012
Neata prânz, duminică a fost ziua mea mondială a pantalonilor scurți etcetera
ei, că m-am trezit totuși la 8 azi și ieri înainte de 7 și duminică foarte târziu, daaaar duminică m-am dus în pantaloni scurți la lucru și nu doar că m-am dus, dar am și venit acasă seara pe la 9 în aceași pantaloni scurți.
programul de matinalizare continuă, succesele scontate nu se adeveresc întocmai, dar continuă :D
sunt în balcon, cu picioarele ușor înghețate, la mine soarele ajunge abia după-masa și atunci sunt la redacție, unde efectul primăverii e limitat :) și mă gândesc cum naiba să mai găsesc o sursă de bani, neîncetând să mă mir, cum naiba înainte să lucrez stăteam mai bine cu banii. m-am uitat peste năpârlire și-mi ziceam o da, acum nici nu-ți mai permiți să scrii, apoi îmi dau seama, așa cu o rațiune rece pusă-n funcțiune de de un copac care se-nalță-ntre blocuri cu toate frunzele arămii pe el și de oboseala pe care o resimt tot mai des și de entuziasmul care ține tot mai puțin, că ăsta ar fi cel mai micuț impediment.
plus că și trezindu-mă devreme, adesea timpul dintre lucrurile pe care le fac până să pornesc spre redacție, tinde spre o pondere prea covârșitoare
altfel mă bucur... vine vremea de pantaloni scurți și tricou, de autostopat... vine și pompa și aer în roțile biței lui elvis și seara pe poclos sau aiurea... mi-am comandat și o carte pe net... încerc să mai reduc din cafea cu ceai negru... mai dau pe la facultă sau încerc :)) licența avansează încet în capul meu, că-n fișier/folder nu țin minte să se fii produs vreun eveniment notabil, da no... cu pace bună s-o face și aia... mi-e dor, da slavă domnului este mijloace de comunicare accesibile :))
etcetera
programul de matinalizare continuă, succesele scontate nu se adeveresc întocmai, dar continuă :D
sunt în balcon, cu picioarele ușor înghețate, la mine soarele ajunge abia după-masa și atunci sunt la redacție, unde efectul primăverii e limitat :) și mă gândesc cum naiba să mai găsesc o sursă de bani, neîncetând să mă mir, cum naiba înainte să lucrez stăteam mai bine cu banii. m-am uitat peste năpârlire și-mi ziceam o da, acum nici nu-ți mai permiți să scrii, apoi îmi dau seama, așa cu o rațiune rece pusă-n funcțiune de de un copac care se-nalță-ntre blocuri cu toate frunzele arămii pe el și de oboseala pe care o resimt tot mai des și de entuziasmul care ține tot mai puțin, că ăsta ar fi cel mai micuț impediment.
plus că și trezindu-mă devreme, adesea timpul dintre lucrurile pe care le fac până să pornesc spre redacție, tinde spre o pondere prea covârșitoare
altfel mă bucur... vine vremea de pantaloni scurți și tricou, de autostopat... vine și pompa și aer în roțile biței lui elvis și seara pe poclos sau aiurea... mi-am comandat și o carte pe net... încerc să mai reduc din cafea cu ceai negru... mai dau pe la facultă sau încerc :)) licența avansează încet în capul meu, că-n fișier/folder nu țin minte să se fii produs vreun eveniment notabil, da no... cu pace bună s-o face și aia... mi-e dor, da slavă domnului este mijloace de comunicare accesibile :))
etcetera
vineri, 16 martie 2012
coffee story(2): Antitero
Dimineață
târzie, primăvară târzie, domnul Ghiță la cei 70 și plus-minus ani ai săi,
spune că se află în zorii târzii ai vieții, depinde și de cum se simte la
momentul rostirii, alteori spune că-i la amurgul tinereții, dar de cele mai
multe ori se plânge că n-are ce face.
O zi de miercuri, la fel ca orice altă zi a săptămânii
pentru nea Ghiță, cum îi spun vecinii de boxă din beciul blocului, sau domnul
Ghiță cum îi spun ceilalți vecini de pe scară și tot restul celorlați oameni
decând e pensionar, cu excepția copiilor din bloc pe care i-a învățat să-i
spună bade Ghiță.
Domnul Ghiță e un cetățean foarte activ, abil și descurcăreț
de felul lui. Dimineața se trezește la 5 fix fără ceas, bea o cafeluță scurtă,
își întinde puțin ghioamb ele, dând o fugă până în beci, înainte să se
trezească soția sa Aneta, alintată Anișor de mult prea-iubitorul domn Ghiță.
Alte lucruri remarcabile la dânsul, pe lângă deja remarcată vitaliate, sunt
spiritul anteprenorial, spirit acuns și ținut bine sub păvază de cunoștința
nevestei, din grijă și iubire - ne de-alta, și abilitatea de a se adapta
oricărui regim politic, legislativ sau economic - vorba lui: fie criza cât de
rea, de-ți mere mintea, nici jăbu gol nu-ți stă! Metoda lui e simplă și se pare
că e aplicată pe o scară mai largă decât a unui bloc cu patru etaje, dictonu-n
afaceri al domnului Ghiță, fiind: fă pe prostu și vezi-ți de treaba ta!
Günter Grass nu știa să se dea pe bicicletă
și asta i-a salvat viața :))
Citesc Decojind ceapa, autobiografia lui Gunter Grass și venind cam frânt de la redacție, fără mult chef rămas pentru alte activități, îmi fac o cafea cu muuult lapte și mă pun să mai întorc câteva pagini. Cartea e și savuroasă și instructivă și mi-era dor de G.G. ce mai :), iar secvența cu țoagla mi-a refăcut ziua :D
La sfârșitul celui de-al 2-lea WW, Grass înrolat inițial voluntar în armata germană (pe la vreo 15-16 ani), fără mare entuziasm, urmează trupele ca membru component în retragerea lor strategică împinse de ruși înspre în jurul Berlinului. Stai că oboseala vorbește și mai bine apelez puțin la volum.
brb
La sfârșitul celui de-al 2-lea WW, Grass înrolat inițial voluntar în armata germană (pe la vreo 15-16 ani), fără mare entuziasm, urmează trupele ca membru component în retragerea lor strategică împinse de ruși înspre în jurul Berlinului. Stai că oboseala vorbește și mai bine apelez puțin la volum.
brb
joi, 8 martie 2012
super recenzie pentru 2 cuvinte :D
: Mulatu Astatke
marți, 6 martie 2012
Clinica (de Adrian Lustig, Teatrul Studio) - mai bine nebun decât mort
Noua premieră a anului II de master, secţia română, de la UAT, Clinica, e o comedie cu nebuni pentru oameni normali. Poantele nu sunt cele mai subtile, dar calitatea umorului din textul lui Adrian Lustig nu suferă. Până la urmă tuşa groasă nu face decât să scoată mai bine în evidenţă ce era de scos.
O Clinică Americană în România, cu un personal restrâns: directorul, medicul psihiatru, bucătăreasa (care ocupă şi toate celelalte posturi pentru personal necalificat din organigramă), un pacient de la un ONG pentru actorii care nu l-au jucat niciodată pe Hamlet şi un pacient, fost boxer, de la un ONG pentru sinucigaşii rataţi. Pentru ca să se stabilească pe de o parte un oarecare echilibru: trei angajaţi, trei clienţi şi pe de altă parte să intervină un factor nou conflictual în poveste, în Clinică tocmai se internează un fost bancher, pus sub urmărire penală pentru că-i plăcea prea mult jobul său, adică să dea credite.
A... de menţionat şi bustul lui Freud din curtea clinicii.
Paul Dragobete şi Narcis Pasăre, actorul şi pugilistul, interpretaţi de Eugen Neag şi de Alin Stanciu, sunt personaje aruncate de rotaţia inertică a societăţii la periferia existenţei, în acelaşi loc ajunge şi bancherul Crinu Săndoi (George Sfîrăială), deşi înainte era plasat destul de sus în piramida socială. Bancherul iniţial ajuns în clinică pentru a se salva de la închisoare, sfârşeşte prin ai salva pe ceilalţi de clinică (pe toţi :D).
:)) Pare a fi trimisul involuntar al unor zei meschini şi scârboşi, care sunt inseraţi în spectacol într-o scenă de sex virtual: Violeta Drăghici, psihiatrul, se ocupă din biroul clinicii de libidoul unui demnitar.
Una peste alta Clinica-i un spectacol care nu m-a enervat, nu m-a plictisit, am râs şi cam atât.
O Clinică Americană în România, cu un personal restrâns: directorul, medicul psihiatru, bucătăreasa (care ocupă şi toate celelalte posturi pentru personal necalificat din organigramă), un pacient de la un ONG pentru actorii care nu l-au jucat niciodată pe Hamlet şi un pacient, fost boxer, de la un ONG pentru sinucigaşii rataţi. Pentru ca să se stabilească pe de o parte un oarecare echilibru: trei angajaţi, trei clienţi şi pe de altă parte să intervină un factor nou conflictual în poveste, în Clinică tocmai se internează un fost bancher, pus sub urmărire penală pentru că-i plăcea prea mult jobul său, adică să dea credite.
A... de menţionat şi bustul lui Freud din curtea clinicii.
Paul Dragobete şi Narcis Pasăre, actorul şi pugilistul, interpretaţi de Eugen Neag şi de Alin Stanciu, sunt personaje aruncate de rotaţia inertică a societăţii la periferia existenţei, în acelaşi loc ajunge şi bancherul Crinu Săndoi (George Sfîrăială), deşi înainte era plasat destul de sus în piramida socială. Bancherul iniţial ajuns în clinică pentru a se salva de la închisoare, sfârşeşte prin ai salva pe ceilalţi de clinică (pe toţi :D).
:)) Pare a fi trimisul involuntar al unor zei meschini şi scârboşi, care sunt inseraţi în spectacol într-o scenă de sex virtual: Violeta Drăghici, psihiatrul, se ocupă din biroul clinicii de libidoul unui demnitar.
Una peste alta Clinica-i un spectacol care nu m-a enervat, nu m-a plictisit, am râs şi cam atât.
luni, 5 martie 2012
o săptămână pe-o poză
duminică seara până pe ora 9 jumate aş fi putut afirma: no, asta o fost o săptămâna, în urma căreia pot să fiu mândru de mine!
M-am trezit în fiecare zi devreme, 7-7 jumate, am folosit în general în mod util timpul câştigat, am fost pe la facultă, am ajuns chiar şi la un curs de la ora 8, am citit, nu satisfăcător de mult, am scris, nici asta cât şi cum îmi propusesem, vinerea lungă a trecut mai lejer decât altele, a venit Maria (artificii, înaripate şi primăvară dezlănţuită în creieraşul şi trupul meu), sâmbătă a venit Andrei în oraş - una peste alta o săptămână chiar bună care se termina plăcut.
pregătit, cu planuri amplificate, să-ncep noua săptămână, azi aveam degând să merg pe 8 la facultate, până primesc un sms şi un răspuns pe mail - văzute tardiv, că mi se descărcase telefonul, iar mailul nu l-am verificat, am făcut o gafă.(contactul cu sms-ul şi mail-ul s-a produs ieri pe 11:20)
Şi aşa povestea continuă cu mine ridicat din pat, azi, abia la 11 şi cu disponibilitatea de alunecare în stări improprii entuziasmului reactualizată de o boacănă făcută în vreo 5 secunde şi ne-observată, cu toate că am verificat - futu-i!
M-am trezit în fiecare zi devreme, 7-7 jumate, am folosit în general în mod util timpul câştigat, am fost pe la facultă, am ajuns chiar şi la un curs de la ora 8, am citit, nu satisfăcător de mult, am scris, nici asta cât şi cum îmi propusesem, vinerea lungă a trecut mai lejer decât altele, a venit Maria (artificii, înaripate şi primăvară dezlănţuită în creieraşul şi trupul meu), sâmbătă a venit Andrei în oraş - una peste alta o săptămână chiar bună care se termina plăcut.
pregătit, cu planuri amplificate, să-ncep noua săptămână, azi aveam degând să merg pe 8 la facultate, până primesc un sms şi un răspuns pe mail - văzute tardiv, că mi se descărcase telefonul, iar mailul nu l-am verificat, am făcut o gafă.(contactul cu sms-ul şi mail-ul s-a produs ieri pe 11:20)
Şi aşa povestea continuă cu mine ridicat din pat, azi, abia la 11 şi cu disponibilitatea de alunecare în stări improprii entuziasmului reactualizată de o boacănă făcută în vreo 5 secunde şi ne-observată, cu toate că am verificat - futu-i!
vineri, 2 martie 2012
care criză economică, frăţică? în ţărişoară investiţiile bubuie
Azi, la o cafea, cu un domn considerabil mai în etate şi mai înţelept decât mine, fără să fiu prea surprins, am aflat următoarele minuni preconizate a se întâmpla prin judeţul Mureş:
În tânărul burg Sărmaşu se vor investi vreo 8 miliarde de lei vechi pentru un parc, prevăzut cu 33 de bănci, 3 WC-uri ecologice, 1 bucată podium de lemn 25 de metrii pătraţi pentru discuţii etc.
În Zau de Câmpie - parc de vreo 3 miliarde jumate.
În Corunca şi-n încă o localitate se vor construi 2 capele, cost: 3,5 miliarde lei vechi/bucată.
Şi dacă se-ntreabă cineva cât poate dura montarea unui metru de conductă de apă, răspunsul este: chiar şi o(1) oră (pe hârtie/proiect).
Deeeci... bineînţeles aceste investiţii sunt făcute cu mult cap şi multă grijă pentru nevoile cetăţeanului, sănătatea locuitorilor Sărmaşului va fi mult ameliorată după darea în folosinţă a parcului, astfel pensionarii vor putea să se bucure de natură şi în mijlocul acestei metropole mureşene, iar WC-urile ecologice, pe lângă faptul că sunt ecologice, îi vor scuti de stresul urinării pe garduri străine şi de ingurgitarea de medicamente din import, dacă nu v-aţi prins încă, programul ministerului turismului a fost creat în concordanţă cu restructurările din sistemul de sănătate şi cu noile tactici şi proceduri europene, iar banii sunt investiţi cu inteligenţă în prevenţie :) De asemenea, chiar dacă scepticismul îşi poate spune cuvântul, podiumul/platforma de lemn pentru discuţii se va dovedi foarte utilă studenţilor sărmăşeni în cazul în care vor fi proteste pe timpul verii, în felul acesta studenţii nerestanţieri nu vor fi nevoiţi să se deplaseze în centrele universitare pentru a protesta.
Aşadar, până la incriminarea prostiei, investiţiile de felul ăsta vor continua nestingherite şi dacă, doamne fereşte, se vor epuiza spaţiile pentru parcuri, nu trebuie să ne facem griji, conducători avem, soluţii există şi ei le vor găsi!
A... ieri, mi-a zis Maria că la faculta de medicină din Cluj, din cauza unor neînţelegeri între profi, există două catedre pentru o singură materie, se fac două cursuri şi se dă un singur examen.
În tânărul burg Sărmaşu se vor investi vreo 8 miliarde de lei vechi pentru un parc, prevăzut cu 33 de bănci, 3 WC-uri ecologice, 1 bucată podium de lemn 25 de metrii pătraţi pentru discuţii etc.
În Zau de Câmpie - parc de vreo 3 miliarde jumate.
În Corunca şi-n încă o localitate se vor construi 2 capele, cost: 3,5 miliarde lei vechi/bucată.
Şi dacă se-ntreabă cineva cât poate dura montarea unui metru de conductă de apă, răspunsul este: chiar şi o(1) oră (pe hârtie/proiect).
Deeeci... bineînţeles aceste investiţii sunt făcute cu mult cap şi multă grijă pentru nevoile cetăţeanului, sănătatea locuitorilor Sărmaşului va fi mult ameliorată după darea în folosinţă a parcului, astfel pensionarii vor putea să se bucure de natură şi în mijlocul acestei metropole mureşene, iar WC-urile ecologice, pe lângă faptul că sunt ecologice, îi vor scuti de stresul urinării pe garduri străine şi de ingurgitarea de medicamente din import, dacă nu v-aţi prins încă, programul ministerului turismului a fost creat în concordanţă cu restructurările din sistemul de sănătate şi cu noile tactici şi proceduri europene, iar banii sunt investiţi cu inteligenţă în prevenţie :) De asemenea, chiar dacă scepticismul îşi poate spune cuvântul, podiumul/platforma de lemn pentru discuţii se va dovedi foarte utilă studenţilor sărmăşeni în cazul în care vor fi proteste pe timpul verii, în felul acesta studenţii nerestanţieri nu vor fi nevoiţi să se deplaseze în centrele universitare pentru a protesta.
Aşadar, până la incriminarea prostiei, investiţiile de felul ăsta vor continua nestingherite şi dacă, doamne fereşte, se vor epuiza spaţiile pentru parcuri, nu trebuie să ne facem griji, conducători avem, soluţii există şi ei le vor găsi!
A... ieri, mi-a zis Maria că la faculta de medicină din Cluj, din cauza unor neînţelegeri între profi, există două catedre pentru o singură materie, se fac două cursuri şi se dă un singur examen.
joi, 1 martie 2012
fotoreportaj din vremuri în care la papiu se mai făcea şcoală
sau efectul BAC-ului asupra unei părţi din cetăţenii clasei a 12-a A în anul 2008
conform declaraţiei fotografului oficial al acestor evenimente, care, să nu uităm, s-a ocupat şi de arhivarea documentelor, fenomenul a avut loc în jurul prânzului.
Fotograf şi arhivar: Strete Marin
Artist grafic: Bogdan Cristea
conform declaraţiei fotografului oficial al acestor evenimente, care, să nu uităm, s-a ocupat şi de arhivarea documentelor, fenomenul a avut loc în jurul prânzului.
 |
| Diana |
 |
| Mane/Strete |
 |
| io/Vali |
 |
| Bogdi |
 |
| Adiţa |
 |
| tot Bogdi |
 |
| idem |
 |
| Bianca |
 |
| Alin |
 |
| Mirona/diriga |
Fotograf şi arhivar: Strete Marin
Artist grafic: Bogdan Cristea
marți, 28 februarie 2012
Simion liftnicul, Petru Cimpoeşu - ţărişoara anului domnului(ţapului) 1997, mai toată într-un bloc de opt etaje al Bacău-burgului
După primele 2 pagini, nu m-am putut abţine, şi ne-având alt suport la îndemână am scris pe prima pagină: ca un lingou de ciocolată începe această carte. Cum începe? Cu distinsa doamnă Pelaghia făcându-şi regulata rugăciune de seară, rugă înălţată Precuratei, să o ajute în continuarea relaţiei adulterine cu domnul al cărui nume va rămâne neconsemnat.
Simion liftnicul, Roman cu îngeri şi moldoveni, surprinde evenimentele desfăşurate în anul '97 într-un bloc cu opt etaje şi lift din Bacău. O doamnă are o relaţiei extraconjugală cu un domn sfătos foarte care-i aduce zilnic o sticlă de borviz, pe care doamna, îndrăgostită mai ceva ca o jună, o aruncă în chiuveta de la serviciu. Un domn vrea să-şi răzbune răsunătorul eşec financiar suportat cu stoicism odată cu prăbuşirea Caritasului, printr-o lovitură la 6 din 49. Câţiva locatari se pricopsesc cu tot felul de aparaturi (filtre de cafea, aparate de epilat etc) în urma unei campanii promoţionale a unei firme mărinimoase şi reprezentată în teren de o domnişoară dificil de refuzat, cadouri (plătite) de care nu-i mai scapă nici talciocul. Un domn, Nicostrat, oferă doritoarelor la domiciuliu său lecţii inspirate de kama sutra şi alte yogi. Printre doritoare se numără şi profesoara de limba română a elevului genial Temistocle, elev căruia îi aplică cu mare durere sufletească un 3, pentru că nu-şi face compunerea despre suflet. Nea Ilie îşi repară motocicleta în bucătărie din cauza vremiii nefavorabile, nu ţin minte ca naratorul să-i fii specificat marca, tipul sau alte detalii tehnice, dar cu uşurinţă putem presupune că e ori o mobră ori un hoinar. Etc.
Şi normal Simion, un cizmar în etate, se blochează în lift la etajul opt şi după câtva zile de foame şi rugăciune are tot felul de idei profetice şi mai face şi minuni, prooroceşte chiar şi rezultatul viitoarelor alegeri prezindenţiale, în urma unei analize socio-politice, în urma căreia concluzia inevitabil de tras e că Iisus n-ar avea nicio şansă într-o confruntare electorală cu Iliescu.
FINALUL ROMANULUI:
Oricum m-a cam enervat sfârşitul, ultimul sfert/capitol, după doleanţele mele de cititor l-aş fi vrut ceva (considerabil) mai scurt, aş fi putut închide cartea liniştit şi mega-mulţumit şi fără toate poliloghiile/pildele lui Simion, în plus nu mi-a picat prea bine nici parabola blocului, că doar chiar aşa bătut în cap nu cred că îs de să fie nevoie să-mi mai traducă odată autoru romanu. Pe de altă parte mi-a captat atenţia tehnica anticipării folosită în nararea evenimentelor. Nu-ţi spune: acum personajul începe să facă asta, deci ca să vezi cu ce fază tare se soldează acţiunea tre să mai citeşti încă 20 de pagini. Îţi spune: domnul x începe să facă asta şi nu-i va reuşi! (bine, nu chiar de fiecare dată) Şi atunci, eu citesc cu plăcere cele 20 de pagini, pentru că deznodământul nu mă mai poate dezamăgi, aşa că dacă savoarea înlănţuirii, suprapunerii, dezvoltării există, şi există în romanul ăsta, mă bucur de ea şi gata.
Roman alegoric al tranziţiei sau doar al tranziţiei oricum ar fi e o satiră drăgăstoasă ori un pamflet care taie ca un cuţit cu lama-nblănită. Altfel continuă atracţia romancierilor veniţi din anii 70-80 pentru realismul magic (cel puţin al multora dintre ăia de i-am citit io - puţini), importat cu tot felul de scurgeri, pierderi, reparaţii, mutaţii şi alte alea intervenite pe parcursul transportului anevoios din ţările prietene ale Americii latine.
Despre Petru Cimpoeşu nu ştiam nimic înainte să-mi cadă ochii peste romanu ăsta în librărie, aşa că dacă aveţi ceva nelămuriri apelaţi cu încredere la nea Google.
PS
Cum să-l uiţi tocmai pe domnul Ion Şeful de Scară, ghinion, da nu-i bai, că dacă se-ntâmplă să deschizi uşa blocului n-ai cum să-l ratezi :D
Simion liftnicul, Roman cu îngeri şi moldoveni, surprinde evenimentele desfăşurate în anul '97 într-un bloc cu opt etaje şi lift din Bacău. O doamnă are o relaţiei extraconjugală cu un domn sfătos foarte care-i aduce zilnic o sticlă de borviz, pe care doamna, îndrăgostită mai ceva ca o jună, o aruncă în chiuveta de la serviciu. Un domn vrea să-şi răzbune răsunătorul eşec financiar suportat cu stoicism odată cu prăbuşirea Caritasului, printr-o lovitură la 6 din 49. Câţiva locatari se pricopsesc cu tot felul de aparaturi (filtre de cafea, aparate de epilat etc) în urma unei campanii promoţionale a unei firme mărinimoase şi reprezentată în teren de o domnişoară dificil de refuzat, cadouri (plătite) de care nu-i mai scapă nici talciocul. Un domn, Nicostrat, oferă doritoarelor la domiciuliu său lecţii inspirate de kama sutra şi alte yogi. Printre doritoare se numără şi profesoara de limba română a elevului genial Temistocle, elev căruia îi aplică cu mare durere sufletească un 3, pentru că nu-şi face compunerea despre suflet. Nea Ilie îşi repară motocicleta în bucătărie din cauza vremiii nefavorabile, nu ţin minte ca naratorul să-i fii specificat marca, tipul sau alte detalii tehnice, dar cu uşurinţă putem presupune că e ori o mobră ori un hoinar. Etc.
Şi normal Simion, un cizmar în etate, se blochează în lift la etajul opt şi după câtva zile de foame şi rugăciune are tot felul de idei profetice şi mai face şi minuni, prooroceşte chiar şi rezultatul viitoarelor alegeri prezindenţiale, în urma unei analize socio-politice, în urma căreia concluzia inevitabil de tras e că Iisus n-ar avea nicio şansă într-o confruntare electorală cu Iliescu.
FINALUL ROMANULUI:
În zilele următoare, discuţiile despre Simion se vor extinde şi se vor amplifica, fără să adauge nimic datelor iniţiale. Apoi se vor stinge treptat, până când din ele va mai rămâne doar o amintire vagă, un fel de legendă simplificată despre un cizmar din Bacău care a stat două săptămâni în lift, poate a făcut şi niscai minuni acolo, iar după aceea a plecat.Unde?Păi, doar v-am spus că nu ştiu!
Oricum m-a cam enervat sfârşitul, ultimul sfert/capitol, după doleanţele mele de cititor l-aş fi vrut ceva (considerabil) mai scurt, aş fi putut închide cartea liniştit şi mega-mulţumit şi fără toate poliloghiile/pildele lui Simion, în plus nu mi-a picat prea bine nici parabola blocului, că doar chiar aşa bătut în cap nu cred că îs de să fie nevoie să-mi mai traducă odată autoru romanu. Pe de altă parte mi-a captat atenţia tehnica anticipării folosită în nararea evenimentelor. Nu-ţi spune: acum personajul începe să facă asta, deci ca să vezi cu ce fază tare se soldează acţiunea tre să mai citeşti încă 20 de pagini. Îţi spune: domnul x începe să facă asta şi nu-i va reuşi! (bine, nu chiar de fiecare dată) Şi atunci, eu citesc cu plăcere cele 20 de pagini, pentru că deznodământul nu mă mai poate dezamăgi, aşa că dacă savoarea înlănţuirii, suprapunerii, dezvoltării există, şi există în romanul ăsta, mă bucur de ea şi gata.
Roman alegoric al tranziţiei sau doar al tranziţiei oricum ar fi e o satiră drăgăstoasă ori un pamflet care taie ca un cuţit cu lama-nblănită. Altfel continuă atracţia romancierilor veniţi din anii 70-80 pentru realismul magic (cel puţin al multora dintre ăia de i-am citit io - puţini), importat cu tot felul de scurgeri, pierderi, reparaţii, mutaţii şi alte alea intervenite pe parcursul transportului anevoios din ţările prietene ale Americii latine.
Despre Petru Cimpoeşu nu ştiam nimic înainte să-mi cadă ochii peste romanu ăsta în librărie, aşa că dacă aveţi ceva nelămuriri apelaţi cu încredere la nea Google.
PS
Cum să-l uiţi tocmai pe domnul Ion Şeful de Scară, ghinion, da nu-i bai, că dacă se-ntâmplă să deschizi uşa blocului n-ai cum să-l ratezi :D
coffee story(1): Pachet
Cornel se trezeşte brusc la 7 şi 34 de minute. Se uită la telefon şi nu-i vine să creadă, apoi... dacă l-ar fi privit cineva din uşa camerei cum stătea sub plapumă rezemat în cotul mâinii stângi în timp ce cu dreapta ţinea telefonul mobil, la care se uita nedumerit, ar fi văzut cum muşchii feţei i se relaxează, obrajii îi coboară câţiva milimetrii, buzele iniţial arcuite în sus se încovoaie strâmbându-se puţin, iar imediat după aceea se împreunează strânse ca atunci când îţi uniformizezi stratul de ir sau ca atunci când parcă ţi le-ai muşca pe amândouă odată de nervi.
Îşi explică: telefonul era pe silenţios şi alarma setată la ora 6:30 a sunat mută până când s-a plictisit.
Sare din pat şi, uşor încovoiat de spate, se-ndreaptă spre bucătărie pentru a-şi pregăti cafeaua. Aruncă zaţul rămas din ibric în closet. Zaţul era uscat şi când scutura ibricul, cu fiecare zvâcnitură a braţului încerca să se descotorosească de uşoara dezamăgire care-l năpădise. Ce idiot! Îşi spune, în timp ce pune ibricul pe ochiul mare aprins al aragazului. Se aşează şi scoate o ţigară din pachetul de Winchester roşu lung de pe masă.
Strânge ţigara ne-aprinsă între buze şi-şi aminteşte că luna asta era vorba să se lase de fumat. Mai sunt 3 zile din luna asta cu tot cu azi! Îşi spune şi aprinde bricheta. Se uită la flacără, o apropie încet de vârful ţigării, aude sfârâitul apei, lasă bricheta pe masă şi, cu ţigara ne-aprinsă în gură, aruncă trei linguri mari de cafea în apă. Învârte ţigara între buze, îi muşcă filtrul, ridică ibricul câţiva centimetrii deasupra flăcării, îl lasă uşor, îl ridică iar puţin când spuma cafelei clocotind se apropie de buzele ibricului, repetă mişcarea de trei ori în joacă.
Stinge focul şi scoate laptele din frigider. Îşi toarnă cafeaua şi amestecă zahărul, două linguriţe. Continuă să se joace cu ţigara ne-aprinsă dintre buze şi se gândeşte la toţi prietenii, cunoştinţele, în sfârşit, oamenii pe care-i ştie că s-au lăsat de fumat, apoi toarnă în cafea şi câţiva stropi de lapte, suficient cât să-i dea o culoare maro închis şi-şi dă seama că-i e frică să se lase. De la întâi mă las! Îşi spune. Până atunci... nu o să mai fumez deloc în cameră, nu o să mai fumez deloc în timp ce merg pe stradă şi nu o să mai fumez mai mult de o ţigară pe oră!
Îşi aduce din cameră Bătrânul şi marea, într-un volum subţire, împrumutat de la bibliotecă, citit şi răscitit, cu câteva foi desprinse, ieşite cu o jumătate de centimetru dintre celelalte, îndoite la colţuri şi uşor crăpate pe margini.
vineri, 24 februarie 2012
tratat despre maturizare într-un rând
titlu: maturizarea continuă
rându: ... mă simt ca un adolescent...
rându: ... mă simt ca un adolescent...
joi, 23 februarie 2012
TiPtiL, concert zgomotos şi vioi în Jazz&Blues, sala Piano
Un concert perfect de miercuri seară, de mijloc de săptămână când parcă n-ai sta în casă.
TiPtiL, o trupă jucăuşă, neastâmpărată :D, cântă un pop-rockuleţ cu tot felul de influenţe, puţin ska, puţin punk, ceva reggae şi mult fun :) ... parcă dau o idee şi a Zaz.
Au cântat pentru, din păcate, abia vreo 20 şi un pic de oameni ca pentru o sală plină. Şi s-au simţit bine şi ne-am simţit foarte bine şi noi cei care i-am ascultat.
A... şi sună mai bine decât pe Youtube.
P.S. poate ne vedem diseară la Spuzza, după meci :), hai Steaua!
TiPtiL, o trupă jucăuşă, neastâmpărată :D, cântă un pop-rockuleţ cu tot felul de influenţe, puţin ska, puţin punk, ceva reggae şi mult fun :) ... parcă dau o idee şi a Zaz.
Au cântat pentru, din păcate, abia vreo 20 şi un pic de oameni ca pentru o sală plină. Şi s-au simţit bine şi ne-am simţit foarte bine şi noi cei care i-am ascultat.
A... şi sună mai bine decât pe Youtube.
P.S. poate ne vedem diseară la Spuzza, după meci :), hai Steaua!
miercuri, 22 februarie 2012
Sighişoara Blues Festival 2012: Cine cântă joi 23 februarie
Samuel James (Portland, USA) - http://therealsamueljames.com/
Johnny Winter (USA)
wiki:
- în 1988 e inclus în Hall of Fame-ul bluesului
- în 2003 intră pe locul 74 în topul 100 Greatest Guitarists of All Time, făcut de revista Rolling Stone
The last of the great, black, American troubadours, Samuel James is a performer of stunning singularity. He has irreversibly changed what it means to be a solo act. Unfortunately for the reader he is unique to the point of non-comparison. I mean, seriously, he’s been called, “…the Guardian of Lightning,” by Rolling Stone, France. That’s pretty serious, right? He has mastered the guitar, piano, harmonica, and banjo. Yup, even the banjo. - The Real Samuel James (fb page)
Johnny Winter (USA)
wiki:
- în 1988 e inclus în Hall of Fame-ul bluesului
- în 2003 intră pe locul 74 în topul 100 Greatest Guitarists of All Time, făcut de revista Rolling Stone
There’s a famous story about a time in 1962 when Johnny and his brother went to see B.B. King at a Beaumont club called the Raven. The only whites in the crowd, they no doubt stood out. But Johnny already had his chops down and wanted to play with the revered B.B.”I was about 17,” Johnny remembers, “and B.B. didn’t want to let me on stage at first. He asked me for a union card, and I had one. Also, I kept sending people over to ask him to let me play. Finally, he decided that there enough people who wanted to hear me that, no matter if I was good or not, it would be worth it to let me on stage. He gave me his guitar and let me play. I got a standing ovation, and he took his guitar back!” (http://www.johnnywinter.net/about/johnny-winter/)
marți, 21 februarie 2012
Carmina Burana, TNTgM, cea mai frumoasă orgie
lucrurile se mişcă şi se mişcă bine stagiunea asta la naţional. poate mai importantă decât calitatea estetică a spectacolelor e atitudinea pe care o au actorii şi cei care lucrează în jurul scenei când vine vorba de spectacolele în care sunt angrenaţi. dacă înainte fiecărui spectacol al secţiei române simţeam că-i lipseşte entuziasmul şi disponibilitatea înspre joacă (spiritul ludic) al actorilor, pe feţele cărora chiar dacă nu neapărat în timpul reprezentaţiei se vedea că nu-s încântaţi de ce şi în ce joacă. acum bucuria lor de a juca e prezentă acolo pe scenă :D
nu a fost să fie Hieronymus Bosch-ul de la Cluj (spectacol impresionant de altfel, comparabil cu Carmina Burana, fiind bazat pe imagine şi mişcare scenică), nici Autobiografia..., nici Sunt o babă comunistă, în schimb avem Căsătoria şi Carmina Burana. Aş putea adăuga şi Push up, dar eu am văzut-o în sala mică şi mi s-a părut un spectacol obositor, sec etc, totuşi poate în sala mare se vede altfel. Şi... N-am bani, nu plătesc! care nu-i o mega-capodopera, dar e un spectacol agreabil. Apoi v-a mai fi de luna asta şi PRAH, spectacol pe care cred că l-am văzut şi la secţia maghiară, aşa că dacă e acelaşi text şi montarea va fi una potrivită, ne aşteaptă o comedie cel puţin savuroasă. (doar să fie şi comestibilă ;))
bun, acum, despre Carmina Burana în sine e cam greu şi nici nu cred că are rost să povestesc, dacă ar fi rezum într-o propoziţie ce mi-a spus mie, atunci sună cam aşa: omul este cobaiul propriilor simţuri.
mai multe vezi aici
nu a fost să fie Hieronymus Bosch-ul de la Cluj (spectacol impresionant de altfel, comparabil cu Carmina Burana, fiind bazat pe imagine şi mişcare scenică), nici Autobiografia..., nici Sunt o babă comunistă, în schimb avem Căsătoria şi Carmina Burana. Aş putea adăuga şi Push up, dar eu am văzut-o în sala mică şi mi s-a părut un spectacol obositor, sec etc, totuşi poate în sala mare se vede altfel. Şi... N-am bani, nu plătesc! care nu-i o mega-capodopera, dar e un spectacol agreabil. Apoi v-a mai fi de luna asta şi PRAH, spectacol pe care cred că l-am văzut şi la secţia maghiară, aşa că dacă e acelaşi text şi montarea va fi una potrivită, ne aşteaptă o comedie cel puţin savuroasă. (doar să fie şi comestibilă ;))
bun, acum, despre Carmina Burana în sine e cam greu şi nici nu cred că are rost să povestesc, dacă ar fi rezum într-o propoziţie ce mi-a spus mie, atunci sună cam aşa: omul este cobaiul propriilor simţuri.
mai multe vezi aici
vineri, 17 februarie 2012
fericit
când vorbesc cu tine nu vrea să vorbesc cu altcineva, când suntem împreună nu vreau să fiu altundeva, mă determini să vreau să fiu mai bun, măgăriile din jur, decorul dezolant, oraşul ăsta cu aspect de aşezare umană părăsită, înlănţuirea dementă a evenimentelor absurde, se estompează când te văd. mă trezesc dimineaţa şi-ţi spun te iubesc chiar dacă nu te sun. oraşul ăsta pustiu şi monoton şi călâi şi molâu... suferă o schimbare la faţă doar când busul al cărui pasager eşti porneşte, şi pe măsură ce se apropie de oraş acesta parcurge în ritm alert, foarte alert etapele vieţii, pe când autocarul ajunge în ultima staţie şi te urci în taxi, deja e un fruct răscopt, pe care-l vom hali, vor rămâne doar sâmburii, din care după îmbarcarea în autocarul ce se îndepărtatează, se va restaura în cel mult două zile pustiul specific.
Te văd te-mbrăţişez ne spunem te iubesc şi râdem sau vorbim tensionat ne dezvăluim uimirea şi bucuria sau facem schimb de reproşuri locul poate să dispară oraşul poate să fie oricare altul la fel strada apartamentul camera pubul.
În plus, în urma unei analize sumare, după ce m-am aşezat eu aşa frumos cu pixul în mână şi mi-am răspuns la întrebările ce fac şi ce-mi doresc, am ajuns la surprinzătoarea concluzie, că cel puţin pentru prima jumătate a acestui an răspunsurile se suprapun într-o proporţie covârşitoare.
Apoi am prieteni, nu am o tonă, dar pe cei pe care-i am îi iubesc, îi apreciez şi-i admir indiferent de perioadele mai fericite sau mai puţin fericite prin care trec. Pe de altă parte mă întristează puţin, şi-mi reproşez faptul că mai sunt şi alţi oameni la care ţin, dar nu am reuşit să întrţin o comunicare constantă cu ei. Pe de altă altă parte cred că odată conexiunea realizată nimic nu e pierdut, până la urmă fiecare trecem prin vieţişoară pe propriile cărări şi cu propriul ritm, iar uneori sincronizarea se poate dovedi găunoasă.
Aşa... şi cel mai incredibil e că... ei bine, e şi logic şi normal, chiar dacă nu-mi place şi nu mă încântă ceea ce fac acum concret la jobuleţ, îmi place domeniul, îmi place presa şi cu toate problemele remunerării şi cu toate pornirile mele aşa cumva idealiste la fel de aşa cumva pulverizate la contactul jetul extinctorului realitate, tot aşa ceva aş vrea să fac o bucată considerabilă de vreme. până acum am descoperit două ocupaţii, de fapt trei, prin care aş putea să-mi asigur resursele necesare supravieţuirii (termene temporale vagi), astea ar fi cam aşa: 1/1 - jurnalismul(1), 1/2 - teatrul(2), 1/2 - predatul (prof)(3).
dezvoltare:
(1) - sunt în domeniu şi am văzut şi-am învăţat dintr-a 12-a până acum o seamă de chestii şi cu toate că activitatea mea e una auxiliară, din asta pot spune că trăiesc de ceva mai bine de un anişor
(2) - e ca un vis care inevitabil va deveni realitate, pentru că mă roade, bine... da... nu am deloc certitudinea că aş avea cu adevărat un mega-talent pe tărâmul ăsta, dar până nu mă conving de contrariu :))) nu mă las
(3) - mă, uite, treaba asta m-a tot preocupat, pentru început mi-am anulat orice posibilitate de a activa într-un spaţiu instituţional renunţând la modulul psihopedagocic, dar de vreo lună am început să dau meditaţii la română pentru BAC şi treaba asta s-a dovedit o activitate foarte plăcută.
Altfel, da... bine, sursele de nervozitate şi de nemulţumire şi de frustrare rămân constante, numai că vorba lui andrei... da! da! sunt privilegiat în cazul ăsta. te pup.
Te văd te-mbrăţişez ne spunem te iubesc şi râdem sau vorbim tensionat ne dezvăluim uimirea şi bucuria sau facem schimb de reproşuri locul poate să dispară oraşul poate să fie oricare altul la fel strada apartamentul camera pubul.
În plus, în urma unei analize sumare, după ce m-am aşezat eu aşa frumos cu pixul în mână şi mi-am răspuns la întrebările ce fac şi ce-mi doresc, am ajuns la surprinzătoarea concluzie, că cel puţin pentru prima jumătate a acestui an răspunsurile se suprapun într-o proporţie covârşitoare.
Apoi am prieteni, nu am o tonă, dar pe cei pe care-i am îi iubesc, îi apreciez şi-i admir indiferent de perioadele mai fericite sau mai puţin fericite prin care trec. Pe de altă parte mă întristează puţin, şi-mi reproşez faptul că mai sunt şi alţi oameni la care ţin, dar nu am reuşit să întrţin o comunicare constantă cu ei. Pe de altă altă parte cred că odată conexiunea realizată nimic nu e pierdut, până la urmă fiecare trecem prin vieţişoară pe propriile cărări şi cu propriul ritm, iar uneori sincronizarea se poate dovedi găunoasă.
Aşa... şi cel mai incredibil e că... ei bine, e şi logic şi normal, chiar dacă nu-mi place şi nu mă încântă ceea ce fac acum concret la jobuleţ, îmi place domeniul, îmi place presa şi cu toate problemele remunerării şi cu toate pornirile mele aşa cumva idealiste la fel de aşa cumva pulverizate la contactul jetul extinctorului realitate, tot aşa ceva aş vrea să fac o bucată considerabilă de vreme. până acum am descoperit două ocupaţii, de fapt trei, prin care aş putea să-mi asigur resursele necesare supravieţuirii (termene temporale vagi), astea ar fi cam aşa: 1/1 - jurnalismul(1), 1/2 - teatrul(2), 1/2 - predatul (prof)(3).
dezvoltare:
(1) - sunt în domeniu şi am văzut şi-am învăţat dintr-a 12-a până acum o seamă de chestii şi cu toate că activitatea mea e una auxiliară, din asta pot spune că trăiesc de ceva mai bine de un anişor
(2) - e ca un vis care inevitabil va deveni realitate, pentru că mă roade, bine... da... nu am deloc certitudinea că aş avea cu adevărat un mega-talent pe tărâmul ăsta, dar până nu mă conving de contrariu :))) nu mă las
(3) - mă, uite, treaba asta m-a tot preocupat, pentru început mi-am anulat orice posibilitate de a activa într-un spaţiu instituţional renunţând la modulul psihopedagocic, dar de vreo lună am început să dau meditaţii la română pentru BAC şi treaba asta s-a dovedit o activitate foarte plăcută.
Altfel, da... bine, sursele de nervozitate şi de nemulţumire şi de frustrare rămân constante, numai că vorba lui andrei... da! da! sunt privilegiat în cazul ăsta. te pup.
marți, 14 februarie 2012
Tunelul, E. Sabato, sau despre cum poţi să-ţi construieşti cu migală nefericirea
sau despre cum să nu iubeşti sau despre cum nu trebuie să iubeşti sau despre şamd...
povestea-n-scurt: un pictor se-ndrăgosteşte de soţia unui orb. pentru prima dată o remarcă, privindu-i insistent un colţişor, aparent neînsemnat (şi neremarcat de critici), dintr-un tablou. o re-întâlneşte întâmplător pe stradă şi încep o relaţie cam puroiasă. tipu-i foarte suspicios şi predispus la scenarii adulterine oridecâte ori tipa-i oferă cel mai mic şi neînsemnat indiciu. concentrat mai mult pe răspunsul, ecoul, replica la propria iubire. îşi dedică timpul, altfel necesar întreţinerii bucuriei, entuziasmului, fericirii şi hai... misterului, clădirii şi consolidării neîncrederii şi nefericirii. probabil odată cu sentinţa condamnării la răcoare şi singurătate (bulău), deşi nu specifică, a primit şi un certificat care-i atestă expertiza în denaturarea bolnavă a realităţii.
nu ştiu nimic legat de geneza romanului, poate artificiul narativ (ferestruica din tablou) a născut personajul principal pictor sau poate doar în urma teoriei tunelulilor/ destine care merg alături fără intersectări, până ajung pe aceeaşi traiectorie, cale spre prăpastie, şi atunci eroul-narator cam trebuia să fie artist, cult - predispus la analiză şi analogii, obsedat de replici, felul în care sunt lansate, şi de tot felul de aspecte minore, detalii, gesturi, coincidenţe, plus o remarcabilă instabilitate emoţională ornamentată cu o nesiguranţă clasică privitoare la sentimentele celuilalt - suspicios.
avem, aşadar un pictor, om scrupulos, meticulos, rezervat în manifestările sociale, cult, inteligent... după câteva ore de la închiderea cărţii, mă tot întrebam... şi apoi mi-am răspuns, că până la urmă nici astfel de oameni nu au cum să scape odată ce-şi dau drumul pe pârtia descrisă de Sabato sau poate cu atât mai puţin ei.
şi... revin puţin la realitate... of, mai bine nu.
povestea-n-scurt: un pictor se-ndrăgosteşte de soţia unui orb. pentru prima dată o remarcă, privindu-i insistent un colţişor, aparent neînsemnat (şi neremarcat de critici), dintr-un tablou. o re-întâlneşte întâmplător pe stradă şi încep o relaţie cam puroiasă. tipu-i foarte suspicios şi predispus la scenarii adulterine oridecâte ori tipa-i oferă cel mai mic şi neînsemnat indiciu. concentrat mai mult pe răspunsul, ecoul, replica la propria iubire. îşi dedică timpul, altfel necesar întreţinerii bucuriei, entuziasmului, fericirii şi hai... misterului, clădirii şi consolidării neîncrederii şi nefericirii. probabil odată cu sentinţa condamnării la răcoare şi singurătate (bulău), deşi nu specifică, a primit şi un certificat care-i atestă expertiza în denaturarea bolnavă a realităţii.
nu ştiu nimic legat de geneza romanului, poate artificiul narativ (ferestruica din tablou) a născut personajul principal pictor sau poate doar în urma teoriei tunelulilor/ destine care merg alături fără intersectări, până ajung pe aceeaşi traiectorie, cale spre prăpastie, şi atunci eroul-narator cam trebuia să fie artist, cult - predispus la analiză şi analogii, obsedat de replici, felul în care sunt lansate, şi de tot felul de aspecte minore, detalii, gesturi, coincidenţe, plus o remarcabilă instabilitate emoţională ornamentată cu o nesiguranţă clasică privitoare la sentimentele celuilalt - suspicios.
avem, aşadar un pictor, om scrupulos, meticulos, rezervat în manifestările sociale, cult, inteligent... după câteva ore de la închiderea cărţii, mă tot întrebam... şi apoi mi-am răspuns, că până la urmă nici astfel de oameni nu au cum să scape odată ce-şi dau drumul pe pârtia descrisă de Sabato sau poate cu atât mai puţin ei.
şi... revin puţin la realitate... of, mai bine nu.
joi, 9 februarie 2012
lupta de rezistenţă cu nimicu
ascultam o înregistrare a nomanslandului
da-m pus-o pe pauză şi ascult nu ştiu de ce
o porcărie de pe youtube da mă-ntorc
la nomansland bagă de vreo zece minute
o muzică de mi-a sărit tot somnu
te face să te simţi chiar al nimănui într-un loc al nimănui
într-o lume a nimănui şi te-ntrebi
de ce te-ar deranja asta
chiar nu pricepi
că dacă ce mai contează acum o zi
ce mai contează orice interval de timp
putem să ne vedem poimâine
sau să nu se mai irosească timpul
pe termen lung săptămâna viitoare
acum se aude un sax peste clape
şi un instrument de percuţie în spate
un fâşâit ca al mării dacă aş vedea-o
pfuu băga-mi-aş am tras o gură
de ceva cu siguranţă curgător
dintr-o cană de pe birou şi nu vreau
să-mi imaginez cât a stat lichidul ăla în ea
cred că la un moment dat
va trebui să mă apuc şi de ordine
una peste alta rezumatul sună aşa
am avut o zi tâmpită
ultimele zile au fost la fel
ultimele săptămâni şi ele
ca o sarbandă de absurdităţi
cuva maşinii de spălat renunţă
să se mai învârtă şi preferă
să primească electricitate inertă
becurile din cameră
se ard la un interval de 2 minute
pe al patrulea în bag în altă
dulie a lustrei
îmi spui că poate nu-i o idee aşa bună
întrerupătorul îşi pierde brusc funcţionalitatea
singura metotă de-a face lumină
în cameră a rămas
înşurubarea şi/sau deşurubarea becului
îmi spui că oricum vei veni mai repede
cu aprinsul nu-i aşa mare problemă
însă l-a stins becul e deja fierbinte
şi trebuie să-mi bag mâna-ntr-o bluză
îmi spui că oricum o să vii a doua zi
când vreau să ies din aprtament
trebuie să culeg clanţa de pe jos
că a ieşit din cuie şi tot cade din uşă
somnul îmi tot sare parcă ar fi conflabil
şi umflat cu gaz din trei nopţi le dorm
pe toate în câte două
îmi spui că de ce m-aş supăra
pentru o zi în plus
a ajuns maşina nouă de spălat
numai că antichitatea din baie
cântăreşte o tonă şi abia dacă poţi
să o împingi cu o palmă
de o vreme becul s-a înţepenit
şi am scos ornamentul de sticlă
semiopacă al lustrei
acum pot să manevrez lumina cu mâna goală
îmi spui trebuie să ies acum
trebuie să-mi fac o cafea
chiar dacă a doua zi voi arăta
ca o cană goală
altfel sunt daa... bine
am pus-o pe foc va fierbe
mai devreme îmi spuneam că mâine
mă las de fumat acum chiar nu-mi voi
bea cafeaua pe uscat mai urmează un mâine
da-m pus-o pe pauză şi ascult nu ştiu de ce
o porcărie de pe youtube da mă-ntorc
la nomansland bagă de vreo zece minute
o muzică de mi-a sărit tot somnu
te face să te simţi chiar al nimănui într-un loc al nimănui
într-o lume a nimănui şi te-ntrebi
de ce te-ar deranja asta
chiar nu pricepi
că dacă ce mai contează acum o zi
ce mai contează orice interval de timp
putem să ne vedem poimâine
sau să nu se mai irosească timpul
pe termen lung săptămâna viitoare
acum se aude un sax peste clape
şi un instrument de percuţie în spate
un fâşâit ca al mării dacă aş vedea-o
pfuu băga-mi-aş am tras o gură
de ceva cu siguranţă curgător
dintr-o cană de pe birou şi nu vreau
să-mi imaginez cât a stat lichidul ăla în ea
cred că la un moment dat
va trebui să mă apuc şi de ordine
una peste alta rezumatul sună aşa
am avut o zi tâmpită
ultimele zile au fost la fel
ultimele săptămâni şi ele
ca o sarbandă de absurdităţi
cuva maşinii de spălat renunţă
să se mai învârtă şi preferă
să primească electricitate inertă
becurile din cameră
se ard la un interval de 2 minute
pe al patrulea în bag în altă
dulie a lustrei
îmi spui că poate nu-i o idee aşa bună
întrerupătorul îşi pierde brusc funcţionalitatea
singura metotă de-a face lumină
în cameră a rămas
înşurubarea şi/sau deşurubarea becului
îmi spui că oricum vei veni mai repede
cu aprinsul nu-i aşa mare problemă
însă l-a stins becul e deja fierbinte
şi trebuie să-mi bag mâna-ntr-o bluză
îmi spui că oricum o să vii a doua zi
când vreau să ies din aprtament
trebuie să culeg clanţa de pe jos
că a ieşit din cuie şi tot cade din uşă
somnul îmi tot sare parcă ar fi conflabil
şi umflat cu gaz din trei nopţi le dorm
pe toate în câte două
îmi spui că de ce m-aş supăra
pentru o zi în plus
a ajuns maşina nouă de spălat
numai că antichitatea din baie
cântăreşte o tonă şi abia dacă poţi
să o împingi cu o palmă
de o vreme becul s-a înţepenit
şi am scos ornamentul de sticlă
semiopacă al lustrei
acum pot să manevrez lumina cu mâna goală
îmi spui trebuie să ies acum
trebuie să-mi fac o cafea
chiar dacă a doua zi voi arăta
ca o cană goală
altfel sunt daa... bine
am pus-o pe foc va fierbe
mai devreme îmi spuneam că mâine
mă las de fumat acum chiar nu-mi voi
bea cafeaua pe uscat mai urmează un mâine
miercuri, 8 februarie 2012
concert ţapinarii la târgu mureş... de-a-n pixulea
ieri, pe la vreo 8-9 în sala piano, unde mai nou se fumează, din jazz & blues, se anunţa frumuseţe de concert ţapinarii.
a-nceput pe la vreo 9 jumate cu un fel de stand up a la covei - o fi având el hazu lui...
îi mai văzusem printr-a 12-a la un concert de semi-groază în sala mare a teatrului naţional. pe-atunci eram mega-mare fan şi ştiindu-le cântecele pe de rost, în capu meu au sunat oricum bine, deşi în sală... a fost cam improprie reprezentaţia lor.
acum, după ce s-a oprit covei din vorbit şi a urcat şi tănase cu paşii lui de panda în devenire pe scenă şi-au început să cânte mai mult în doru lelii, mi s-a părut că totuşi sună bine ce fac ei acolo şi mă-ntrebam de ce am renunţat să-i mai ascult de ceva anişori.
apoi cam după un sfert din concert, ţapinarii (tănase şi covei) anunţă publicul că-i mulţumeşte de prezenţă şi că gata concert aplauze, au mai băgat un bisuleţ, aşa din inerţie şi cu mare jenă că trebuie să-şi dezvolte mega talentele şi geniul şi piesele, câştigătoare decenii la rândul la toate categoriile grammy-ului, în faţa unui public ce a avut nesimţirea să se prezinte în faţa lor doar într-un număr de vreo 20-30. (cu tot cu presă şi prieteni :d)
apăi, nu ştiu cum s-au simţit alţii, da io m-am simţit înjurat din cinci în cinci minute, şi l-a sfârşit... păi, frăţicilor ţapinari, nu-i vina mea care am venit la concert că n-au venit şi alţii, la fel cum nu-i vina mea că voi v-aţi programat concertu marţea, în timpul sesiunii, la fel cum nu-i vina mea, că probabil, după concertu ăsta, următorul va fi la fel.
a-nceput pe la vreo 9 jumate cu un fel de stand up a la covei - o fi având el hazu lui...
îi mai văzusem printr-a 12-a la un concert de semi-groază în sala mare a teatrului naţional. pe-atunci eram mega-mare fan şi ştiindu-le cântecele pe de rost, în capu meu au sunat oricum bine, deşi în sală... a fost cam improprie reprezentaţia lor.
acum, după ce s-a oprit covei din vorbit şi a urcat şi tănase cu paşii lui de panda în devenire pe scenă şi-au început să cânte mai mult în doru lelii, mi s-a părut că totuşi sună bine ce fac ei acolo şi mă-ntrebam de ce am renunţat să-i mai ascult de ceva anişori.
apoi cam după un sfert din concert, ţapinarii (tănase şi covei) anunţă publicul că-i mulţumeşte de prezenţă şi că gata concert aplauze, au mai băgat un bisuleţ, aşa din inerţie şi cu mare jenă că trebuie să-şi dezvolte mega talentele şi geniul şi piesele, câştigătoare decenii la rândul la toate categoriile grammy-ului, în faţa unui public ce a avut nesimţirea să se prezinte în faţa lor doar într-un număr de vreo 20-30. (cu tot cu presă şi prieteni :d)
apăi, nu ştiu cum s-au simţit alţii, da io m-am simţit înjurat din cinci în cinci minute, şi l-a sfârşit... păi, frăţicilor ţapinari, nu-i vina mea care am venit la concert că n-au venit şi alţii, la fel cum nu-i vina mea că voi v-aţi programat concertu marţea, în timpul sesiunii, la fel cum nu-i vina mea, că probabil, după concertu ăsta, următorul va fi la fel.
marți, 7 februarie 2012
Adrian Schiop – Zero grade Kelvin sau în căutarea unei ţări pentru tine
Uite un autor cu
care-mi face plăcere să mă reîntâlnesc. După pe bune/pe invers, roman
ieşit din experienţa/aventurile studenţiei de pe la cluj, Schiop vine cu un
roman al cărui fir epic e plasat într-un loc ceva mai exotic, Noua Zeelandă.
Din descrierea autorului, de pe prima aripioară a copertei aflu că omul chiar a
hălăduit pe meleagurile alea, lucrând acolo vreo câteva luni bune ca zugrav. Romanul
nu e, nu cade, nu alunecă în exotism şi nu te enervează din pricina asta, cum a
făcut cu receptorul de mine Vară în Siam, un roman de Claudia
Golea, drăguţel de altfel.
Începe
surprinzător şi nu o dată. Întâi te intrigă şi-ţi bagă zâmbet motoul din Guţă (un
mare filosof român în viaţă, de altfel), din păcate nu ştiu pe unde naiba, sub
ce maldăr de hârtii, cărţi, haine sau ce pat mi-e cartea, şi nu pot cita motourile.
Apoi primul capitol, prologul, pfuu... tre să spun şi să recunosc răspicat că
m-a atras, dar după ce am intrat pe făgaşul normal al poveştii am rămas şi cu o
frustrare ne-eradicată de ultimul capitol. De ce spun asta? Romanul e îmbrăcat
în două capitole (primul - ultimul), care după mine au o legătură cu povestea
romanului doar dacă vezi cartea pe de-a-ntregul aşa: o metaforă a fumatului:
începe ca primele experienţe, cu uau-uri, filme, flash-uri, imagini, muzici de
pe altă planetă, apoi te obişnuieşti, şmenu nu-i chiar aşa de şmenos, aşa că
intri pe filme coerente, te poţi aşeza şi fără grabă sau panică intri în
ficţiuni care se succed şi se construiesc de la sine lin, fără încrâncenare,
degajate la început, apoi te obişnuieşti şi mai mult, şi mai mult, încet
filmele încep să prindă ba câte o scenă pranoizantă, ba una cu multă frustrare la
subsol, ba alta care-ncepe să fută sensul oricărei organizări şi toate astea
accentuate imperceptibil din mijlocul blănelii, ajung să-ţi livreze non-sensul,
şi când non-sensul s-a mutat cu tine în cameră îţi mai rămân doar o serie de
teorii prăpăstioase ce nici nu mai eşti sigur că-s ale tale. În concluzie, avem
un prim capitol exploziv, cu imagini aşa... ba cu tentă apocaliptică, ba doar
exagerate, care pe mine m-au dus cu gândul la Mitos Micleuşan(Kasa Poporului)
şi la Andrei Codrescu (Mesi@)
şi eram chiar pregătit şi dornic să citesc un roman pe unul din firele astea.
Apoi povestea reintră într-o normalitate a naraţiunii de toate zilele şi poate că
bine face, apoi finalul e... nu ştiu, eu n-am priceput aproape nimic.
No bun, povestea:
un proaspăt absolvent al facultăţii de litere, inclusiv pedagogia, fost profesor
de română vreun an, parcă, cu părinţi intelectuali de sat, ia nişte bani
împrumut de la rude şi cu o viză de turist porneşte înspre Eldoradoul
neezelandez, doar că odată ajuns acolo, Edenul se accesează doar după ce
primeşti work permitul, nu-l ia. Are mai multe joburi, în special muncitor în
construcţii, zugrav, şi culegător de mere. Vine la capătul lumii să scape de
îngustimea minţii colective neaoşe, pentru care, după spusele naratorului, dacă eşti
mascul şi n-ai femeie eşti ori retardat ori retardat, şi să-şi găsească un
bărbat lângă care/ cu care să se aşeze într-un loc şi să-şi vadă de-ale
lui/lor. Doar că pe lângă bagajul ticsit cu frustrări, acolo găseşte o
libertate de care ţi-e cam cu jenă să nu te bucuri (un camarad ieşit de sub
oblăduirea părinţilor şi a altor instituţii sociale restrictive se bucură de
liberatatea de-şi sparge toţi banii la sfârşitul săptămânii luând cluburile în
cascadă, iar el, eroul, găseşte iarbă căcălău – bine, acum se poate şi spune,
că nu tre să te duci până în NZ pentru astea). Naraţiunea merge mai departe pe
o tehnică a portretului în mişcare, până acum, specifică lui Schiop. Cât de la
fel ori diferiţi sunt oamenii, cum se integrează/infiltrează în noua societate,
cum îşi sau nu-şi găseşte locul... cred că rămâne de aflat la momentul
lecturii, care va fi una plăcută, cred.
O recenzie mai
documentată şi mai amplă şi mai avizată găsiţi aici: (Adrian Schiop, Zero grade Kelvin/ review de Andrei Terian)
jos Băse! Rabă preşedinte!
"cu o singură monedă naţională veţi cumpăra 1000 de dolari (...)
şi, dacă mă votaţi pe mine, impozitul va fi zero, ce zero, va fi minus 10!"
şi, dacă mă votaţi pe mine, impozitul va fi zero, ce zero, va fi minus 10!"
sâmbătă, 4 februarie 2012
Am fost la Iadul este amintirea... (titlul continuă) + update
la Studio... nu ştiu cum şi de ce mi s-a năzărit să scriu o cronicuţă... :)) şi mi-am notat un singur lucru: Dr. Quinn
update: dau un search pe google cu numele piesei şi văd că prin 2010 parcă acelaşi text a mai fost montat şi la Odeon, după ce mă uit peste câteva cronici am impresia că doamna regizor Dana Lemnaru nu a montat o piesă cu titlul ăsta, ci a refăcut un spectacol :(
p.s. - sper ca anterioara impresie să fie una greşită
update: dau un search pe google cu numele piesei şi văd că prin 2010 parcă acelaşi text a mai fost montat şi la Odeon, după ce mă uit peste câteva cronici am impresia că doamna regizor Dana Lemnaru nu a montat o piesă cu titlul ăsta, ci a refăcut un spectacol :(
p.s. - sper ca anterioara impresie să fie una greşită
vineri, 3 februarie 2012
recensământ 2011: hai să dezvoltăm o teorie abracadabrantă
no bun, hai să o luăm pe varianta ocolitoare şi scurtă, până nu se-aşterne nămătu, viscolu sau gheaţa, toate accidentalizante.
presupun că până la ceasu postului a aflat mai toată lumea despre rezultatele preliminare ale recenzământului din 2011.
de ce m-ar interesa măgăria asta? c-am fost, fusei/fuseşi, fusesem recenzor. (punct)
no, bine, ocoliţi aici pe varianta scurtă:
- în 1992 locuiam în... aici: aproape 23 de milioane de fraieri;
- în 2001, aici mai erau vreo 21 de milioane şi ceva multe sute de mii;
- în 2012, aici mai suntem cam 19 milioane, cu indulgenţă.
bun... apoi urmează: formula magică... (numerele nu sunt conforme cu realitatea, fiind aproximative)
adică... exagerata formulă pe puţin mai larg:
- depopularea ţărişoarei, se desfăşoară, conform unui plan mega-ciumet, într-un ritm pre-stabilit:
presupun că până la ceasu postului a aflat mai toată lumea despre rezultatele preliminare ale recenzământului din 2011.
de ce m-ar interesa măgăria asta? c-am fost, fusei/fuseşi, fusesem recenzor. (punct)
no, bine, ocoliţi aici pe varianta scurtă:
- în 1992 locuiam în... aici: aproape 23 de milioane de fraieri;
- în 2001, aici mai erau vreo 21 de milioane şi ceva multe sute de mii;
- în 2012, aici mai suntem cam 19 milioane, cu indulgenţă.
bun... apoi urmează: formula magică... (numerele nu sunt conforme cu realitatea, fiind aproximative)
adică... exagerata formulă pe puţin mai larg:
- 2002-(minus)1992 = 1,5 milioane românaşi (ori refuzanţi ai naşterii, ori transfrontarieri - generic: căpşunari (c-ar, că n-ar fi oxford-anţi))
- 2012-(minus) 2002 = 3 milioane românaşi, în condiţii similare anterioarelor. (19 milioane oameni aici, acum)
- depopularea ţărişoarei, se desfăşoară, conform unui plan mega-ciumet, într-un ritm pre-stabilit:
- fiecare decadă excede anterioara decadă cu 100 de procente, astfel fără a lua în calcul raportul natalitate-mortalitate, vom avea:
- 2022-(minus) 2012 = 6 milioane românaşi absenţi (13 milioane oameni aici, atunci), apoi:
- 2032-(minus) 2022 = 12 milioane românaşi absenţi (1 milion oameni aici, atunci)
miercuri, 1 februarie 2012
Prinţul Garoafă - păpuşi, păpuşari, copchii şi educatoare la Teatrul Ariel
Spectacolul a început la 11:00 (fix) şi a ţinut cam 50 de minute. (Mai avusese loc o reprezentaţie de la ora 9:30, da nu-s chiar aşa matinal din fire). Cu toată graba am înt'rziat cam un minut şi am mai prins loc doar pe ultimul rând.
Când am intrat, spectacolul începuse şi sala era plină de copii care şusoteau, exclamau şi se mirau de ghiduşia de pe scenă. Mi-a luat ceva timp să mă dumiresc şi să urmăresc povestea, că în primele minute am fost foarte ocupat cu dezgheţarea degetelor, că m-a pus han-tătarul să-mi aprind o ţigară pe drum.
Povestea pe scurt:
2 regi, în două regate şi două regine, plus intrigile nelipsite fiecărei curţi, că o fi ea regală, de joacă, de bloc sau de casă.
Primul rege (în ordinea în care i-am detectat eu), spune povestea că..., era foarte viril, dar nevastă-sa, regina - şi ea o muiere şi jumătate născătoare pe bandă rulantă, făcea numai fete, şi cum se ştie, unui rege îi trebuie în primul rând un moştenitor, adică un fecior.
Al doilea rege, pe ăsta, spre ruşinea mea, l-am detectat abia spre sfârşitul spectacolului, a reuşit să procreeze un bebe flăcău, numai că domnul cancelar, care tânjea după coroană şi tron, l-a transformat într-o garoafă în ghiveci, cred.
Între timp nevasta primului rege a născut a şaptea prinţesă. Apoi cred că au dispărut toate prinţesele. Mezina a fost găsită de o tanti care nu ştia ce să facă cu fetiţa..., dar pac-pac apare zâna strălucitoare (ea, zâna, cu gura ei a spus: Normal că strălucesc!) şi îi spune femeii să ducă fetiţa în casa unui anumit pădurar, împreună cu ghiveciul cu garoafa cu pricina.
Povestea continuă, mai moare câte cineva, mai jeleşte câte altcineva, mai străluceşte zâna, mai creşte prinţesa mezină, o regină pare să cunoască legea şi-l ţine în frâu pe cancelarul isteric, mai înmiresmează garoafa roşie din ghiveci atmosfera, mai face zâna un ghiumbuşluc şi garoafa se transformă în Prinţul Garoafă, apoi prinţişorul face schimb de inimioare cu prinţesa mezină (am uitat să menţionez o chema Aurica, da n-avea buletin) şi... normal reapar celalte şase prinţese mai mari şi totul se termină cu o nuntă, dar nu ne mai spune nimeni nici dacă au trăit până la bătrâneţi adânci, nici dacă nunta s-a terminat ori putem merge şi noi să ne îmbuibăm. :D
Păpuşile au fost aplaudate la scenă deschisă la fiecare schimbare de tablou, un fecior de vreo 4-5 ani s-a-ntors spre domna educatoare în plină desfăşurare a spectacolului, pentru a o informa că fetiţa din spatele lui îi împinge scaunul, apoi la sfârşit, copiii au început să se îmbrace în grabă şi au cam uitat să-i aplaude pe păpuşari :))
Altfel... mi-am zis ieri, că, mă, eşti cam încordat şi predispus la nervozitate în ultima vreme, ce-ar fi să te duci tu frumos mâine la un spectacol de păpuşi, că n-ai mai fost de la Aladin şi lampa fermecată - acum vreun an şi ceva cred. Şi mi se pare că a funcţionat şmecheria un pic.
p.s.
tre să menţionez, că nu mă pot abţine, că am reuşit performanţa de a parcurge pe jos traseul de la Gara Mare până la Teatrul Ariel în 15-16 minute, performanţă imposibil de realizat cu vreun limax, fie el galben sau de altă culoare, al Siletinei.
Când am intrat, spectacolul începuse şi sala era plină de copii care şusoteau, exclamau şi se mirau de ghiduşia de pe scenă. Mi-a luat ceva timp să mă dumiresc şi să urmăresc povestea, că în primele minute am fost foarte ocupat cu dezgheţarea degetelor, că m-a pus han-tătarul să-mi aprind o ţigară pe drum.
Povestea pe scurt:
2 regi, în două regate şi două regine, plus intrigile nelipsite fiecărei curţi, că o fi ea regală, de joacă, de bloc sau de casă.
Primul rege (în ordinea în care i-am detectat eu), spune povestea că..., era foarte viril, dar nevastă-sa, regina - şi ea o muiere şi jumătate născătoare pe bandă rulantă, făcea numai fete, şi cum se ştie, unui rege îi trebuie în primul rând un moştenitor, adică un fecior.
Al doilea rege, pe ăsta, spre ruşinea mea, l-am detectat abia spre sfârşitul spectacolului, a reuşit să procreeze un bebe flăcău, numai că domnul cancelar, care tânjea după coroană şi tron, l-a transformat într-o garoafă în ghiveci, cred.
Între timp nevasta primului rege a născut a şaptea prinţesă. Apoi cred că au dispărut toate prinţesele. Mezina a fost găsită de o tanti care nu ştia ce să facă cu fetiţa..., dar pac-pac apare zâna strălucitoare (ea, zâna, cu gura ei a spus: Normal că strălucesc!) şi îi spune femeii să ducă fetiţa în casa unui anumit pădurar, împreună cu ghiveciul cu garoafa cu pricina.
Povestea continuă, mai moare câte cineva, mai jeleşte câte altcineva, mai străluceşte zâna, mai creşte prinţesa mezină, o regină pare să cunoască legea şi-l ţine în frâu pe cancelarul isteric, mai înmiresmează garoafa roşie din ghiveci atmosfera, mai face zâna un ghiumbuşluc şi garoafa se transformă în Prinţul Garoafă, apoi prinţişorul face schimb de inimioare cu prinţesa mezină (am uitat să menţionez o chema Aurica, da n-avea buletin) şi... normal reapar celalte şase prinţese mai mari şi totul se termină cu o nuntă, dar nu ne mai spune nimeni nici dacă au trăit până la bătrâneţi adânci, nici dacă nunta s-a terminat ori putem merge şi noi să ne îmbuibăm. :D
Păpuşile au fost aplaudate la scenă deschisă la fiecare schimbare de tablou, un fecior de vreo 4-5 ani s-a-ntors spre domna educatoare în plină desfăşurare a spectacolului, pentru a o informa că fetiţa din spatele lui îi împinge scaunul, apoi la sfârşit, copiii au început să se îmbrace în grabă şi au cam uitat să-i aplaude pe păpuşari :))
Altfel... mi-am zis ieri, că, mă, eşti cam încordat şi predispus la nervozitate în ultima vreme, ce-ar fi să te duci tu frumos mâine la un spectacol de păpuşi, că n-ai mai fost de la Aladin şi lampa fermecată - acum vreun an şi ceva cred. Şi mi se pare că a funcţionat şmecheria un pic.
p.s.
tre să menţionez, că nu mă pot abţine, că am reuşit performanţa de a parcurge pe jos traseul de la Gara Mare până la Teatrul Ariel în 15-16 minute, performanţă imposibil de realizat cu vreun limax, fie el galben sau de altă culoare, al Siletinei.
luni, 30 ianuarie 2012
caragiale 160 de ani, noroc cu google-u
evident că habar n-aveam :(
no bun, până una alta... şi la alte serbări şcolare organizate de tot felu de primării sau alte instituţii de renume local, luaţi de-aici linku spre povestirea mea preferată, Pastramă trufanda :D
no bun, până una alta... şi la alte serbări şcolare organizate de tot felu de primării sau alte instituţii de renume local, luaţi de-aici linku spre povestirea mea preferată, Pastramă trufanda :D
vineri, 27 ianuarie 2012
l-am găsit pe tatăl lui forrest gump :D
Citesc Of Mice and Men, Despre şoareci şi oameni, de John Steinbeck, nobelizat omu şi el. Trecând peste faptul că nu pricep de ce, romanul e o cărţulie care nu pot să spun că nu m-a prins. Înţeleg de ce a putut fi considerată la un moment dat o carte controversată, motive: 1. puritanismul american specific vremii ăleia, care i-a făcut pe alţi autori americani mai tari şi ne-nobelizaţi să publice prin Franţa, 2. dacă despre un roman nu se spune că-i controvesat, atunci nu-i un roman din literatura americană :))
Povestea e drăguţică, doi tipi în căutarea paradisului (pe scurt) în timpul marii depresiuni (un fel de criză economică de prin anii 30), unul mic şi deştept (mai degrabă sfătos) celălalt mare şi prost (retardat), lucrează pe unde apucă - ferme/exploatări agricole, până retardatu face o tâmpenie şi tre să se care, visul lor e să-şi cumpere un loc al lor, o căsuţă şi puţin pâmânt de unde să nu-i alunge nimeni.
Of Mice and Men, în lista mea de lectură din literatura americană, ca tematică e peste Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe - clar (aia-i o porcărie siropoasă) şi mult sub Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave, care-i chiar o carte foarte bună şi adevărată :), şi, în relaţie cu autori din aproximativ aceeaşi perioadă, prefer The Great Gatsby.
La fel ca Forrest Gump, Lennie Small, e un retardat, mare, puternic şi bun ca o plăcintă caldă şi pufoasă, cu o predispoziţie indiscutabilă pentru declanşarea a tot felul de catastrofe mai mari sau mai mici, mânat, evident, de cele mai bune, morale, etice şi etcetera intenţii.
Povestea e drăguţică, doi tipi în căutarea paradisului (pe scurt) în timpul marii depresiuni (un fel de criză economică de prin anii 30), unul mic şi deştept (mai degrabă sfătos) celălalt mare şi prost (retardat), lucrează pe unde apucă - ferme/exploatări agricole, până retardatu face o tâmpenie şi tre să se care, visul lor e să-şi cumpere un loc al lor, o căsuţă şi puţin pâmânt de unde să nu-i alunge nimeni.
Of Mice and Men, în lista mea de lectură din literatura americană, ca tematică e peste Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe - clar (aia-i o porcărie siropoasă) şi mult sub Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave, care-i chiar o carte foarte bună şi adevărată :), şi, în relaţie cu autori din aproximativ aceeaşi perioadă, prefer The Great Gatsby.
La fel ca Forrest Gump, Lennie Small, e un retardat, mare, puternic şi bun ca o plăcintă caldă şi pufoasă, cu o predispoziţie indiscutabilă pentru declanşarea a tot felul de catastrofe mai mari sau mai mici, mânat, evident, de cele mai bune, morale, etice şi etcetera intenţii.
miercuri, 25 ianuarie 2012
Avem o revoluţie de buzunar într-o ţară care nu există
Pe lângă aniversarea Unirii de ieri, când... am dat o fugă de la redacţie, până în faţa teatrului şi am văzut mulţi oameni care stăteau pe margine şi se uitau şi nu ştiau la ce se uită, că sus chiar în faţa teatrului se juca hora şi jos după trepte era grupu de manifestanţi despărţiţi de horă de un fel de cordon de jandarmi.
Aşa..., altfel se pare că se anunţă ger, a spus-o şi eminentul meteorolog mircea badea.
Aşa..., altfel (2) se pare că în ţara care nu există oamenii sunt înstăriţi, se respectă şi se apreciază unul pe altul, instituţiile statului funcţionează perfect, salariile sunt plătite la zi şi sunt suficient de mari pentru ca oamenii să o ducă foarte bine, sistemul de sănătate este foarte bine pus la punct - atât de bine, că nu mai există bolnavi (doar ipohondrii care sunt purtaţi de colo-colo până le trece), sistemul educaţional este desăvârşit, profesorii sunt retribuiţi pe măsura competenţelor, iar structura programelor, a examenelor şi a admiterilor este de neschimbat, orice elev sau student după terminarea studiilor ştie exact ce trebuie să facă pentru un trai nu doar decent, ci şi fericit, adică să pornească la cucerirea şi românizarea altor meleaguri, în conformitate cu macro-politica ţării din perioada post-decembristă.
În concluzie, cei care ies în stradă, reprezentanţii revoluţiei de buzunar, la care lumea se uită ca la colindătorii de altă dată, sunt doar nişte neadaptaţi social, care nu pricep macro-politica.
a consemnat, un revoluţionar de buzunar
Aşa..., altfel se pare că se anunţă ger, a spus-o şi eminentul meteorolog mircea badea.
Aşa..., altfel (2) se pare că în ţara care nu există oamenii sunt înstăriţi, se respectă şi se apreciază unul pe altul, instituţiile statului funcţionează perfect, salariile sunt plătite la zi şi sunt suficient de mari pentru ca oamenii să o ducă foarte bine, sistemul de sănătate este foarte bine pus la punct - atât de bine, că nu mai există bolnavi (doar ipohondrii care sunt purtaţi de colo-colo până le trece), sistemul educaţional este desăvârşit, profesorii sunt retribuiţi pe măsura competenţelor, iar structura programelor, a examenelor şi a admiterilor este de neschimbat, orice elev sau student după terminarea studiilor ştie exact ce trebuie să facă pentru un trai nu doar decent, ci şi fericit, adică să pornească la cucerirea şi românizarea altor meleaguri, în conformitate cu macro-politica ţării din perioada post-decembristă.
În concluzie, cei care ies în stradă, reprezentanţii revoluţiei de buzunar, la care lumea se uită ca la colindătorii de altă dată, sunt doar nişte neadaptaţi social, care nu pricep macro-politica.
a consemnat, un revoluţionar de buzunar
luni, 23 ianuarie 2012
ultimul ceas: ştiri improbabile (1)
- De o săptămână Florea în fiecare seară la ora 18:00 îşi pune căciuliţa, îşi spune îngeraşu şi se bagă în pat, apoi dă drumu la televizor. În colţul dreapta sus al televizorului are un sticker: Live din Bulgaria.
- Traian Băsescu nu mai poate de dorul unei băi de mulţime. Aşa că a invitat la Palatul Cotroceni toţi greii PD-L. După ce i-a ordonat frumos pe un hol şi i-a pus să strige: Băsescu te iubim, că ca tine nu găsim!, s-a răzgândit. În grupul de susţinători se infiltrase şi şeful grupului PPE, care murmura: Jos Băsescu!
- În timpul unei conferinţe susţinute în beciul Mănăstirii Hilton, Rozi Franc i-a declarat unui butoi că-l va numi pe Emil Boc Atlet al Bărcii Mondiale şi că îi va înmâna insigna de Tăietor Fruntaş.
- Conform zvonurilor lansate de pensionarii care joacă table în balonul din spatele blocului, Antena 1 Târgu Mureş pregăteşte o nouă emisiune. Aceasta se va numi Persiflator şi la fiecare ediţie câte un reprezentant al presei locale îl va întreba pe dr. Dorin Florea (invitatul permanent) dacă este primarul oraşului Târgu Mureş.
vineri, 20 ianuarie 2012
joi, 19 ianuarie 2012
rumeniăn histori EX
pe când eram mici:
bunicii noştrii citeau în cotidianele de istoria şi civilizaţia evului mediu despre Traian Ţepeş şi Emil cel Mare şi Sfânt.
părinţii noştrii vedeau la jurnalele de ştiri desene animate cu BatBăse şi SpiderBoc.
acum toate alea sunt caricaturi văzute prin diapozitive prăfuite la lumina monitorului.
bunicii noştrii citeau în cotidianele de istoria şi civilizaţia evului mediu despre Traian Ţepeş şi Emil cel Mare şi Sfânt.
părinţii noştrii vedeau la jurnalele de ştiri desene animate cu BatBăse şi SpiderBoc.
acum toate alea sunt caricaturi văzute prin diapozitive prăfuite la lumina monitorului.
marți, 17 ianuarie 2012
când se-ntâmplă în natură...
e trist că nişte primate îi strigă demisia unui preşedinte acuzându-l că face parte din aceeaşi specie.
asta ar trebui să fie o emisiune de călătorii, aventuri sau curiozităţi, un reportaj sau un documentar, nu o ştire.
alfel e bine, e foarte bine, şi protestele trebuie continuate până băse! pa! alegerile din toamna asta, sau când or fi, nu vor schimba absolut nimic, bine, asta în măsura în care nişte alegeri ar schimba ceva în ţărişoară, pentru că poate va fi boc! pa!, dar va fi în continuare băse! salut, bine, ne-am regăsit! s-o sugeţi bine! fraieri să vină la mine!
RESPECT celor care se manifestă civilizat! nu contează câţi oameni vor fi în anumite zile, important e ca treaba asta să continue.
asta ar trebui să fie o emisiune de călătorii, aventuri sau curiozităţi, un reportaj sau un documentar, nu o ştire.
alfel e bine, e foarte bine, şi protestele trebuie continuate până băse! pa! alegerile din toamna asta, sau când or fi, nu vor schimba absolut nimic, bine, asta în măsura în care nişte alegeri ar schimba ceva în ţărişoară, pentru că poate va fi boc! pa!, dar va fi în continuare băse! salut, bine, ne-am regăsit! s-o sugeţi bine! fraieri să vină la mine!
RESPECT celor care se manifestă civilizat! nu contează câţi oameni vor fi în anumite zile, important e ca treaba asta să continue.
duminică, 15 ianuarie 2012
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
mâine-i ziua lui eeminneeeeeeeeeeescuuu!
aşa că fiind el un nene fain şi cu sânge-n condei o să postez zilele astea câteva articole din Timpul.
începem cu:
NAIVITĂŢI RADICALE
Mihai Eminescu, Timpul, 26 februarie 1880
începem cu:
NAIVITĂŢI RADICALE
Mihai Eminescu, Timpul, 26 februarie 1880
Într-o şedinţă a
Camerei, citindu-se un proiect de lege în care venea cuvîntul „chip”, un
filolog radical esclamă indignat:
Filologul: Ce fel,
„chip”? Asta-i o bazaconie slavonă! Să se înlocuiască imediat cu un alt sunet
radical!
Voci: Aşa este !
În Adunarea deputaţilor, după apelul
nominal: d. preşedinte, prezenţi d-ni deputaţi, adică înscrişi 89.
Voci: Numai înscrişi?
D. preşedinte: Vom
vedea mai tîrziu!
După o jumătate oră, votîndu-se un proiect de lege:
D. preşedinte: Acum
aflu că sînt numai 72 d-ni deputaţi; continuînd astfel voi rămînea singur!
(rîsete)
D. Vernescu, vorbind
contra închiderii discuţiunii, crede că guvernul trebuia să ceară un bil de
indemnitate înainte de a solicita sancţionarea legii relativă la d-nu
Calenderu.
Voci din majoritate:
Să dăm guvernul în judecată !
D. Giani: Sînt pentru
închiderea discuţiunii, căci este cunoscută maniera d-lui Vernescu şi trebuie
pus odată capăt...
D. preşedinte:
Domnule! nu permit personalităţi contra d-lui Vernescu, care n-a fost contra
regulamentuluidecît numai dîndu-ne în judecată (ilaritate mare).
D. Giani: Nu dezvolt motivele, ci le indic...
D. preşedinte: Nu,
dar dezvoltaţi numai obiceiurile d-lui Vernescu, ceea ce nu află în regulament!
(veselie).
D. preşedinte: Pun la vot: cine este pentru a se trimite
proiectul la tipar să ridice mîna!
Voci: Puţini!
D. preşedinte: Puţini
de tot; dar voi face contra probă Cine este contra trimiterii?
Voci: Şi mai puţini!
D. preşedinte: După
votul d-v., proiectul jumătate va rămînea aici, jumătate la tipar, deci mai pun
o dată la vot şi rog pe domnii deputaţi să poftească la loc şi să. voteze! (Se
mai votează de 3 ori).
D. Chiţu: Podoaba de care ne vorbeşte d. Mîrzescu este ca
acele podoabe cu cari se împodobesc băieţii cariumblă cu vitleimul...
Voci: A, a, o, o!
D. preşedinte: Aşa
cuvinte, domnule...
D. Chiţu: Cu voia
colegului meu, d. Mîrzescu…
Voci: Coleg în vitleim!
P-un deal oarecare
Cu renume sînt,
Făcea zgomot mare
O moară de vînt,
Şi biata morişcă,
Chiar d-avea un pic
De porumb şi hrişcă,
Nu lucra nimic
 |
| „Monitorul oficial” (23 februarie/4 martie 1880) cu dezbaterile din şedinţa Adunăriideputaţilor persiflată de Eminescu în NAIVITĂŢI RADICALE, „Timpul”, 26 februarie 1880 |
vineri, 13 ianuarie 2012
mureşu trăieşte! jos Băse! hai Arafat! :D
1000, două, trei, patru mii de oameni - nici nu contează numărul la zecimală, important e că lumea s-a desmorţit un pic!
că avem un preşedinte mahalagiu, care-şi permite să discute cu oricine după minunata regulă internaţinală de comunicare interumană umanistă şi eficientă: tu să vorbeşti cu mine după ce închid telefonul! cred că se ştie dinainte să-l avem, dar la fel de bine se ştie şi mecanismul interior de declanşare a deşteptăciunii românului - abia mai la urmă. (când apare clasica blazare: apoooi, faptu-i consumat, mămică, mai fă-i şi ce!?)
doar că dacă asta a fost tot, ne-am ofticat, ne-am uşurat, acum să ne vedem de mămăliga noastră! se va dovedi tristă şi mai tristă situaţia!
mai multe poze aici
că avem un preşedinte mahalagiu, care-şi permite să discute cu oricine după minunata regulă internaţinală de comunicare interumană umanistă şi eficientă: tu să vorbeşti cu mine după ce închid telefonul! cred că se ştie dinainte să-l avem, dar la fel de bine se ştie şi mecanismul interior de declanşare a deşteptăciunii românului - abia mai la urmă. (când apare clasica blazare: apoooi, faptu-i consumat, mămică, mai fă-i şi ce!?)
mai multe poze aici
marți, 10 ianuarie 2012
jam
nu mă înţeleg foarte bine nici cu mine de cele mai multe ori
puţină cafea, puţină bere, multe ţigări (de care îmi propun să mă las, dar nu vreau), multă lună plină, o clementină şi o povestioară pe care tocmai am dat-o gata :D - :))) 5 pagini în vreo 3 luni, un ritm de-a dreptul draconic :)))
ce e mai frustrant, legat de productivitatea mea, e că nu mă frustrează deloc ritmul melcian în care înşir cuvintele.
nu am nici măcar un singur text despre care pot spune că e într-o formă definitivată. sunt cel mult texte de care uit sau din care cred că nu are rost să scot mai mult, pentru că abordează din start un subiect care nu mă interesează.
cred că după pentru că-ul anterior urmează o exprimare dintre cele mai nefericite - şi evident discordantă cu intenţia auctorială (vezi eco) atunci :) rectific: pfuu aveam de gând să formulez cu abordat şi cu intermediu şi cu formă... ooo, no! pe scurt: ai ce vrei să spui(1), ai cum spui(2), ai povestea prin care spui(3), ai cum spui povestea aia (4); dacă 1, 2, 3 şi 4 nu-s exprimate coerent (aceaşi limbă, gen) atunci pa şi pusy. (pentru o claritate mai limpede apelează/apelaţi la ghidurile pentru - bine)
biiineeee, mai concret: io, ăsta, am două cărţi care există între nişte coperţi, cu isbn-urile aferente, deci cumva gata condamnate :))) buuun, să le luăm pe rând. prima: şi uite că acum sunt forţat să mă contrazic: ăsta, dacă trec peste analfabetisme, e un text definitiv şi irevocabil :))). a doua: pfuu!(şi alte tone de u) ajunge? io cred că da :D
no bine, atunci să revin la timpul prezent!!!
- timp mai vast, totuşi, decât aveam impresia acum vreo juma de oră
no binizez din nou că altfel nu mai ajung nicăieri, şi spun asta de parcă aş ţine neapărat să ajung undeva :))
sunt într-un jam continuu de când am rămas aici şi asta în traducerea mea poate fi numită simplu căutare. da' ştii care-i şmenozeala cu ză căutare, două puncte, ştii cum îi spune obiectului căutării, îl găseşti, da' de te omoară-ntr-atât firea că nu ştii cum i se spune... rând nou
sau senzaţia de mai încearcă
exaaaaaaaaaact
două pucte:
2 perceperi (dacă ai impresia că trebuia să spun percepţii... bineee ) ale ză senzaţiei de mai încearcă
:
unu: aia furibundă: dacă nu acum atunci mâine
doi: stai calm ăsta, deşi e posibil să fie, după ce pui ultimul punct, înainte nu e un joc de noroc :D un joc fiind oricum
puţină cafea, puţină bere, multe ţigări (de care îmi propun să mă las, dar nu vreau), multă lună plină, o clementină şi o povestioară pe care tocmai am dat-o gata :D - :))) 5 pagini în vreo 3 luni, un ritm de-a dreptul draconic :)))
ce e mai frustrant, legat de productivitatea mea, e că nu mă frustrează deloc ritmul melcian în care înşir cuvintele.
nu am nici măcar un singur text despre care pot spune că e într-o formă definitivată. sunt cel mult texte de care uit sau din care cred că nu are rost să scot mai mult, pentru că abordează din start un subiect care nu mă interesează.
cred că după pentru că-ul anterior urmează o exprimare dintre cele mai nefericite - şi evident discordantă cu intenţia auctorială (vezi eco) atunci :) rectific: pfuu aveam de gând să formulez cu abordat şi cu intermediu şi cu formă... ooo, no! pe scurt: ai ce vrei să spui(1), ai cum spui(2), ai povestea prin care spui(3), ai cum spui povestea aia (4); dacă 1, 2, 3 şi 4 nu-s exprimate coerent (aceaşi limbă, gen) atunci pa şi pusy. (pentru o claritate mai limpede apelează/apelaţi la ghidurile pentru - bine)
biiineeee, mai concret: io, ăsta, am două cărţi care există între nişte coperţi, cu isbn-urile aferente, deci cumva gata condamnate :))) buuun, să le luăm pe rând. prima: şi uite că acum sunt forţat să mă contrazic: ăsta, dacă trec peste analfabetisme, e un text definitiv şi irevocabil :))). a doua: pfuu!(şi alte tone de u) ajunge? io cred că da :D
no bine, atunci să revin la timpul prezent!!!
- timp mai vast, totuşi, decât aveam impresia acum vreo juma de oră
no binizez din nou că altfel nu mai ajung nicăieri, şi spun asta de parcă aş ţine neapărat să ajung undeva :))
sunt într-un jam continuu de când am rămas aici şi asta în traducerea mea poate fi numită simplu căutare. da' ştii care-i şmenozeala cu ză căutare, două puncte, ştii cum îi spune obiectului căutării, îl găseşti, da' de te omoară-ntr-atât firea că nu ştii cum i se spune... rând nou
sau senzaţia de mai încearcă
exaaaaaaaaaact
două pucte:
2 perceperi (dacă ai impresia că trebuia să spun percepţii... bineee ) ale ză senzaţiei de mai încearcă
:
unu: aia furibundă: dacă nu acum atunci mâine
doi: stai calm ăsta, deşi e posibil să fie, după ce pui ultimul punct, înainte nu e un joc de noroc :D un joc fiind oricum
Abonați-vă la:
Postări (Atom)